Consiliul director al companiei petroliere de stat chineze CNOOC ia in considerare posibilitatea suplimentarii pana la 18,5 miliarde de dolari - fata de 16 miliarde initial - oferta pentru achizitionarea companiei petroliere americane UNOCAL, a anunt
Consiliul director al companiei petroliere de stat chineze CNOOC ia in considerare posibilitatea suplimentarii pana la 18,5 miliarde de dolari - fata de 16 miliarde initial - oferta pentru achizitionarea companiei petroliere americane UNOCAL, a anuntat "The Financial Times".
Citand surse apropiate conducerii companiei chineze, ziarul britanic a aflat ca directorii CNOOC au imputernicit managerii companiei sa majoreze oferta pentru actiunea UNOCAL la peste 67 de dolari, cat este in prezent. Concomitent, mai relateaza "The Financial Times", China National Offshore Oil Comp. a declansat pe teritoriul Statelor Unite o ampla campanie de publicitate prin care doreste sa convinga justitia americana ca UNOCAL va intra pe maini sigure daca licitatia va fi castigata de compania chineza, in defavoarea concurentului sau, compania Chevron.
Pentru azi este programata o reuniune a Consiliului de Administratie al UNOCAL, cu misiunea de a decide daca va continua sa sustina tanzactia cu Chevron sau se vor orienta spre compania chineza. Pentru a convinge UNOCAL sa accepte oferta sa, compania chineza a anuntat ca este gata sa faca o serie de compromisuri, inclusiv in privinta activelor americane, dar si mentinerea dreptului la pensii pentru cei 6.500 de angajati ai UNOCAL. "The Financial Times" reaminteste ca, in luna iunie a.c, Camera Reprezentantilor a SUA a votat cu 398 voturi contra 15 o rezolutie prin care, din motive de securitate nationala, se cerea administratiei Bush sa blocheze cumpararea UNOCAL de catre CNOOC.
Pentru 19 iulie sunt programate dezbateri in Comisia pentru energie si comert a Camerei Reprezentantilor a SUA in care vor fi analizate din nou conditiile si riscurile patrunderii pe teritoriul Americii a unei companii de stat chineze.
"In opinia mea, a declarat presedintele comisiei, Joe Barton, interesele strategice ale SUA nu vor fi aparate daca o companie petroliera de pe teritoriul american va fi vanduta uneia care in proportie de 70 la suta este proprietatea statului comunist chinez". O dezbatere pe aceeasi tema are loc si in Comitetul pentru serviciile armate al Camerei Reprezentantilor.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.