Ce politica externa face PSD?

Domnul Serban Orescu, intr-un editorial, someaza PSD sa faca o declaratie de politica externa spre a lamuri mai ales presupusa contradictie intre orientarea atlanticista a lui Mircea Geoana si orientarea mea euro-asiatica. Distinsul editorialist se arata contrariat de observatia potrivit careia intre interesele SUA si cele ale Romaniei nu ar fi identitate perfecta si ca, deci, Romania ar trebui sa interpreteze in politica externa si roluri de solist iar nu sa cante vecinilor doar din corul occidental.
Merituos veteran al razboiului rece, domnul Orescu evalueaza realitatea in termeni ideologici si maniheisti. Domnia sa nu este filosoful care cauta adevarul ci militantul care incearca sa il fasoneze potrivit conceptiei sale despre bine si rau. In acest sens, pentru domnia sa Rusia (adica URSS) este "imperiul raului" iar USA (adica Uniunea Sovietica Ailalta) este "imperiul binelui". De-abia de aici incepe pragmatismul: in lupta binelui impotriva raului orice mijloace sunt permise caci - nu-i asa? - scopul le scuza. (Acelasi tip de rationament este folosit, de altfel, si in "analiza" de politica interna: pentru a intari personificarea Binelui care este Traian Basescu (!!) - se observa aici confuzia intre scop si mijloc - ni se recomanda recurgerea la alegeri anticipate menite a distruge raul - PSD - chiar daca, astfel, amanam integrarea Romaniei in UE.)
Am pledat intotdeauna pentru respectul regulei morale in politica. Am pledat, insa, si pentru dezideologizarea relatiilor internationale inca pe cand URSS voia sa le ideologizeze iar SUA se opuneau acestei tendinte ori pe cand URSS sustinea revolutia mondiala iar SUA legitimismul. Deviationismul meu consta in aceea ca am ramas pe linia de gandire americana atunci cand America pare a o fi parasit.
Morala politicii internationale nu este cea religioasa, a binelui si raului. Mesianismul - atat in politica interna cat si in cea externa - incepe prin a fi arogant si sfarseste prin a fi nedrept si imoral. In politica domina morala competitiei. Urmarindu-si interesele fiecare trebuie sa fie, insa, predictibil. Loialitate inseamna respectul regulilor jocului, adica predictibilitate. Pentru a fi predictibil si in acelasi timp abil in aplicarea cu succes a regulii, trebuie sa-ti definesti interesele pornind de la resurse si de la raportul de putere rezultat din controlul inegal al acestora. Asa se construiesc sistemele de aliante. Pe asemenea baze se negociaza compromisurile.
Dintr-o atare perspectiva singura declaratie pe care ar putea-o face PSD sau orice forta politica lucida si morala, este ca actuala politica externa a Romaniei - respectiv politica domnului Basescu, intrucat Guvernului i s-a interzis sa aiba o politica - este mai mult decat ineficienta, perdanta si mai mult decat oportunista, necinstita.
Sub cuvant ca plaseaza Romania pe "axa binelui", domnul Basescu a lansat doctrina "Axei Washington-Londra-Bucuresti". Politica externa romaneasca devine, astfel, nu numai unidimensionala ci, in conditiile asimetriei de resurse intre parteneri, unidirectionala. Se admite si se ajunge, astfel, la satelizarea Romaniei. In acelasi timp, cata vreme geografia nu poate fi modificata, Romania, cel mai slab mebru al Axei, devine si cel mai expus. Asimetria de putere genereaza totdeauna o asimetrie de reactie. In logica Axei Romania va trebui sa actioneze in afara reactiilor sale firesti. Or, actiunile impotriva naturii nu mobilizeaza moral populatia si sub presiunea reticentelor acesteia conducatorii sunt obligati la iesiri suspecte de neloialitate fata de aliati.
SUA stiu asta si de aceea nu pariaza pe Romania decat cu titlu provizoriu. In contextul regional, Ucraina, de pilda, desi mai putin democrata si mai oligarhica, este mai interesanta si mai sigura intrucat este mai mare si, deci, potential mai puternica. Dar in problemele platoului continental, canalului Bastroe sau Transnistriei interesele Ucrainei si Romaniei nu coincid. Pentru SUA aceste probleme nu prezinta un interes vital. Ce are Romania de facut in atari imprejurari? Mai intai ea trebuie, desigur, sa isi redefineasca interesele in contextul intereselor strategice ale aliantelor din care face parte. Apoi trebuie ca in cadrul respectivelor aliante sa isi asigure dreptul de a fi consultata si de a participa la decizie, precum si sa isi rezerve un spatiu de miscare autonoma, cel putin atunci cand si acolo unde interesele mai puternicilor sai aliati nu sunt vitale. In fine, se impune ca, pornind de aici, sa isi stabileasca realtii de cooperare cu alte centre de putere apte a influenta destinul sau. Nu este vorba de aliante alternative ci de contraponderi si complementaritati inteligente.
Romania nu poate avea aliati vesnici si nici chiar interese vesnice. Ea poate fi, insa, vesnic predictibila si respectabila intrucat actiunea sa exprima o gandire ghidata de principii si realitati geo-politice perene. Pentru ideologii razboiului rece asa ceva este de neconceput. Pentru mine aceasta este baza moralei si cheia succesului in politica.

---

Despre autor: