"Forta expozitionala a graficii a inceput sa se dilueze"

Un dialog cu Mircia Dumitrescu, artist care a (stra)batut cateva decenii de creatie, daruind in stanga si in dreapta din minunatiile ei, este un privilegiu. Sub masca de disponibilitate spirituala, in permanenta izbucnire, se ascunde o emotivitate grava, fecunda, o gandire nuantata si ferma, Mircia Dumitrescu fiind unul din acei artisti rari, care isi exploreaza pana la sacrificiu fiinta creatoare.
Mircia Dumitrescu, esti unul dintre cei mai importanti artisti grafici romani ai ultimelor decenii, profesor la Universitatea de Arta, iubitor de carti, din care singur sau impreuna cu studentii tai faci adevarate obiecte de arta, sculptor, pictor, prieten (e tot o vocatie) si...dar te las si pe tine sa vorbesti.
Nu are sens sa vorbesti despre tine, cand de dimineata pana seara te invarti intre politicieni bogati, VIP-uri de o zi si catastrofe ce nu vor fi solutionate niciodata.
Tocmai atunci trebuie sa-ti faci glasul auzit. Poate nu se mai aud atat de tare ineptiile unor politicieni si fandoselile penibile ale vipusoarelor autohtone. Cat despre catastrofe... mai da-le incolo, daca nu sunt langa ograda noastra cu piscina!
Eugen Schileru ne spunea: "toata lumea intreaba ce mai faci, dar nu ce mai gandesti".
Am vazut deja ce gandesti: esti cat se poate de critic.
Avem fiecare o energie pe care daca o dozam, putem sa realizam cateva lucruri care sa ne implineasca si de care sa nu ne fie rusine.
Uite ceva ce nu ai spus: Nu simt nevoia sa ma dezgolesc in public cu o expozitie personala. Singura expozitie pe care am avut-o in tara a fost cea din 1973, o alta expozitie va fi un alt timp, cu o alta intelegere.
Din 1965 am participat la viata culturala a societatii si la cea educativa, fiind profesor si la liceu iar in prezent la Universitatea de Arte din Bucuresti, dupa cum bine ai spus.
In Romania grafica nu se bucura de o prea buna cunoastere. Amatorii de arta, atatia cati sunt, o considera probabil "prea rafinata", departe de gusturile lor. ..
De unde atata iubire si scolire, la o organizare care sistematic a scos invatamantul artistic din scoli? Daca este atat de greu de inteles primul principiu al picturii al lui Leonardo, privind importanta punctului, liniei suprafetei si a corpului, cel acoperit de suprafata, cum sa intelegi cel de-al doilea; cum sa ajungi la fascinatia pe care Bachelard o avea fata de complexitatea "gravurii care incanta ochiul si interogheaza degetele, si da de vazut si de facut"?
Prin educatie, prin urmarirea fenomenului, prin curajul de-a invata.
Daca vorbim spre exemplu despre gravura, vedem ca educatia publicului a fost total nula, iar tirajele meschine - din lipsa hartiei ca si a amatorilor - chiar la artisti consacrati, nu depaseau cinci-zece exemplare.
Te gandesti in momentul asta la Petrascu?
Incercarile lui Petrascu de a se apropia de aceasta arta o dovedesc.
Au existat totusi artisti care au incercat mai mult in directia asta.
Ii putem numi exceptiile care au pus in discutie aceasta arta: Aman, Gabriel Popescu, Horia Theodoru, unul dintre marii artisti xilografi, necunoscut pana si in mediile artistice.
Sa nu uitam ca la noi, fata de Europa de Vest scolile de gravura, de grafica au fost cunoscute mult mai tarziu.
In primul rand nu s-a vazut necesitatea si preluarea manifestelor germane - Flugblaetter - sau a scolii rubensiene de gravura, ce avea copyright in toate tarile europene.
Incercarile de autonomizare a graficii dupa 1960 cu reale succese, au fost realizate prin munca unor dascali si artisti de varf precum: Ressu, Vasile Dobrian, Vasile Kazar, Constantin Baciu, Marcel Chirnoaga...
Mircia Dumitrescu...
Ion State si tinerii care s-au angajat pe acelasi drum.
Prezentul aproape ca sterge aceasta munca.
In prezent forta expozitionala a graficii incepe din nou sa se dilueze, impactul cu publicul este aproape nul, cerintele sociale sunt altele, legatura cu meseria este rupta, inlocuita fiind de programele digitale.
Esti un vechi si stabil prieten al scriitorilor. Cata nevoie ai de aceasta insotire?
Legatura graficienilor cu litera scrisa, si nu cu mimarea ei, ne-a plasat in apropierea scriitorilor; legaturile de viata, viziunile comune - intrucat avem aceleasi iubiri si suferinte, credem si unii si altii in puterea si viitorul culturii romanesti - creandu-ne forta supravietuirii.
Boema comuna a fost si ea o forta. Cartile sunt si ele un bun comun.
Boema era o stare de spirit. Astazi, am nu numai nostalgia tineretii ci si a solidaritatii de idei. In mod normal s-a creat o simbioza intre exprimarea plastica si cea literara, cartile dandu-ne sentimentul necesitatii, cu posibilitatea de a patrunde in public, dar si de a participa la celebrele targuri internationale unde s-au obtinut numeroase premii.
Vorbeste despre artele vizuale romanesti, despre traditie.
Este clar ca fiecare artist are steaua lui, isi urmeaza drumul propriu. Unii incearca sa mimeze drumuri exterioare pentru a intra in diferite curente, altii au curajul sa astepte si sa construiasca in singuratate.
Mircia Dumitrescu, tintuiti la tot pasul in vartejul unor kitch-uri agresive, iti pun o intrebare aparent lipsita de logica: De ce mi se pare statuia lui Maniu, a sculptorului Mircea Spataru, plasata in Piata Revolutiei, unul din cele mai patetice monumente ale Bucurestiului, unul din cele mai artistice?
Personal, credeam ca "Maniu" a lui Mircea Spataru va schimba viziunea publicului si chiar a artistilor, privind monumentala statuara.
Se pare ca nu s-au intamplat inca aceste schimbari.
"Maniu" nu e o statuie a sec. al 19-lea, de care Romania este plina, statui datorate gustului unor politicieni ce cred ca se pricep la toate, "Maniu" este un simbol al mortii si al renasterii care, prin viziunea lui Mircea Spataru isi asuma destinul de martir.
Privitorul ar fi vrut probabil o copie fotografica, rigida si majestoasa.
Nu trebuia sa ne asteptam la o sculptura fotografica oficiala, este o Schimbare la Fata.
In Romania sunt omologati 5000 de artisti plastici, sunt multi?
Spunand: Caliatea conteaza, as rosti o banalitate.. Dar, oricum ei nu-si gasec locul in societate. Breslele artistice s-au insingurat, cu toate ca Uniunile ca institutii sunt atat de criticate pentru controlul practicat de cei care le infiintasera. Aceste Uniuni creau un minim statut artistilor pe care ii inglobau. Uniunile in mare parte erau "privatizate" oferind artistilor posibilitatea de a-si castiga existenta. In prezent sunt falimentare, traind din spatii inchiriate, cum se intampla si la Uniunea Scriitorilor. Iti amintesti bunaoara, ce insemna "Cartea Romaneasca" inainte de '90!
Era o editura de prestigiu.
Sunt mari probleme in cadrul breslelor: nu au nici astazi un statut al meseriilor omologat de catre stat, respectiv de desenator artisitic si desenator tehnic. Chiar daca am incerca sa le obtinem, ele nu-si gasesc reflectarea in social. La fel lipsa unui sindicat care sa apere breasla artistilor romani in fata invaziei de amatori interni si externi.
Iar salile de expozitii ale UAP-ului s-au transformat in parte intr-un desert plastic. Nu mai au prestigiul de care vorbeam mai inainte.
Serviciile din publicitate sunt alta rana: slujbasii lor copiaza formule gata digerate din strainatate si acelea directionate fara o morala clara, numai in dorinta de a soca si de a obtine un profit maxim. Artistul devine inutil.
Cum lupti, ca studentilor tai sa le dispara sentimentul inutilitatii, sa fie senini in singuratatea artei lor, sa se priveasca in viitor, ca pe niste invingatori?
Studentii in general sunt de doua feluri: unii care vin sa-si indeplineasca menirea de artist si altii care vor sa aiba o diploma, desi in principiu, diploma nu foloseste la nimic. Ceilalti sigur se vor lupta si in final vor invinge, chiar daca vor intampina foarte multe greutati. Avantajul artei plastice este acela ca te poti zidi in singuratate, fara sa faci compromisuri. Universitatea de Arte cu sectia de Grafica are in prezent o foarte mare cautare, intreaga sectie cuprinde peste 120 de studenti, o cifra enorma, tinand cont ca in anii 1960 intr-o clasa erau 5-6 studenti iar acum personal, in anul I am 31.
Ai "construit" multe carti de colectie cu ei.
De curand am facut cu ei "Sonetele eminesciene", care au avut un ecou favorabil, facand obiectul unei expozitii in cadrul Academiei Romane, al carei vernisaj a fost deschis de presedintele Eugen Simion. Aceeasi expozitie a fost deschisa simultan la "Memorialul Ipotesti"- Mihai Eminescu, director Valentin Cosereanu. Cele 40 de carti au intrat in patrimoniul de carti rare al Academiei si al Memorialului. Nu in ultimul rand Monitorul Oficial prin directorul general Eugenia Ciubancan a sprijinit atat material cat si moral acest proiect.
Sunt studenti ce isi dau seama ca meseria e cea care le va defini viitorul. Aici am un ghimpe fata de grabirea artistica prin care inocenta, ca sa nu spun impertinenta, este luata drept inventie.
E un ghimpe atat de (stra)vechi! L-au avut foarte multi maestri.
Ce bucurii ai trait din plin in ultimul timp?
N-as vrea sa fiu acuzat de lipsa de modestie, dar aparitia in viziunea mea a primului caiet olograf al lui Mihai Eminescu, pe care o consider o editie de exceptie, increderea pe care au avut-o atat Academia Romana, Ed. Enciclopedica cat si Monitorul Oficial de a-mi incredinta aceasta raspundere, mi-a dat satisfactii reale.
Vezi, tocmai prieteniile mele cu scriitorii, in cazul acesta cu Petru Cretia cu care am lucrat un numar al Manuscriptului Nr.1/4 din 1992, mi-au oferit datele ca sa inteleg in adancime ce sunt aceste manuscrise.
Vor continua ca aparitie?
Ele vor continua ca aparitie cu rapiditate anul acesta, cu inca patru volume.
De ce nu expui "Pisicile" tale sculptate in bronz? Sunt extraordinare!
Le tii de atatia ani ascunse privirilor.
Nu am expus "Pisicile" in tara, ca de altfel si sculptura, pentru ca ele vor face obiectul unei expozitii de sculptura si grafica in viitorul cat mai apropiat. Pot spune ca una dintre sculpturile mele este obiectul unui volum inedit al lui Verlaine, tradus pentru prima data in romaneste de Irina Maravis la Editura si tipografia "Semne". Cred ca este o carte, amintind de legatura japoneza, ce creeaza posesorului sentimentul pe care l-a dorit autorul.
Spre ce se indreapta critica de arta plastica? Se indreapta catre alte forme?
Lumea artistica nu mai beneficiaza de intelegera sau apropierea meditatiilor criticilor. Este o lume disparuta, mai mult indreptata spre muzeografie sau spre formele exterioare ale curentelor straine. Comentariile sunt preluate acum de lumea scriitoriceasca care, ca si inainte ne ajuta sa comunicam cu societatea.
Iata ce importanti suntem!
Din pacate astazi chiar si studentii de la Teoria Artei, nu au deschiderea pe care o aveau generatiile anterioare ale unui Francois Pamfil, Driscu, Mereuta, ce urmau maestrilor Comarnescu, Frunzetti, Schileru. Cred ca arta romaneasca merita o aplecare atenta, curiozitatea teoreticienilor ar trebui sa parieze pe atelierele ce inca sunt camuflate si nu pe cele epigonice, ce preiau idei de imprumut.
Asa este Mircia Dumitrescu: "aplecarea atenta" si "curiozitatea" ar trebui reinventate.

---

Despre autor: