Cronica unei rapiri anuntate?

Traian Basescu ne-a prezentat, luni seara, "filmul rapirii" de la Bagdad. De fapt, a fost mai degraba un detaliat raport al activitatii celulei de criza de la Cotroceni. Presedintele a vorbit mult, frumos, dar nu ne-a spus aproape nimic. Nu am aflat nici cine erau "teroristii", nici ce au primit "in schimb" pentru eliberarea ostaticilor. Si, cel mai important, nu ne-am lamurit daca vreunul dintre jurnalisti a fost sau nu complice la aceasta mascarada, desi, aparent, presedintele i-a exonerat pe toti.
Semnele de intrebare au ramas, insa. Sub avalansa de date avansate de Basescu, informatiile noi sau relevante au fost foarte putine. Paradoxal, am aflat mai multe despre negocieri si despre operatiunile de recuperare, decat despre teroristi si despre circumstantele detentiei celor trei jurnalisti. Adica exact invers decat ne-am fi asteptat si decat ar fi fost logic. Pot sa inteleg ca anumite aspecte care tin de activitatea serviciilor secrete trebuie sa ramana clasificate. Nu pricep, insa, de ce nu s-ar putea vorbi "la liber" despre niste infractori din Irak. Ceea ce ma conduce la cea mai stupefianta dintre afirmatiile Presedintelui: "Cei trei colegi ai dumneavoastra nu au nici o restrictie din partea autoritatilor romane sa vorbeasca!" Si atunci, de ce strania secretomanie a celor trei jurnalisti? De ce au refuzat sa ofere orice fel de detalii cu privire la rapitori, la conditiile de detentie, la regulile impuse de gardieni? Pe cine vroiau sa protejeze? In nici un caz o operatiune a serviciilor secrete "eliberatoare". Ce vieti ar fi pus in pericol amanuntul ca Ovidiu Ohanezian a fost batut? Se suparau teroristii si-si taiau venele? Sau i-ar ingreuna situatia lui Munaf, pe care cei trei continua sa-l apere si acum?
Semnele de intrebare se inmultesc si nu cred ca ne mai putem multumi cu raspunsuri evazive. Tocmai din respect pentru profesia de jurnalist. Nu ne putem face ca nu stim despre legaturile dintre Omar Hayssam si familia lui Marie-Jeanne Ion. Sau ca ni se pare plauzibil ca amicul tatalui a pus la cale rapirea "la misto" a fiicei, fara sa-si avertizeze colegul de partid (si de potlogarii - spun gurile rele). Si ca, in aceste conditii, mama ostaticei ii trimite mesaje de incurajare celui care i-a trimis progenitura in Irak, expunand-o unui pericol de moarte. Nu, toate acestea nu sunt prea plauzibile. Dupa cum nu este plauzibila nici povestea SMS-urilor transmise de Marie-Jeanne in momentul rapirii.
Ciudata este si amnezia care pare sa-i fi lovit pe jurnalisti. In interviul acordat postului Prima TV, Marie-Jeanne Ion si Sorin Miscoci nu-si aminteau nici macar daca rapitorii aveau sau nu cagule pe fata in momentul ambuscadei. Hai sa ne intelegem: nu le cerea nimeni sa faca portretul robot al teroristilor. Dar un barbat cu ciorap pe fata (sau cu basmaua infasurata pe figura) este totusi o imagine care ti se intipareste in minte. Nu prea ai cum sa nu o remarci. Nu mai zic ca vorbim totusi despre niste jurnalisti. Adica despre niste persoane antrenate sa observe amanunte, sa inregistreze detaliile edificatoare. Daca nu ma credeti, cititi interviurile date de Giuliana Sgrena. O sa vedeti cate informatii interesante pot fi decelate din mai nimic.
Declaratiile jurnalistilor nostri au stralucit prin ambiguitate si inconsecventa. Aritmetica rapirii nu iese deloc la socoteala. Mi-e greu sa pricep cum au incaput in doua masini mici vreo zece teroristi si patru ostatici - mai ales daca in prima se aflau doar Marie-Jeanne si soferul, plus Miscoci si Ohanezian in portbagaj. Cat despre perioada detentiei propriu-zise, relatarile ostaticilor sunt si mai vraiste. Ba nu puteau vorbi intre ei, ba se consolau reciproc. Erau tot timpul legati la ochi, dar stiau cum arata hruba. Cu rapitorii nu aveau voie sa comunice, dar Marie-Jeanne le dadea indicatii de regie la filmarea "mesajelor" televizate. Cei trei jurnalisti se contrazic singuri si au contrazis si versiunea prezentata de Traian Basescu. Ei au sustinut ca s-au aflat in permanenta in mainile unei singure grupari teroriste. Presedintele a declarat ca, "incepand cu 1 aprilie s-au schimbat detinatorii". Putea trece neobservat un astfel de transfer? Cine minte? Si de ce continua fostii ostatici sa-i protejeze pe Omar si pe Munaf, despre care au numai vorbe bune? La aceasta ultima intrebare un posibil raspuns exista. Numai Omar si Munaf ar fi in masura sa demaste o eventuala complicitate a vreunuia dintre jurnalisti cu rapitorii. Ne-a confirmat-o chiar Traian Basescu, aparent exonerandu-i pe cei dintai: "Nu avem nici un fel de declaratie care sa sustina ca vreunul dintre jurnalisti a fost implicat. O astfel de declaratie ar fi putut da Munaf, care insa nu confirma zvonul."
Presedintele nu are, insa, nici un interes sa mai scormoneasca in aceasta directie. Daca s-ar dovedi ca totul a fost, de la cap la coada, o facatura damboviteana, cu rapiti preveniti dinainte, aura sa de erou salvator s-ar putea diminua. Ar fi pacat si nedrept, pentru ca, dupa parerea mea, dejucarea planului lui Omar este in sine un succes remarcabil. Indiferent de autenticitatea rapirii sau de ferocitatea teroristilor. Reteaua lui Hayssam reprezinta intr-adevar o primejdie nationala si trebuie starpita din radacina. Nu ma refer la cei cativa fraieri din Bagdad, ci la caracatita romanesca a coruptiei, cu toate ramificatiile sale din PSD.

---

Despre autor: