Din nou despre editarea operelor lui N. Steinhardt

Profesorul Florian Roatis, conferentiar la Facultatea de Litere a Universitatii de Nord din Baia Mare, autor al mai multor studii despre N. Steinhardt si ingrijitor al unor volume de documente privitoare la cunoscutul monah si eseist ("Caietele de la Rohia", 4 volume, 1999-2002), ne-a trimis la redactie un text in care dezvaluie noi detalii despre viata lui N. Steinhardt la Manastirea maramureseana Rohia. Autorul polemizeaza cu scrisoarea deschisa adresata Ministerului Culturii si Cultelor, sub titlul "Nicu Steinhardt martirizat a doua oara", de catre Cristian Badilita, in ZIUA din 21 aprilie 2005. Acesta din urma se arata revoltat de faptul ca Manastirea Rohia detine drepturile de editare a operei lui N. Steinhardt, pe care nu doreste sa le cedeze Editurii Humanitas pentru o editie coorodnata de C. Badilita. Intrucat explicatiile lui Florian Roatis sunt foarte ample, preluam din text portiunile esentiale. (D.C.)
Cristian Badilita este foarte nemultumit - incat, uneori, termenii folositi depasesc limita bunului simt - si arunca blamul asupra Manastirii Rohia pentru ca aceasta, avand finalmente dreptul de proprietate, in sens juridic, asupra operei ramase de la monahul-eseist, s-a opus, in aceasta primavara, tiparirii ei de catre Editura Humanitas.
Trebuie sa spunem ca - din ceea ce stiu eu - demersul editurii amintite a constat doar intr-un telefon dat de catre dl Gabriel Liiceanu manastirii, iar nu intr-o solicitare scrisa, argumentata etc. Cu atat mai putin a fost vorba de vreo deplasare la fata locului a reprezentantilor editurii sau macar a unuia din "cei sase" care alcatuiesc colectivul care, potrivit lui C. Badilita, "a trudit zeci de ore (!) spre a pregati pentru tipar patru volume, iar intre ele se numara si doua surprize de proportii"!
Dar s-o luam metodic cu afirmatiile teribiliste cu care dl C. Badilita ne-a obisnuit deja (a se vedea articolul nostru "Despartirea de Badilita sau despre o canonizare asteptata", publicat in revista clujeana "Tribuna", nr. 61 si 62/2005).
Scrie foarte adanc - si nu putem decat sa-l aprobam - dl Badilita ca "Nicu Steinhardt este unul din cele mai frumoase daruri pe care Dumnezeu le-a facut ortodoxiei si culturii romane din veacul XX". Imediat, insa, N. Steinhardt devine in viziunea lui Badilita - si cu aceasta nu mai putem fi de acord -, "unul dintre cele mai dispretuite daruri atat de ortodocsi, cat si de oamenii de cultura de acolo".
Mai intai, ce inseamna "de acolo"? Sa fie vorba de spatiul ortodoxiei si culturii romane sau domnia-sa se refera la Manastirea Rohia? Nu putem sti, exprimarea nefiind clara. Oricum, de unde a scos C. Badilita o asemenea apreciere, caci nu stim sa fi umblat pe meleagurile lapusene?!
Aceasta afirmatie se poate corela cu o alta facuta mai jos, care, desi aluziva, este trimisa cu adresa: "Se stie foarte bine - scrie C. Badilita - cum era tratat "jidanul" la Rohia in timpul vietii...". De unde stie dl Badilita? De ce nu-si dezvaluie sursa, daca este vorba de un fapt atat de cunoscut?
Stiute sunt desele si superlativele referiri ale lui N. Steinhardt la cei in mijlocul carora a trait efectiv noua ani (1980-1989). Se pot "consulta" parerile lui N. Steinhardt despre rohieni in special si maramureseni in general, risipite in eseurile sale, precum si ale unor maramureseni despre monah in cartea "N. Steinhardt sau fericirea de a fi crestin" (Editura Helvetica, Baia Mare, 1999, p. 7-55).
Este usor de remarcat, pentru cei care au studiat si cunosc viata lui N. Steinhardt, faptul ca acesta nu numai ca nu s-a plans niciodata, nici macar aluziv, de modul in care a fost perceputa si tratata prezenta sa la Rohia, dar a avut numai cuvinte de pretuire pentru cei cu care impartea bucuriile si asprimile vietii "samuraice" de la manastire. si nu-l putem suspecta tocmai pe N. Steinhardt de nesinceritate! (...)
Prin afirmatia sa insidioasa, C. Badilita arunca cu noroi asupra rohienilor - in primul rand asupra calugarilor de la Manastirea "Sf. Ana" - sugerand existenta unui dezacord flagrant intre "interesul" actual si "dezinteresul" trecut fata de Steinhardt. Vorbe aruncate in vant de catre cineva care nu s-a impartasit nici macar cateva minute din duhul Rohiei. Sutele de oameni care au invadat literalmente manastirea in prima duminica de aprilie din 1989 - unii veniti din Bucuresti, altii din Cluj-Napoca si Bistrita - pentru a asista la slujba de inmormantare a unui "jidan", dovedesc contrariul celor sustinute cu patetism de C. Badilita.
De la patetism insa pana la delir nu e decat un pas!
Altfel cum sa interpretam atacul lui C. Badilita asupra statului roman care "si-a permis" sa atribuie drepturile de autor asupra cartilor lui Steinhardt Manastirii Rohia! De vreme ce - recunoaste insusi C. Badilita - Steinhardt n-a avut mostenitori, nu era firesc ca aceste drepturi sa apartina Manastirii Rohia, unde a trait si a creat Steinhardt in ultimii noua ani ai vietii?
Sa citeasca domnul C. Badilita ultima scrisoare trimisa de N. Steinhardt lui Virgil Bulat la Cluj-Napoca, cu cateva zile inainte de a porni in calatoria finala, in care, preocupat de soarta cartilor sale - in speta a "Monologului polifonic", aflat in portofoliul Editurii Dacia -, afirma textual: " Manastirea imi este mostenitoare" (N. Steinhardt, "Monologul polifonic", Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991, p. 12. Paradoxala este insa afirmatia lui Ioan Pintea din "Jurnalul national" din 11 martie 2005, p. 27, ca N. Steinhardt i-ar fi lasat lui prin vorba si prin scris mostenirea asupra manuscriselor din chilia sa.).
Chiar sa nu conteze deloc Rohia in biografia parintelui si eseistului Nicolae Steinhardt? Ce ar fi vrut dl Badilita? Ca statul roman sa ofere - si inca din proprie initiativa - aceste drepturi Editurii Humanitas sau Manastirii Argesului? Numai pentru ca "un colectiv de oameni priceputi" a proiectat - evident gratuit, doar de dragul lui N. Steinhardt aflat acum pe "maini de amatori" - aparitia la Humanitas a seriei de opere N. Steinhardt? Sa fim seriosi! Ce mediere poate sa faca d-na Mona Musca intr-un caz deja transat, clar ca lumina zilei si, in plus, legal?
Dl G. Liiceanu anunta in anul 1991, printre cele "7 evenimente editoriale la Humanitas", tiparirea "Jurnalului fericirii" in ingrijirea lui Virgil Ierunca (Vezi "Catalog Humanitas", 1990-1991, p. 18). De ce nu l-a publicat atunci, cand nu se punea inca problema drepturilor de autor, ele fiind "preluate" din mers de catre Editura Dacia? Abia acum, dupa ce Editura Dacia a scos opt editii din acest magnific "Jurnal", i-a venit d-lui C. Badilita ideea?
Dar sa privim si altfel lucrurile. Dl Badilita afirma ca "Jurnalul fericirii" si "Daruind vei dobandi" - intr-adevar capodopere care l-au propulsat pe N. Steinhardt in prim planul vietii literare - sunt in realitate "falsuri pioase"! Deci, din 1991, respectiv 1992, de cand au fost publicate cele doua carti, miile de cititori s-au hranit cu falsuri? De unde si pana unde? Ca lipsesc notele necesare - cele doua opere fiind extrem de erudite - este adevarat, ca si faptul ca s-au strecurat si greseli de tiparire. Dar de aici si pana a le declara "falsuri pioase" este o cale mai lunga decat fostul Mare Zid Chinezesc!
Editura Humanitas - una dintre cele mai prestigioase din tara - a publicat multi ani la rand opera lui Cioran, Eliade, Ionescu (Eugen si Nae), Noica si Vulcanescu, dar exceptand cartile ingrijite de Marin Diaconu, cel mai competent editor roman de azi, nu stiu ca restul sa fi avut aparat critic. Or, la acestia nu era cazul?
Si apoi, tot in 1991 dl G. Liiceanu anunta tiparirea editiei de Opere a lui C. Noica in noua volume, un demers stiintific desigur necesar. Au trecut 14 ani de atunci si volumul I este tot "in lucru"! De ce atunci o serie de Opere Steinhardt?
Dl C. Badilita declara, cu o grimasa snobistica, Manastirea Rohia - care a scos de curand in editura proprie volumul I din seria "Integrala Steinhardt" - ca fiind "fara nici o garantie de competenta in materie de editare filologica". De unde stie dl C. Badilita cu cine va colabora Manastirea Rohia? Si apoi chiar domnia sa dovedeste ca nu cunoaste istoricul operei steinhardtiene, desi se pregatea sa scoata o monografie Steinhardt pentru uzul francezilor.
Uita sau nu stie dl Badilita ca francezii au luat contact cu "Jurnalul fericirii" (evident, si acela un "fals pios") inca din 1995, cand acesta a fost tradus de Marily Le Nyr, avand o prefata semnata de cunoscutul Olivier ClÈment? Se pare ca nu cunoaste - fapt explicabil, deoarece domnia sa sta mai mult pe la Paris - nici monografia publicata in 2000 de George Ardeleanu la Editura Aula din Brasov. Pe acesta nu l-a impiedicat in demersul sau editarea "amatoristica" a lucrarilor lui Steinhardt. Ba mai mult, de patru ani G. Ardeleanu participa la manifestarile de la Rohia, unde a studiat arhiva manastirii, tiparind studii si documente prin diferite reviste ("Nord Literar", "Romania literara" etc.) si fiind pe cale de a finaliza o teza de doctorat despre Steinhardt.
Pe baza aceleiasi precare informari, C. Badilita afirma ca volumul de predici cu titlul "deturnat" a aparut "imediat dupa 1989, la Oradea".
Imediat dupa 1989 este, dupa parerea mea, anul 1990 si nu 1992, cand a fost publicat volumul, la Baia Mare, si nu la Oradea! Se pare, deci, ca dl C. Badilita n-a vazut acea prima editie a predicilor aparuta din initiativa si la Editura Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului si Satmarului cu titlul "Daruind vei dobandi" (un titlu nu inventat, cum scrie Badilita, ci imprumutat unei predici din volum), avand ca subtitlu "Cuvinte de credinta". Aici, cele 51 de texte (din care 48 predici) sunt grupate in sapte capitole, potrivit intentiei lui N. Steinhardt. In editiile "laice" ale lui Ioan Pintea (la Editura Dacia, in anii 1994, 1997, 2000) textele sunt amalgamate, dispar patru si apar alte cinci, nu mai sunt ordonate pe capitole, iar postfata din prima editie devine prefata. Deci "vina" editiei care circula azi este a lui Ioan Pintea si nicidecum a Manastirii Rohia sau a Episcopiei noastre. (...)
Crestineste este a vedea greselile tuturor - caci nimeni nu este perfect -, dar C. Badilita isi varsa toata supararea pe Manastirea Rohia. Inainte de a fi pornit acest proiect atat de ambitios - si, repetam, binevenit - ar fi fost de dorit ca domnia sa sa ia legatura cu Manastirea Rohia, de altfel o obligatie si pentru documentarea in vederea realizarii presupusei monografii. N-a facut-o, iar atacul sau de acum asupra Manastirii Rohia se rasfrange din pacate si asupra lui N. Steinhardt, desi intentia declarata este de a-l apara pe acesta de martiriu.
Ce-ar spune oare Parintele Nicolae, daca ar trai, vazandu-si opera astfel disputata?!
Etaland cu nedisimulat orgoliu o optica de vesnic premiant caruia i se permite orice, C. Badilita confirma, prin demersul sau marcat de excese umorale, adevarul spusei lui C. Noica: "multe cunostinte nu te invata sa gandesti"!

---

Despre autor: