Dilema multiculturalismului

Multe persoane au inceput sa manifeste, din senin, reticente in ceea ce priveste folosirea expresiei "societate multiculturala". Sau ezita sa il foloseasca in mod aprobator, in sensul idealului pe care realitatea sociala ar trebui sa-l reflecte.
Atacurile teroriste din iulie asupra Londrei au demostrat atat vigoarea, cat si vulnerabilitatea conceptului. Londra este, cu siguranta, o metropola multiculturala. Un atac atat de nediscriminator precum cel reprezentat de plasarea unei bombe in metrou va lovi, cu siguranta, persoane cu o zestre culturala si convingeri variate.
In timp ce sezi sau, mai degraba, stai in picioare in metrou, nu poti sa nu te miri de usurinta cu care mamele israeliene sau barbatii musulmani, tinerii din India sau oamenii de afaceri sud-asiatici, la fel ca multi altii, de altfel, suporta aceleasi conditii stresante si incearca sa atenueze impactul acestora, comportandu-se civilizat unii fata de ceilalti. Atacurile teroriste au demonstrat nu numai cum se ajuta oamenii intre ei, ci si masura in care intregul oras, cu diversele sale ingrediente umane, reuseste sa se refaca.
Aceasta este latura pozitiva a societatii multiculturale. Observatorii atenti au semnalat ca se reduce strict la sfera publica, la a convietui in acele parti ale orasului care se afla la dispozitia tuturor. Nu se refera in acelasi fel la locuintele oamenilor, ca sa nu mai vorbim la vietile acestora din sfera privata.
Acesta este unul din motivele pentru care Londra a "gustat" din cealalta latura, mai intunecata, a societatii multiculturale: glazura multiculturalismului este subtire. Nu este nevoie de multe pentru ca sa intorci membrii unui grup impotriva altora, cu care, pana atunci, au convietuit in liniste.
Stim toate acestea pentru ca se afla in miezul climatului criminal care a pus stapanire pe Balcani in anii 1990. Vreme de decenii (si, in unele cazuri, mult mai mult de atat), sarbii si croatii - intr-adevar, "iugoslavii" ortodocsi, catolici si musulmani - au coabitat ca vecini. Putini s-au gandit ca ar fi fost posibil sa se intoarca unul impotriva celuilalt intr-o varsare de sange de proportii atat de monstruoase, incat este putin probabil ca Bosnia-Hertegovina sa poata deveni o societate multiculturala functionala. Si totusi s-a intamplat, in mod diferit fata de ceea ce se petrece acum in Marea Britanie.
Este important sa admitem ca nu vorbim despre o revenire a ostilitatilor vechi de secole. Conflictele etnice si culturale de astazi, adeseori in forma terorista, nu reprezinta eruptii ale unui vulcan considerat inactiv. Dimpotriva, sunt fenomene specific moderne.
Pentru teroristi, conflictele de acest gen reprezinta o consecinta a efectelor perturbatoare ale modernizarii. Sub glazura integrarii intr-un climat multicultural, multe persoane - in special tinerii imigranti - sunt pierduti in lumea plina de contradictii din jurul lor. Lumea lor lipsita de obstacole, a traditiei, dispare, insa nu sunt cetateni increzatori in lumea moderna, individualista. Problema nu se refera numai la angajare sau saracie, ci si la marginalizare si alienare, la lipsa unui sentiment al apartenentei.
Aici intervine caracteristica principala a terorismului: predicarea urii de catre lideri uneori auto-desemnati. Acestia nu sunt neaparat lideri religiosi; in Balcani, la fel ca si in alte parti ale lumii, sunt nationalisti care propovaduiesc superioritatea unei natiuni in fata altora. Totusi, acesti promotori ai urii pot fi numiti "predicatori" deoarece apeleaza invariabil la valori superioare pentru a-si justifica actiunile criminale.
Mobilizarea energiilor criminale de catre astfel de propovaduitori ai urii este, in sine, un fenomen modern. Se indeparteaza pana si de cele mai indoielnice revendicari, precum cea a definirii comunitatilor etnice drept rezultat al capacitatii de auto-determinare a oamenilor. Promotorii urii folosesc metode moderne pentru a-si spori puterea personala si a provoca pagube in jurul lor.
Contracararea acestora nu implica mijloace caracteristice razboiului sau o retorica de genul "razboiului impotriva terorii". Desigur, o parte a raspunsului o reprezinta identificarea unui numar relativ mic de persoane care sunt dispuse sa isi foloseasca vietile proprii pentru a distruge vietile celorlalti fara a face vreo deosebire sau a avea un scop anume. Insa cea mai importanta problema o reprezinta identificarea promotorilor urii si prevenirea incitarilor lor criminale. Din acest motiv este atat de importanta capturarea si condamnarea lui Radovan Karadzici, care a incitat la ura criminala atat de multi sarbi bosniaci. Si din acest motiv predicatorii militanti islamisti trebuie opriti.
In afara de aceasta tinta aleasa cu grija - si, in principiu, limitata, mai ramane nevoia de consolidare a sferei valorilor comune si a cooperarii in societatile care vor ramane, la urma urmei, multiculturale. Aceast scop va fi dificil de realizat si nu trebuie abordat cu naivitate. Diferentele nu vor disparea - si nici nu trebuie sa dispara-, insa situatia in care toti cetatenii se pot baza unii pe ceilalti solicita din partea noastra gasirea unei modalitati de a extinde si sprijini increderea civica pe care o putem vedea in sfera publica.
Autor a numeroase titluri de succes si fost comisar european din partea Germaniei, Ralf Dahrendorf este membru al Camerei Lorzilor din Marea Britanie, fost rector al London School of Economist si fost custode al Colegiului St. Anthony, Oxford
Copyright: Project Syndicate/Institute for Human Sciences, 2005.
www.project-syndicate.org

---

Despre autor: