Institutul de Cercetari Farmacologice "Mario Negri" din Milano a efectuat un examen antidoping al raului Po, incercand sa estimeze consumul de cocaina din Italia pe baza concentratiei de stupefiante din apele raurilor si din deseurile urbane, relatea
Institutul de Cercetari Farmacologice "Mario Negri" din Milano a efectuat un examen antidoping al raului Po, incercand sa estimeze consumul de cocaina din Italia pe baza concentratiei de stupefiante din apele raurilor si din deseurile urbane, relateaza La Repubblica, preluat de Mediafax. Rezultatele cercetarii - care vor fi publicate in revista stiintifica "Environmental Health" - au evidentiat faptul ca in raul Po, care traverseaza nordul Italiei, se scurge echivalentul a patru kilograme de cocaina pe zi, ceea ce inseamna ca in imprejurimi se consuma o cantitate mult mai mare decat se credea din acest drog. Pe portiunea din apropierea muntelui Pavia, unde au fost prelevate mostrele de apa, intr-o zona in care locuiesc cinci milioane de persoane, Institutul a descoperit urmele a circa 40.000 de doze de cocaina consumate zilnic, cu o valoare anuala de peste o suta de milioane de euro.
Metabolit usor de identificat
Pana de curand, estimarile erau facute pe baza declaratiilor consumatorilor de droguri. Noua metoda - desi se afla inca in stadiul empiric - a fost elaborata si experimentata de Ettore Zuccati si Roberto Fanelli, de la Departamentul pentru Sanatate si Mediu Inconjurator al Institutului "Mario Negri" din Milano, impreuna cu cativa cercetatori de la Universitatea Insubria. "Ne ocupam de cativa ani de poluarea mediului inconjurator cu substante farmaceutice", a declarat Zuccato. "De aici ne-a venit ideea de a cauta si alte substante, cu ajutorul metodelor noastre", a continuat el.
Cocaina provoaca, in organism, producerea unui metabolit - benzoilecognina - care este deosebit de stabil si, deci, foarte usor de depistat. "Cine consuma acest drog il elimina prin urina sub forma de cocaina pura, in proportie de cinci-sase la suta si sub forma de metabolit, in proportie de 50%", a adaugat Zuccato.
Cu ajutorul unor aparate foarte sofisticate, urmele drogului - de ordinul a cateva nanograme la un litru de apa - sunt usor de identificat in apele raurilor sau a epuratoarelor, putandu-se astfel calcula consumul.
Esantioane din gropile de gunoi
Institutul Negri a analizat si esantioane din gropile de gunoi din zonele Varese, Cuneo, Latina si Cagliari. Astfel, s-a putut estima ca in bazinul raului Po, dintre o mie de tineri cu varste cuprinse intre 15 si 34 de ani, circa 27% consuma cocaina, un procent similar cu cel din Latina (26%) si superior celor din Cagliari (17%), Varese (14%) si Cuneo (noua procente). Obiectivul urmarit acum este aplicarea acestei proceduri si la alte droguri, precum heroina si cannabisul, ale caror molecule-santinela ce le indica prezenta trebuie insa descoperite. Rezultatele studiului au suscitat teama ca o parte din cocaina aflata in apa raului sa nu ajunga si in apa potabila, cu care sunt alimentate orasele. "Din fericire, analizele efectuate asupra apei potabile nu au evidentiat nici o urma de cocaina", potrivit unei note a institutului, care comenteaza rezultatele cercetarii.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.