H. Bonciu (1893-1950) a fost unul dintre scriitorii cei mai "ciudati", mai atipici din literatura noastra interbelica. Despre biografia sa contradictorie si excentrica se stiu relativ putine lucruri. Puternic influentat de expresionismul austriac inc
H. Bonciu (1893-1950) a fost unul dintre scriitorii cei mai "ciudati", mai atipici din literatura noastra interbelica. Despre biografia sa contradictorie si excentrica se stiu relativ putine lucruri. Puternic influentat de expresionismul austriac inca dinaintea primului razboi mondial, cand frecventa boema artistica a Berlinului si Vienei, nu s-a afiliat nici uneia dintre gruparile literare din epoca. In anii '20 a publicat eseuri, pamflete si, mai ales, traduceri din autori central-europeni (germani, austrieci, maghiari). La inceputul anilor '30 si-a tiparit cateva volume de versuri ("Lada cu naluci", "Eu si Orientul", "Poeme catre Ead"), teatral ironice, anticipand pe undeva lirica unui Mihai Ursachi. Atata cata a fost, "voga" si-a cucerit-o insa prin aparitia celor doua mici romane, "Bagaj" (1936) si "Pensiunea doamnei Pipersperg" (1936), neanuntate prin nimic de "cumintenia" volumelor anterioare. Stranii si grotesti, experimentale si, totodata, rafinat-poematice, explorari cvasi-psihanalitice ale unui erotism grotesc si morbid, ele au generat - ca si scrierile unor Geo Bogza ("Jurnal de sex", "Poemul invectiva"), Mihai Celarianu ("Femeia sangelui meu") s.a. - un amplu proces de presa orientat impotriva "scriitorilor pornografi". In urma lui, Bonciu si Bogza au fost pentru scurta vreme arestati. Fie ca erau orientate impotriva unor autori de origine evreiasca (Bonciu, F. Aderca) sau neevreiasca (Arghezi, Bogza, Celarianu), asemenea acuze aveau un puternic substrat xenofob. Nu trebuie uitat faptul ca, in acea perioada de avans politic al extremei dreapte, valul sexualist din literatura noastra moderna era taxat de gardienii traditionalisti ai spiritului national drept un atac al "elementului iudaic anarhic si dizolvant" la adresa moralei crestine a romanilor verzi.
Marginala sau stigmatizata in epoca, proza expresionista a lui Bonciu si-a avut aparatorii ei avizati: de la contemporanii Arghezi, Anton Holban, Pompiliu Constantinescu sau Mihail Sebastian la critici postbelici precum Ov.S. Crohmalniceanu si Mihai Zamfir sau la postmoderni ca Mircea Cartarescu. Vremea reconsiderarii publice pare a fi venit insa abia acum. Dupa editia cenzurata din 1984 de la Dacia si dupa cea aparuta acum cativa ani la editura craioveana Aius, recenta republicare a celor doua romane in colectia "Fiction Canon" a Editurii Polirom - cu un excelent studiu introductiv de tip monografic al Adrianei Babeti - are semnificatia unei propuneri de recanonizare. O recuperare pe linia prozei lui Urmuz, Arghezi sau Max Blecher, dar si pe filiera literaturii "central-europene" a crizei identitatii.
Scrie Adriana Babeti: "Daca dupa razboi, cu efectele scandalului Bonciu-Bogza definitiv clasate, literatura romana si-ar fi continuat firesc evolutia, nemutilata de o ideologie cenzuratoare, probabil ca aparitia "noilor pornografi", cum au fost numiti tinerii prozatori desantati pe piata cartii in 2004, nu ar mai fi starnit atatea valuri. Sau - cine stie? - ei ar fi scris cu totul altceva. Si mai ales altfel. Fara aceasta dorinta a sfidarii, fara acest exces exasperat si revoltat. Dupa unii, doar exasperant si revoltator". Recitite azi, experimentalele "romane jurnal" ale lui H. Bonciu impresioneaza insa mai mult prin remarcabilul, invaluitorul lor rafinament poematic, "artist", prin umorul lor negru, prin atmosfera putreda, descompusa, de o infinita tristete. Un puternic complex patern, experienta traumatizanta a primului razboi mondial, o sexualitate in deriva, "rezolvata" iluzoriu de frecventarea obsesiva a bordelurilor, bantuie existenta precara, destramata si ratacitoare a eroului central Ramses Ferdinand Sinidis. Portrete grotesti, argheziene, personaje mecanomorfe desprinse parca din textele lui Urmuz (Omul cu cioc de arama etc.), poeme bizare, scene abjecte, experiente patologice alcatuiesc, la modul fragmentarist, "panorama searbada a existentei, cu acelasi spectacol mereu repetat". O tragicomedie stereotipa, in care nevoia de puritate si de comuniune sufleteasca se confrunta - nevrotic - cu o vulgaritate sordida si cu o hiper-sexualitate de cosmar obscen. "Pensiunea doamnei Pipersperg" contine, pe langa un inventar al experintelor de bordel, trei "carti": "Cartea despre carne", "Cartea despre vin", "Cartea despre suflet", condensand o intreaga "filozofie" artistica si existentiala.
Bonciu - un precursor? Scrierile sale au o autenticitate interioara, o poezie tragica si o calitate a scriiturii de care cei mai multi dintre junii nostri autori "cool" de azi par a fi deocamdata straini.

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.