Radioul care tace

Bunul meu amic, excelent traducator din romana in suedeza (si, vorba lui Caragiale, viceversa), Dan Shafran, mi-a povestit un lucru care m-a lasat pe ganduri: printre lucrurile pe care a putut sa le ia din Romania cand a emigrat in Suedia cu familia, la inceputul anilor '80, s-a numarat si un mic aparat de radio, un tranzistor de buna calitate. Dupa o perioada de (grea) acomodare, dupa ce si-a luat o slujba, si-a permis sa-si cumpere un aparat mai performant. Intr-una din zile, fiul sau, de 6 ani, l-a rugat sa dea drumul la radio. Evident, Dan l-a pornit pe cel nou. "Nu pe ala, tata, pe cel vechi". "Pai de ce? Asta merge mai bine". "Da, tata - a raspuns copilul - dar celalalt stie romaneste".
Aceasta remarca emotionanta ce denota o irepresibila nostalgie dupa plaiurile natale pe mine m-a dus cu gandul, printre altele, la sutele de mii de cetateni romani care nu vor sa-si taie cu totul radacinile, si ma gandesc mai ales la cele cateva - cu siguranta - mii de romani de valoare, de mare valoare din toata lumea, din toate domeniile, pentru care "radioul" autoritatilor de la Bucuresti tace sau vorbeste foarte putin. Nu mai departe decat ieri, in ZIUA, celebrul grafician Eugen Mihaescu vorbea despre "letargia" (eu i-as fi spus "mahmureala") in care s-a complacut Ambasada Romaniei la Paris sub mereu atipitul Oliviu Gherman si-n care, se pare, se complace si acum. Pai ce autoritate sa aiba Oliviu Gherman sau nu stiu ce doamna Opris printre stralucitii intelectuali romani stabiliti in Hexagon? Ca sa ma refer strict la un domeniu pe care-l cunosc si doar la trei cazuri "flagrante": Dumitru Tepeneag in Franta, Gerhardt Csejka in Germania, Dan Shafran in Suedia au facut si fac pentru cultura noastra mai mult decat au facut toate institutiile guvernamentale postdecembriste la un loc.
Daca vrem ca "radioul" romanesc sa se auda cum trebuie in strainatate, trebuie ca dl Mihai-Razvan Ungureanu la MAE si prietenul Patapievici la ICR sa-i curete cat mai rapid undele de paraziti.

---

Despre autor: