Viata si prietenia pe Internet

Trei tinere femei stau de vorba. Nu ca pe vremea bunicelor in fata unor cafelute aburinde si a dulcetilor, nici macar ca pe vremea mamelor, la telefon, ci ca pe vremea de azi, adica pe Internet. Motivele pentru care intre ele exista aceasta distanta nu sunt filosofice, ci cat se poate de concrete: una este la munca in Italia, ca asistenta intr-un spital, alta este casatorita in Canada si are un copil mic acolo, iar cea de-a treia, mireasa, cea care urmeaza sa se marite, este singura in Romania. Ele fac un fel de petrecere in pijama, intrand toate trei pe net in acelasi timp, ba chiar band impreuna, toastand, facand un fel de petrecere a burlacelor. Au si o tema, una aproape psihanalitica: sa "dea afara cele mai adanci (pot fi si intime) senzatii temeri obsesii visuri trairi..." Aceasta este povestea romanului de debut al Adrianei Barbat, "Talk-show" (Editura Paralela 45, 2004). Un roman despre care ar fi trebuit sa auzim ca a fost premiat, ca a fost discutat, poate chiar tradus... Nu s-a intamplat asta. O discretie nu stiu daca benefica pluteste in jurul debuturilor de la Paralela 45, desi, calitativ, apar acolo carti ale unor scriitori tineri cu totul remarcabili.
Cele trei femei ale Adrianei Barbat (venind intr-o traditie a femeilor care sporovaie, de la Hortensia Papadat-Bengescu incoace) nu tocmai vorbesc, ci isi scriu... Nu se pot vedea una pe alta, nu se pot intalni in timp real, se amagesc cu fotografii pe care le tin langa monitor, daca isi amintesc de mare, cauta pe net o imagine cu marea... Totul este asadar un fel de simulacru, o dureroasa incercare de intalnire, facuta insa cu cea mai mare voie buna, cu umor si relaxare. Ca sa umple golul, scriu amanuntit, cateodata fara semne de punctuatie, incercand din rasputeri sa pastreze si in scrisul electronic particularitatile personalitatii fiecareia. Cei care isi scriu pe net cu prieteni plecati sunt familiarizati cu toate aceste carje electronice: fetele care rad sau plang, cuvintele in engleza scrise asa cum se aud, prescurtarile, interjectiile, onomatopeele... Adriana Barbat isi scrie cartea exact asa cum ar scrie pe massenger, de aceea cititorii ei vor fi mai degraba cei cat de cat familiarizati cu lumea virtuala. Dar nu exagereaza, pana la urma nu e nimic codat in toate aceste dialoguri, tusele internautice pot fi trecute cu vederea... Stilul insa, ca o consecinta a acestei situatii ciudate, hibride (nici conversatie fata in fata, nici scrisori, nici convorbire telefonica, ci cate putin din toate astea) devine unul original, care caracterizeaza deja un tip de proza contemporana. Dispare virgula, cuvintele sunt uneori intr-o avalnsa greu de urmarit (degetele bat foarte repede in tastatura atunci cand iti e dor de un prieten), datorita libertatii maxime si a relaxarii cu care se scrie pe net, apar cuvinte create din doua sau mai multe unitati lingvistice ("Ma luminazambesc"), fraze cu variante, enumeratii de tip slash ("Eu sunt o femeie oarecare ce ia viata asa cum e stie sa rada sa se bucure sa planga injure vorbeasca stie sa se certe sa nu se conformeze dorintelor lui"), in fine, apar un fel de naratiuni minimaliste care seamana cu niste indicatii scenice mai subtile, ale unui regizor tipicar: "Nu reusesc sa spun nimic mi-e gura inclestata cu dintii lipiti unul de altul carie pe carie plomba pe plomba limba lipita de cerul gurii si saliva pastrata sub limba, in causul dintre dintii de jos. Se uita mirat la mine de parca i-as fi stat in drum; eu ma indrept catre usa printre umeri coate buci miros de transpiratie si spray dulce ieftin". E un fel de stilistica a viitorului, marcata de particularitatile scrisului pe Internet.
In 130 de pagini si aproape numai din dialoguri (ceea ce e extrem de greu mai ales la debut), cu o siguranta a scrisului cu totul speciala, cu o indrazneala extraordinara de a spune lucrurilor pe nume (sunt descrise naturalist-ingenios cele mai intime si mai greu de descris actiuni si posturi omenesti-femeiesti), Adriana Barbat reuseste sa dea viata literara autentica acestor trei personaje feminine. Inca o data se vede ce scoala serioasa de literatura se face la Brasov (autoarea a beneficiat de cursurile de scriere creatoare ale masteratului condus de Gheorghe Craciun, Andrei Bodiu, Alexandru Musina la universitatea brasoveana).
Nu inteleg de ce nu s-a vorbit mai mult despre o carte ca aceasta, in schimb s-au premiat si nominalizat tot felul de rateuri in zona prozei tinere.

---

Despre autor: