In urma unei anchete amanuntite am descoperit, dupa o calatorie in trecut, nelipsita de peripetii, inca un exemplu clar a ceea ce inseamna, in Romania, politica facuta pe prietenii. Totul a plecat de la fotografia, veche de 13 ani, pe care o puteti v
In urma unei anchete amanuntite am descoperit, dupa o calatorie in trecut, nelipsita de peripetii, inca un exemplu clar a ceea ce inseamna, in Romania, politica facuta pe prietenii. Totul a plecat de la fotografia, veche de 13 ani, pe care o puteti vedea mai sus, unde viceprimarul Sectorului 6 de la acea data, Constantin Patica, ii face cunostinta lui Petre Roman cu un personaj cel putin dubios, Victor Pasca. Ceea ce ne intereseaza pe noi, astazi, se refera in principal la primul si la ultimul dintre personajele noastre. Ca sa fim si mai exacti, subiectul nostru il constituie prietenia, vizibila de altfel, dintre cei doi.
Mergand pe firul acestei prietenii am ajuns, cum era de asteptat, si la o serie de lucruri asupra corectitudinii carora planeaza o foarte puternica indoiala. La acest moment sunteti indreptatiti sa va intrebati ce poate fi atat de indoielnic in legatura cu prietenia intre doi oameni. Intr-o tara normala nu ar fi fost, cu siguranta, nici o problema, insa din momentul in care incepem sa adaugam cateva picaturi din coloritul spatiului mioritic, lucrurile incep sa se complice.
Investigatia noastra se leaga de ce s-a intamplat la acea data cu cea mai mare piata din Sectorul 6, Piata Crangasi. Se pare ca prietenia dintre cei doi a contat foarte mult, atunci cand viceprimarul Patica a hotarat cum se va vinde acest punct comercial extrem de important si catre cine. Nu mare ne-a fost mirarea cand am descoperit ca, contractul de asociere, a fost incheiat intre administratia locala si firma SC Piata Crangasi, firma detinuta de prietenul Victor Pasca. Contractul a fost incheiat pe o perioada de 20 de ani in conditii obscure si cuprinde mult prea multe clauze care sa avantajeze partea privata pentru ca noua sa nu ne ridice cel putin cateva semne de intrebare. Timp de 20 de ani, nimeni nu mai putea face nimic, totul fiind in mainile lui Pasca. Locuitorii Sectorului 6 nu puteau face nimic, decat sa asiste neputinciosi la modul cum este distrusa aceasta piata, atat de importanta pentru ei. Intrebarea care s-ar putea sa se nasca acum, in mintea dumneavoastra, este de ce, dupa atat timp? Ce mai conteaza acum, daca tot nu se mai poate face nimic?
Subiectul a redevenit important in urma cu ceva timp, cand Administratia Locala, constatand numeroasele nereguli, a hotarat inchiderea pietei Crangasi. Aici, de cativa ani buni, lucrurile luasera o intorsatura si mai paguboasa pentru locuitorii zonei, cand in locul pietei s-a ridicat o cladire care ar fi trebuit sa se transforme intr-o zona comerciala moderna. Pana aici, nimic iesit din comun; insa, in mai putin de un an, lucrarile au incetat si totul a ramas la voia intamplarii. Comertul a inceput sa se desfasoare in spatele noii cladiri, pe jos, printre gunoaie, in cel mai nepotrivit mod pentru o piata a unui Bucuresti care se vrea european. Astfel, Administratia Pietelor Sector 6 a luat decizia de a inchide piata si de a o stramuta cu o suta de metri intr-un spatiu mai civilizat.
De aici inainte a inceput taraboiul, in acelasi stil tipic romanesc. Nu intram in detalii, singurul nostru scop fiind acela de a face putina lumina in modul in care au fost instrainate multe piete din Bucuresti si, dupa cum am spus-o si in titlu, am vrut sa vedem cum se face politica pe baza de prietenii in Romania. Concluzia e ca nu mai conteaza atat de mult prietenia politica sau politica prieteniilor, tot ce ramane este gustul amar ca interesul cetateanului este de multe ori pus pe plan secund. (M.D.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.