Partidul crestinului e Biserica

Vreo doua-trei partide politice de dimensiuni modeste nu pregeta sa vorbeasca de atasamentele lor "crestine", nadajduind ca oamenii care frecventeaza Biserica - si ma refer la Biserica Ortodoxa, majoritara - le vor lua in seama din acest motiv. Este o eroare la care s-ar putea sa adere si oamenii politici care se grabesc sa se afilieze la familia Partidului Popular, mostenitor ideologic al Democratiei Crestine, indeosebi al celei italiene, demolate in urma cu peste un deceniu de "togile rosii" reprezentate public de judecatorul Antonio Di Pietro... O experienta a esecului in acest sens a trait-o in Romania fostul Partid National-Taranesc, devenit dupa prabusirea comunismului "crestin si democrat". Acest partid a facut si greseala sa se amestece intr-un conflict confesional, luand partea greco-catolicilor. Uzase si el, chiar excesiv, de retorica si terminologie crestina.
Trei lucruri sunt aproape incompatibile cu tarile in care Biserica Ortodoxa este majoritara: raspandirea psihanalizei (deoarece exista Taina Spovedaniei), feminismul (intrucat femeilor din aceste tari nu le lipseste feminitatea) si corelarea dintre politic si religios. Cu alte cuvinte, intr-o tara ortodoxa nu se rezolva probleme politice cu mijloace religioase, iar cele doua domenii nu se intrepatrund. In tara noastra votul nu a fost niciodata confesionalizat. Au existat in epoca interbelica doua mici partide care si-au adaugat epitetul crestin in titulatura. N-au avut nici un spor electoral. Incercarea de a rezolva, cum spuneam, probleme politice cu argumente bisericesti - soldata cu un catastrofal esec - poate fi ilustrata prin cazul Rasputin, in Rusia, respectiv Petrache Lupu, la noi. Nici Grecia contemporana, tara in care statul este contopit cu Biserica Ortodoxa, nu are decat o democratie-crestina simbolica. Si trebuie adaugat ca este singura natiune ortodoxa care nu a trecut prin experienta totalitarismului comunist, bucurandu-se de o viata politica libera (mai putin paranteza dictaturii militare dintre anii 1967 si 1974).
In Italia postbelica - partial si in Germania - Democratia Crestina a fost partidul oamenilor care frecventau Biserica Romano-Catolica, biserica in cadrele careia rezolvarea problemelor politice cu metode si ideologie crestina era un lucru firesc. De altfel, inca de la mijlocul anilor '40, Partidul Democrat-Crestin, condus pana in 1954 de un catolic fervent, ucenic al clericului Sturzo si premier in vremuri grele, Alcide De Gasperi, a constituit principalul baraj politic al comunismului si alternativa. Legaturile dintre De Gasperi si Pius al XII-lea au fost la fel de stranse pe cat aveau sa fie cele dintre Paul al VI-lea si Aldo Moro. In Romania moderna nu au existat asemenea conexiuni si nici in celelalte tari ortodoxe decat cele atribuite de legende pioase intalnirilor dintre Daniil Sihastrul si Stefan cel Mare. In Bizant, raporturile dintre Biserica si Tron erau de "simfonie", de buna conlucrare, insa Biserica isi amintea mereu de avertismentul Mantuitorului potrivit caruia "Imparatia Mea nu este din lumea aceasta". Totodata, tarile ortodoxe nu au cunoscut experienta Luminismului (si nu a "iluminismului", cum eronat i se spune adesea), care a netezit calea ideologiilor si a ideologizarii. Asa se face ca un om pios, imbisericit, poate sa isi dea votul unui partid de stanga, iar un politician de stanga poate contribui la construirea unei manastiri sau la ferecarea unei icoane.
Departajarea intre politic si spiritual fiind cat se poate de neta, alegatorul credincios doreste mai degraba un administrator sau un dregator priceput decat un om de stat batator de matanii.
Crestinul-ortodox nu cauta sa obtina doua servicii in pretul aceluiasi bilet. In calitate de credincios, el stie ca in plan duhovnicesc partidul sau e Biserica. In plan politic, are alte optiuni si exigente, cat se poate de realiste. La noi, Parlamentul nu se suprapune cu strana si nici urna cu epitrahilul. Oamenii politici care isi afiseaza credinciosia pot cel mult sa nu contrarieze, insa nu au cum sa obtina mai mult zanganind electoral "principii crestine". Potrivit aceluiasi principiu si preotul care face politica de partid e detestat. Poate ca situatia este ceva mai nuantata in Transilvania, insa explicarea ei ar necesita un alt articol.

---

Despre autor: