Ma intreb cum poate fi numit gestul unui judecator care, inainte sa se pronunte -impreuna cu ceilalti din completul de judecata -, deci sa decida vinovatia sau nevinovatia unui om, furnizeaza spre publicare, la ziar, rechizitoriul unui proces, inca n
Ma intreb cum poate fi numit gestul unui judecator care, inainte sa se pronunte -impreuna cu ceilalti din completul de judecata -, deci sa decida vinovatia sau nevinovatia unui om, furnizeaza spre publicare, la ziar, rechizitoriul unui proces, inca nejudecat, unui amarat de reporter?
Faptul ca in presa apar fragmente din "anumite" rechizitorii, ca unii oameni sunt transformati in vinovati, in paginile anumitor ziare, inainte sa fie judecati, nu fac altceva decat sa confirme necesitatea reformei din justitia romaneasca si "lecturile obligatorii" pentru ziaristi. Caci, cum poate fi numit un jurnalist care publica un rechizitoriu (fie ca l-a primit de la judecator sau de la una din partile procesuale), pronuntandu-se, cu alte cuvinte, asupra vinovatiei sau nevinovatiei unor oameni si facand astfel presiuni asuprea celor care judeca acel proces? O sa spuneti ca nu putem acuza reporterul, acesta fiind absolvit de intreaga vina, pentru ca el este acela care rascoleste laturile si gunoaiele societatii, asta fiind, de fapt, meseria lui. Dar, cand acesta sare de la laturi la justitie, si ajunge, hat, foarte sus, tocmai la destinele unor oameni, problema nu mai este aceeasi. In cazul despre care vorbesc, prin publicarea unui rechizitoriu, un reporter marginal se substituie unor judecatori, inducand cititorilor, dar si completului de judecata, un verdict care, poate, nu este acelasi cu cel la care ar putea ajunge magistratii. In fapt, nu poate fi vinovat un reporter, pentru faptul ca lentoarea patologica a mintii nu i-a permis sa se gandeasca la faptul ca in spatele numelor asternute pe un dosar, si copiate cu osardie de el in articolul de presa se ascund, de fapt, niste destine umane.
Oricum e clar ca un astfel de jurnalist nu se indoieste de propriile gesturi. Pentru ca indoiala este specifica celor inteligenti. Judecatori si reporteri de acest tip nu fac altceva, decat sa ne confirme ca totul se reduce la acel principiu al interioritatii barbare, in care anumiti oameni, privati de orice lumina exterioara raman supusi reflexiilor barbarului, fiecare incarcerandu-l pe celalalt asemeni lui in propria imagine inversata, fara putinta de a iesi vreodata din infernul subuman al propriei sale inchisori. Infernul nu sunt cum se spune, ceilalti: infernul suntem noi insine, atunci cand interioritatea se inchide oricarei deschideri exterioare. Altfel spus, barbaria se afla in noi si depinde, deasemenea NUMAI de noi daca ne putem reprima si "judeca" aceasta barbarie. Cu cat suntem mai cultivati, vom privi cu mai multa scarba un reporter de genul celor despre care am vorbit, si despre care, cu siguranta ca se va mai vorbi...
Revenind: Monica Macovei avea si are dreptate: o buna parte a justitiei este o cangrena. La fiee strangere a furunculului navaleste puroiul pe care un jurnalist sau altul se repede sa-l prinda intre buzele subtiri si rautacioase. Ce puroi urat mirositor sunt, in genere, magistratii a caror constiita ramane impietrita in fata destinelor celor pe care ii judeca! A acelor oameni, vinovati sau nu, care isi pun destinele in mainile lor...
Pentru acesti sub-oameni viata celor judecati nu pretuieste mai mult decat o carpa murdara, la fel ca si pentru "jurnalistii" tabloidizati, care sunt in permanenta cautare de victime. Dar, iata ca ma feresc sa-i judec chiar si pe acestia: o sa-i judece altii, cu varf si indesat. Daca nu acum, sunt sigur ca asta se va intampla in viitorul apropiat. Iar daca aceste jalnice unelte ale unei justitii in care nu s-a reformat nimic de cincisprezece ani pretuiesc "prietenia" vadit interesata a vreunui reporter de acest gen, vor avea cand le e lumea mai draga cele mai triste surprize. Acelasi reporter al baltoacelor caruia i-a dat azi, spre publicare un rechizitoriu, maine, sau cand ii va veni acestuia bine, ori cand va dori sa-si impresioneze seful ii va publica si judecatorului cu pricina fotografii cu amantul (amanta), sau chiar va arata lumii intregi, in tabloidul d-sale ca magistratul "X" si-a dobandit functiile pe criterii politice... Dar, oricat de mizerabil va fi materialul din ziar, vina nu va fi a jurnalistului, nici a redactorului-sef. Poate ca singura vina o poarta incultura crasa ce stapaneste redactiile, manifestata prin exacerbarea mizeriei si barbariei, incercarea de a transforma totul in senzational falsificat, de a crea vinovatii false, de a crea, poate una din cele mai false Romanii actuale, dupa chipul si asemanarea celor ce dau tonul, incepand cu cancelariile guvernului, si terminand cu la fel de falsele "news-room"-uri. Iar daca am ajuns la sfarsitul acestui text si nu am reusit sa raspund la intrebarea cu care am inceput este pentru ca eu am prea multe dubii, si foarte rar certitudini... Iar cand ai dubii, singura certitudine poate fi aceea ca suntem, mare parte din noi, doar niste parti, mai mult sau mai putin vatamate.

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.