Drumul unilateral catre pace

In urmatoarele trei saptamani, armata israeliana va executa o operatiune fara precedent: in loc sa apere tara de inamici externi sau de terorism, va evacua din casele lor - cu forta daca e necesar - 9000 de israelieni.
Retragerea unilaterala a Israelului este rezultatul unei mutatii politice profunde care a fost cauzata de doua convingeri cumva contradictorii care au caracterizat politicile premierului Ariel Sharon inca din 2003: prima - ca "foaia de parcurs" initiata de SUA nu ajunge nicaieri si a doua - ca status-quo-ul nu poate fi mentinut. Cu siguranta, conform gandirii lui Sharon, cei 9000 de colonisti evrei printre 1,2 milioane palestinieni nu au nici un viitor in Fasia Gaza. De aceea, in lipsa negocierilor, o retragere unilaterala constituie singurul pas semnificativ catre stabilizare.
Aceasta politica a divizat profund Israelul: colonistii - cei mai multi dintre ei, dar nu toti religiosi - s-au simtit tradati de Sharon, "tatal coloniilor". Acum stanga israeliana realizeaza ca noul pragmatism al lui Sharon ar putea fi primul pas intr-o directie corecta. La fel ca de Gaulle in Algeria, Saron a amestecat cartile politicii israeliene.
Ultima saptamana a fost martora unor demonstratii masive, unele dintre ele violente, multi dintre colonisti au declarat ca nu se vor supune ordinelor guvernamentale de evacuare. Armata si politia au mobilizat aproape 50.000 de oameni pentru a duce la indeplinire evacuarile. Aceasta abordare in forta este traumatizanta nu doar pentru colonisti, ci si pentru alti israelieni. Doar in zilele urmatoare se va vedea daca procesul de evacuare se desfasoara pasnic sau nu.
Intre timp, Sharon a platit din greu pentru politicile sale. Doua partide de dreapta au parasit coalitia sa de guvernare, a pierdut majoritatea in propriul partid Likud, iar ministrul de Finante Beniamin Netaniahu a parasit guvernul. Doar cooptand la guvernare partidul laburist al lui Shimon Peres a reusit Sharon sa mentina majoritatea parlamentara.
Intrebarea este ce se va intampla dupa retragerea din Gaza. Multe guverne au fost sceptice fata de aceasta retragere. Printre acestea, ca si printre palestinieni, se face auzita speranta ca dupa retragerea din Gaza va fi posibila reintoarcerea la foaia de parcurs si vor fi reluate negocierile care sa duca la un acord final intre israelieni si palestinieni.
Aceasta este o greseala majora. Desi motivata de cele mai bune intentii, speranta revitalizarii foii de parcurs nu are legatura cu realitatea. Negocierile viitoare vor trebui sa traseze granitele dintre Israel si Palestina, sa stabileasca soarta celor 200.000 de colonisti israelieni din Cisiordania, statutul Ierusalimului si problema refugiatilor palestinieni din 1947-1948. In toate aceste probleme, pozitiile israelienilor si palestinienilor nu s-au mai modificat dupa esecul negocierilor de la Camp David din 2000.
Reluarea negocierilor in aceste conditii este inutila si ar putea adanci separarea si suspiciunile dintre cele doua parti. Esecul planului Annan din Cipru sugereaza faptul ca intentiile bune nu sunt de ajuns.
Ce ramane de facut? Probabil singura cale rationala ar fi recunoasterea faptului ca pasii unilaterali ar putea duce la stabilizarea situatiei. Din partea israeliana, retragerea din mai multe asezari izolate din Cisiordania, o evacuare a 20-30.000 de colonisti este realizabila din punct de vedere politic si ar da palestinienilor un teritoriu coerent in aceasta zona.
Din partea palestiniana, consolidarea controlului Autoritatii Palestiniene asupra unei duzini de servicii de securitate si militii ar fi un pas important. Liderul palestinian, Abu Mazen, recunoaste problema aceasta, insa intrebarea este daca o poate rezolva. Conducerea palestiniana ar mai putea sa inceapa dificilul proces de transmitere catre refugiati a faptului - contrar celor 50 de ani de propaganda palestiniana - ca nu se vor reintoarce in Israel, ci vor fi colonizati in Cisiordania si Gaza, teritorii care vor deveni parte dintr-un eventual stat palestinian.
Intr-o lume ideala, conflictele se incheie prin acorduri si tratate. Insa in lumea reala - Cipru, Bosnia si Kosovo pot fi exemple - stabilizarea si reducerea violentei pot uneori ajunge la acelasi rezultat, chiar si fara acorduri formale. In lipsa unor alternative plauzibile, se poate spera ca la fel se va intampla si cu israelienii si palestinienii.
Shlomo Avineri este profesor de stiinte politice la Universitatea Evreiasca din Ierusalim si fost director general in cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Israelului
Copyright: Project Syndicate, 2005. www.project-syndicate.org

---

Despre autor: