Alesii neamului nu vor mai avea de ce sa bage mana in buzunar. Desi primesc salarii foarte mari, parlamentarii se pregatesc sa-si voteze o noua lege prin care sa-si acorde si mai multe facilitati. Lege care va fi probabil adoptata, pentru ca de fieca

Alesii neamului nu vor mai avea de ce sa bage mana in buzunar. Desi primesc salarii foarte mari, parlamentarii se pregatesc sa-si voteze o noua lege prin care sa-si acorde si mai multe facilitati. Lege care va fi probabil adoptata, pentru ca de fiecare data cand a fost vorba de propriul interes, senatorii si deputatii au ridicat mana indiferent din ce partid faceau parte.
Noua propunere legislativa privind Statutul deputatilor si senatorilor a fost depusa, luni, la sedinta conducerilor reunite ale Camerelor legislative de catre deputatul PNL Titu Gheorghiof, presedintele Comisiei speciale care a avut ca obiect de activitate elaborarea acestei legi.
Parlamentarii au salarii nete de minim 34 de milioane de lei, la care se mai adauga 48 de milioane de lei suma forfetara pentru cheltuielile cu biroul parlamentar si cate 500 de mii de lei pe zi diurna pentru cei din provincie. Plus o masina cu sofer la scara si telefon mobil. Toate platite din banii contribuabililor.
Se pare ca nu este de ajuns. Conform noii propuneri legislative, ei vor mai beneficia si de transport intern gratuit pe liniile aeriene, fluviale si pe calea ferata cu orice categorie de trenuri la clasa I, iar cei care folosesc autoturismul personal pentru a veni la Bucuresti vor primi pentru drumul dus si intors contravaloarea a 9,5 litri de combustibil la 100 km parcursi.
Deputatii si senatorii au dreptul si la pasaport diplomatic, un document care garanteaza o deplasare fara probleme in orice colt al lumii. Si nu numai ei, ci si sotul sau sotia si copii vor primi un astfel de pasaport.
Initiatorii s-au gandit si la ce poate fi mai rau si au prevazut ca, in caz de deces al unui parlamentar, familia va primi un ajutor de inmormantare egal cu doua indemnizatii nete lunare, adica aproape 100 de milioane de lei.

Pensii suplimentare

Contribuabilii nu vor scapa de banii cheltuiti cu alesii neamului nici dupa ce acestia isi parasesc fotoliile parlamentare. Senatorii si deputatii vor beneficia de o pensie conform Legii privind sistemul public de pensii, dar vor avea dreptul la pensii suplimentare, pentru care vor contribui cu 5% din indemnizatia bruta lunara, pentru fiecare an de exercitare a mandatului.
Pensia astfel calculata se actualizeaza in raport cu evolutia nivelului indemnizatiei brute a parlamentarului. Pensia din sistemul public de pensii, cumulata cu pensia suplimentara, nu poate depasi 80% din indemnizatie. De prevederile acestea beneficiaza deputatii si senatorii al caror mandat a expirat anterior anului 2005, precum si demnitarii care au cumulat sau cumuleaza functii de executie cu mandatul de parlamentar.
Aceste pensii suplimentare se alimenteaza dintr-un fond comun al celor doua Camere, constituit din cotizatii si se completeaza din incasarile extrabugetare si din economiile realizate la bugetele aprobate ale celor doua Camere legislative. Adica tot din bani publici, pentru ca o contributie de cinci procente din indemnizatie timp de patru ani nu poate genera o pensie ca cea pe care si-au prevazut-o parlamentarii.

Numele "chiulangiilor" vor fi publicate

Totusi, senatorii si deputatii au si obligatii. Conform propunerii legislative, parlamentarilor le este interzis sa-si asume, fata de persoane fizice sau juridice, obligatii financiare sau de alt tip, de natura sa influenteze exercitarea mandatului cu buna credinta, conform propriei constiinte.
Desi calitatea de deputat sau senator este incompatibia cu orice functie din economie, in mod exceptional, conducerile celor doua Camere, la propunerea Guvernului si cu avizul Comisiilor juridice, pot aproba participarea unui parlamentar ca reprezentant al statului in AGA, ca membru al CA al regiilor autonome, companiilor sau societatilor nationale, institutiilor publice ori al societatilor comerciale, inclusiv banci sau alte institutii de credit, societati de asigurare si cele financiare de interes strategic.
In cazul in care parlamentarul aflat in stare de incompatibilitate nu notifica in scris acest lucru si starea de incompatibiliate continua sa existe, acesta este considerat demis de drept din functie, iar situatia este adusa la cunostinta Camerei din care face parte. Un text se refera la interdictia publicitara, folosirea numelui insotit de calitatea parlamentara fiind interzisa in orice actiune publicitara vizand o societate comerciala, financiara sau industriala ori altele asemenea cu scop lucrativ.
Mandatul de parlamentar nu poate fi intrerupt, suspendat sau revocat, iar pe durata exercitarii mandatului deputatii si senatorii nu pot fi concentrati sau mobilizati, arata alte articole.
Orice parlamentar este obligat sa justifice in scris absentele de la cinci sedinte ale Camerei sau de la trei sedinte ale comisiei permanente, in aceeasi sesiune, iar cel care nu se conformeaza pierde drepturile la indemnizatie, diurna si celelalte drepturi banesti pe durata cat a lipsit.
Numele absentilor nemotivati de la sedintele in plen si de la comisii vor fi publicate, lunar, pe paginile de internet ale fiecarei Camere.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.