Adrian Mutu a declarat ieri, pe Aeroportul "Henri Coanda", la sosirea sa pentru meciul de maine seara cu Andorra, din grupa I a preliminariilor CM din Germania (2006), ca echipa nationala a Romaniei pastreaza sanse de calificare la turneul final daca
Adrian Mutu a declarat ieri, pe Aeroportul "Henri Coanda", la sosirea sa pentru meciul de maine seara cu Andorra, din grupa I a preliminariilor CM din Germania (2006), ca echipa nationala a Romaniei pastreaza sanse de calificare la turneul final daca invinge Cehia la doua goluri diferenta in meciul programat pe 3 septembrie la Constanta. "Am venit la Nationala cu ganduri bune, sa dau goluri, sunt in forma buna si sper sa continuu asa. Sanse de calificare exista si cred ca toti coechipierii cred in sansele noastre. Intr-adevar, sunt mici, dar toata lumea crede in ele. Deocamdata, ne gandim inca la actuala calificare, nu la urmatoarea. Ne asteapta un meci cu Andorra, unul de pregatire zic eu inaintea partidei cu Cehia. Acela este cu adevarat important, iar daca batem la doua goluri diferenta zic eu ca mai avem sanse", a spus Mutu. Referitor la recordul de 125 de selectii al lui Gheorghe Hagi, pe care Dorinel Munteanu il va egala maine seara daca va juca, Mutu a spus: "Ii urez lui Dorinel sa aiba cat mai multe selectii, felicitari si il astept sa ne intalnim la echipa nationala. Pentru mine va fi foarte greu sa trec de 100 de selectii. Pentru a avea o cariera ca a lui Dorinel sau ca a lui Gica Hagi trebuie sa joci multi ani la echipa nationala". Intrebat daca mai considera ca actualul lot de jucatori de la echipa nationala reprezinta o generatie de ratati, atacantul lui Juventus a raspuns: "Fac parte dintr-o generatie de ratati asa cum ne-ati numit voi, presa. Toata lumea a interpretat, dar voi ati spus generatie de ratati, betivi, drogati si asa mai departe. Eu nu sunt de parerea asta pentru ca altfel nu mai eram aici".
"N-am fost certat cu Chivu"
Mutu a mai declarat ca nu isi doreste sa joace cu Juventus impotriva Stelei in grupele Ligii Campionilor. "Nu mi-as dori un meci Steaua - Juventus in grupe pentru ca nu imi place sa joc impotriva echipelor romanesti. Sa dai gol asa e intotdeauna o durere. Dar mi-as dori ca stelistii sa joace in Liga Campionilor. Steaua are o mare sansa sa intre in grupe si sunt alaturi de ei. Dar toate echipele romanesti au sanse. Ar cam fi timpul ca fotbalul romanesc sa se intoarca in Europa. Le urez succes tuturor, sper sa traga cu dintii de ce au obtinut pana acum, pentru ca nu e usor sa mearga mai departe", a spus Mutu. Intrebat ce sfat le-ar da stelistilor pentru a se califica in grupe, atacantul lui Juventus a raspuns: "Ei stiu mai bine ce au de facut. Eu nu sunt sfatuitorul tarii, sunt un fotbalist ca si ei. Au antrenor, au conducere si asa mai departe". Mutu a explicat ca este greu sa evolueze impotriva echipelor mari ale Italiei din doua in doua zile, chiar daca sunt meciuri amicale si a afirmat ca era greu sa-i faca vanatai lui Chivu in amicalul Juventus - AS Roma de saptamana trecuta. "Chivu e mai mare ca mine, mai repede imi facea el mie. Oricum, nu putem sa ne lovim intre noi. Suntem prieteni, asa cum am fost tot timpul. Ne cearta presa, ne impaca presa, dar noi am fost tot timpul prieteni. Ca orice oameni, am avut si pareri diferite, se intampla, dar certati in adevaratul sens al cuvantului n-am fost niciodata", a explicat Mutu. "Briliantul" a mai spus ca brazilianul Emerson nu a intentionat sa jigneasca atunci cand a spus ca prefera sa joace zece meciuri cu AC Milan decat sa mai evolueze la Timisoara. "Nu, n-a zis asa. A zis ca prefera sa joace zece meciuri cu Milan decat unul cu Timisoara. E normal, si eu prefer zece intalniri cu Milan. N-a zis-o pentru ca avea ceva cu Timisoara, ci pur si simplu pentru ca Milan e o echipa foarte mare, in sensul ca amicalurile astea mai tari te ajuta sa cresti ca jucator, lucru foarte important. Dar nu ca sa ne jigneasca, pentru ca daca era asa, eu eram primul care ii zicea ceva", a spus Mutu.
Piturca: "Un test util"
Selectionerul Victor Piturca a declarat ca spera ca meciul cu Andorra sa fie un test util pentru toti jucatorii convocati. "Pentru orice meci trebuie sa ne pregatim. La prima vedere este un meci mai slab, mai usor. Jucam in compania unui adversar mai slab. Dar este doar inceputul pentru ceea ce urmeaza, adica meciul cu Cehia. Sper sa fie un test util pentru toti jucatorii care au fost convocati pentru aceasta actiune cu Andorra", a declarat Piturca. Unsprezece dintre cei 20 de fotbalisti convocati de Piturca s-au antrenat duminica seara pe Stadionul "Gheorghe Hagi": Lobont, Curca, Pascovici, Contra, Gigel Coman, Gigel Bucur, Tiberiu Balan, Rat, Barcauan, Stoican si Dorinel Munteanu. "Mai avem pana la meciul cu Andorra. Ne pregatim serios pentru acest meci. Eu zic ca suntem in grafic cu pregatirea pentru ca de aceea suntem aici, de aceea am fost convocati la echipa nationala", a spus Dorinel Munteanu. Rat a declarat ca nu este nici o indoiala ca Romania este favorita pentru meciul cu Andorra. "Este un meci pregatitor. Nu cred ca incape indoiala ca suntem favoriti in acest meci. Vom incerca sa ne imbunatatim jocul pentru disputa care urmeaza cu Cehia, unde sper sa facem un joc bun si sa obtinem un rezultat pozitiv", a afirmat Rat. Portarul George Curca a spus ca depinde de Piturca daca va juca: "Pregatim cat mai bine acest meci, pentru ca dorim sa-l castigam. Nu trebuie sa uitam ca urmeaza meciul cu Cehia. Daca voi juca? Nu stiu. Depinde de selectionerul Piturca daca voi juca". Lobont a precizat ca este o placere sa evolueze si in provincie. "Ne bucuram ca ne aflam pe Litoral. Venim sa jucam cu placere si in provincie. Cred ca si alte orase merita sa gazduiasca meciurile echipei nationale de fotbal a Romaniei. Eu personal m-am simtit foarte bine in toate orasele unde am jucat cu nationala Romaniei", a spus Lobont. Aseara, de la ora 18, echipa nationala a Romaniei a efectuat un nou antrenament, iar pentru astazi, de la ora 11, este programat cel ofi-
cial. (MIG)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.