Pe acceasi lungime de unda cu Schroder, in privinta aderarii Romaniei si Bulgariei, pare a fi si liderul opozitiei germane. Presedintele Uniunii Crestin-Democrate germane (CDU, de opozitie), Angela Merkel, a afirmat ieri, intr-o sedinta a Parlamentului de la Berlin, ca atat partidul sau, cat si Uniunea Crestin-Sociala (CSU) sustin aderarea Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana. Merkel, care va candida pentru functia de cancelar federal, a precizat insa ca cele doua tari trebuie sa indeplineasca, anterior aderarii, conditiile stabilite de autoritatile de la Bruxelles, informeaza cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung. Ea a precizat ca atat CSU, cat si CDU se pronunta si in favoarea deschiderii negocierilor de aderare cu Croatia, considerand ca ar fi "absurd" ca UE sa isi incalce promisiunile din cauza respingerii Constitutiei europene la referendumurile din Franta si Olanda. In schimb, liderul CDU a reafirmat avizul negativ pentru integrarea Turciei, apreciind ca Uniunea ar trebui sa aiba relatii stranse cu aceasta tara, dar in limita unui parteneriat priveligat. Merkel a declarat ca ar fi o dovada de "politica externa iresponsabila" ca UE sa negocieze timp de zece ani cu Turcia, pentru ca, la final, aderarea acesteia sa nu fie aprobata la votul din tarile membre. (D.E.)
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
Ce măsuri au luat cele mai importante zone turistice din Italia pentru a...
Sursa: wall-street.ro