Ion Craciunescu, presedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, a anuntat ieri, la finalul intalnirii pe care a avut-o cu subalternii sai, ca a decis sa-i trimita in esaloanele inferioare pe cei trei arbitri care au comis erori in etapa a doua a Divizi
Ion Craciunescu, presedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, a anuntat ieri, la finalul intalnirii pe care a avut-o cu subalternii sai, ca a decis sa-i trimita in esaloanele inferioare pe cei trei arbitri care au comis erori in etapa a doua a Diviziei A, Cristian Balaj (foto stanga), Sorin Corpodean si Alexandru Deaconu. Conform lui Craciunescu, cea mai grea pedeapsa a fost primita de Balaj, care nu a acordat un cartonas rosu unui jucator de la Gloria Bistrita (1-1 cu CS Vaslui) si un penalty gazdelor. Craciunescu si-a exprimat regretul ca a fost nevoit sa-l sanctioneze pe Balaj chiar in ziua in care acesta implineste varsta de 34 de ani. Sorin Corpodean a fost sanctionat din cauza faptului ca nu a acordat un penalty pentru Sportul Studentesc (1-1 cu Farul, la Constanta), in timp ce Alexandru Deaconu nu a dictat penalty pentru CFR Cluj, in jocul cu Jiul Petrosani (0-0). Craciunescu a dorit sa-i audieze pe cei trei arbitri, dar Deaconu, anuntat destul de tarziu, nu a reusit sa ajunga la intalnire. Toti arbitrii si-au recunoscut greselile comise si au acceptat sanctiunile fara rezerve. "Stim ca avem un lot de arbitri redus numeric si vom suferi din cauza acestor sanctiuni, dar trebuie sa mergem consecvent pe linia credibilitatii. Ne cerem scuze echipelor pentru greselile comise impotriva lor", a spus Craciunescu, precizand ca regulamentele internationale il impiedica sa specifice durata sanctiunii. (B.G.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.