Alegerea conservatoare a Iranului

Alegerea Iranului in materie de sef al statului, primarul conservator al Teheranului, Mahmud Ahmadinejad, va agrava, fara indoiala, relatiile cu Occidentul si izolarea tarii in plan international. Cu toate acestea, in termeni de politica interna, regimul islamist va prospera mult mai mult decat ar fi facut-o in urma unui rezultat moderat.
In mod evident, Ahmadinejad dispune de un sprijin real. Insa faptul ca a pozat in populist, ca a vorbit despre ajutorarea saracilor, ca a condamnat evolutia Guvernului si ca s-a comportat aproape ca un candidat al Opozitiei este cu totul irelevant: el a reprezentat alegerea regimului si, in cele din urma, a beneficiat de sprijinul oficial chiar si impotriva candidantilor conservatori rivali.
Regimul si-a jucat cartea cu iscusinta. L-a transformat pe ceva mai pragmaticul Hashemi Rfsanjani, care nu era de acord cu unele dintre politicile actuale, in personajul reprezentativ al "oranduielii" si pe propriul sau om in rebel. Guvernarea a folosit, astfel, sentimentul impotriva oranduielii pentru a-si resuscita propria conducere.
Ahmadinejad este reprezentantul tinerilor activisti din perioada revolutiei impotriva sahului, de acum un sfert de secol. El a fost implicat direct in luarea de ostatici americani din Iran, desi gradul de implicare al acestuia ramane un subiect de controversa. Mult mai ingrijorator este faptul ca este apropiat celor doua grupari principale care reprezinta elementele extremiste in Iran: Garzile de Corp ale Revolutiei Islamice si organizatia Basij. Primul reprezinta o armata paralela, in favoarea regimului, al doilea o organizatie pentru intimidarea advesarilor si a oricarui adept al ideii de societate mai deschisa.
Cu toate acestea, preocuparea ca Iranul a fost preluat de o conducere mult mai radicala este atenuata de doi factori. Mai intai de toate, este mult mai probabil ca Ahmadinejad sa se concentreze asupra problemelor interne, incercand sa imbunatateasca standardele de viata pentru iranienii cei mai saraci. In al doilea rand, acelasi grup s-a aflat la conducere inca de la revolutie si va continua, in principal, sa-si promoveze obiectivele ideologice si de politica externa. Presedintele are mult mai putine prerogative decat pare, puse in umbra, in special, de ghidul suprem, ayatollahul Ali Khamenei.
Totusi, alegere lui Ahmadinejad confirma in mod evident provocarea pe care Iranul o adreseaza politicii occidentale si stabilitatii Orientului Mijlociu. Mai intai de toate, trimite un semnal favorabil elementelor celor mai extremiste din Iran si clientilor teroristi ai tarii in vederea lansarii de atacuri.
Mai mult, Ahmadinejad sustine in mod deschis programul rapid desfasurat de Iran in vedere obtinerii de arme nucleare. Majoritatea politicienilor iranieni sprijina programul, insa sunt in favoarea unei abordari mai tacite si mai prudente.
In cele din urma, este posibil ca Ahmadinejad sa fie mai curajos in privinta subminarii stabilitatii din Irak, iar victoria acestuia va incuraja oficialii iranieni radicali si extremisti din Irak. Iranul deja trimite multi agenti in Irak si sustine clientii care doresc sa transforme tara intr-o clona. Irakienii, inclusiv musulmanii siiti, resping, in general, o astfel de interventie. O pozitie iraniana mult mai militanta va amplifica divergentele cu Irakul si va provoca violentele anti-americane de acolo.
Pe scurt, rezultatul electoral din Iran este unul periculos, desi masura in care se va dovedi destabilizator va depinde de actiunile lui Ahmadinejad si de puterea pe care i-o va acorda Khamenei. Mai mult, abordarea unui Iran extremist la modul evident va reprezenta o provocare nu numai pentru SUA, cat si pentru Europa.
Vor continua statele europene sa incerce sa pretinda ca retorica militanta si provocarile lui Ahmadinejad nu conteaza si ca poate fi gasita o solutie diplomatica la ambitiile nucleare ale Iranului? Cu Ahmadinejad, va fi nevoie de o mare doza de pacifism pentru ca sa continue pana si cel mai minimalist proces diplomatic.
Unii reformatori si exilati iranieni afiseaza o figura fericita la alegerea lui Ahmadinejad, sustinand ca Administratia sa va dezvalui adevarata fata a regimului si va elimina sperantele occidentale la compromis. Totusi, ar putea reprezenta si succesul regimului in mobilizarea nemultumirilor dupa un sfert de secol de domnie islamista radicala. Oricare ar fi rezultatul, pentru Occident, victoria lui Ahmadinejad inseamna ca tot ce are a face cu Iranul va deveni si mai fierbinte.
Barry Rubin este presedintele Centrului de Cercetari Globale in domeniul Problematicii Internationale si autor al cartii "Lungul drum spre libertate: lupta araba pentru democratie in Orientul Mijlociu".
Copyright: Project Syndicate, 2005. www.project-syndicate.org

---

Despre autor: