In acest sfarsit de mai, la Palatul Mogosoaia, coplesit de natura in expansiune, pictorul Sorin Ilfoveanu si sculptorul Adrian Ilfoveanu expun din lucrarile lor, invitandu-ne inca odata sa ne bucuram de forta si frumusetea artei. Tata si fiu, maestru
In acest sfarsit de mai, la Palatul Mogosoaia, coplesit de natura in expansiune, pictorul Sorin Ilfoveanu si sculptorul Adrian Ilfoveanu expun din lucrarile lor, invitandu-ne inca odata sa ne bucuram de forta si frumusetea artei. Tata si fiu, maestru si tanar artist. O complementaritate vitala si totodata fasta. Ceea ce face ca Sorin Ilfoveanu sa fie, si de data asta, o prezenta magica, un artist unic, este expresivitatea plastica si manuirea perfecta a limbajului. Aceste picturi-desen (cum ii place sa le numeasca), "Saturnalii", "Nasterea" si "Bacantele", pe suprafete mari (2,10/ 1,60), unsprezece la numar (din cele treizeci realizate pana acum), sunt aidoma unor carti din care s-a extras accidentalul nesemnificativ, curatite de tensiuni inutile. Forta lor este tacerea primara, cea desprinsa parca din desenele rupestre. Asezarea imaginii pe suprafata panzelor lasa goluri mari, inaccesibile, neprihanite. Sorin Ilfoveanu este un rar artist al infuziei de lumina si intuneric. Si al spatiului in spatiu. De aici vine si tragismul continut de lucrarile sale, fie ca sunt portrete, peisaje, animale sau naturi statice.
In locul numit Lapidarium, in miezul lui racoros, dupa ce ai coborat incet, treapta cu treapta, ajungand in fata celor unsprezece lucrari, tacerea se reabiliteaza devenind energie si desfatare. Imagine dupa imagine, erosul luminos-pasiv, fertilitatea, feminitatea, pruncul infasat, amintind de icoana, tapul simbol al virilitatii, totul este redat fara digresiuni stilistice, cu precizia hieroglifelor, cu har. Albul, negrul si ocrul-auriu, captive in pensulatii de o sublima precizie si atinse, din cand in cand, cu dare de lumina, par harazite sa locuiasca impreuna cu peretii vechi, din caramida intrata de mult in istorie. Caci ce loc ar putea fi mai bun pentru privire, pentru mituri si simboluri biblice decat aceasta catacomba spiritualizata (amintind de "Catacomba" lui Sorin Dumitrescu), cu ecouri de lamentatii (stra)vechi si boltirea ca un pantece de femeie?
Adrian Ilfoveanu pare in aceasta expozitie calauza maestrului-tata, cel ce insoteste, cu sculpturile lui, drumul spre initiere. In cuhnia palatului, o pasare uriasa din lemn, incremenita deasupra unei ape negre (oglinda vesnica si neant), asteapta tasnirea spre ceruri. Iesi din cuhnie si calci pe iarba mirosind a ploaie. La un moment dat te opresti in fata unei pasari stranii, legendare, din lemn, colorata in rosu permanent, cu ciocul deschis larg, lucrare polemica, anuntand ca o Phitie moderna ignorarea artei. Capul pasarii se sprijina pe o inima inconjurata de aripi si pene, ale caror ascutisuri sunt indreptate catre sine. Pe axa perfecta: cuhnie, pasarea "incendiaria clamatoria", se ajunge in "Lapidarium", acolo unde Adrian Ilfoveanu si-a ales, fara sa tulbure pacea desenelor, un loc pe perete pentru inca trei pasari, lucrate maiastru, din lemn de cires, slefuite indelung si alunecand pe propriile umbre, supradimensionate de lumina. O Eva biblica, imaginata de artist la o varsta matusalemica, monumentala, desfigurata de suferinte fizice, tragica in mutenia ei, asezata pe un trunchi de copac, iese parca din pamant. Ea tensioneaza spatiul, fiind punctul in care vulnerabilitatea evolueaza catre nemurire.
Nu-mi place cuvantul eveniment; el e tradator si de multe ori nerespectuos cu ceea ce vrei sa spui. Asa ca voi incheia altfel. La Palatul Mogosoaia, pe 22 mai 2005, un maestru si un tanar artist, tata si fiu, au construit un fapt artistic memorabil, european.
Expozitia Sorin Ilfoveanu si Adrian Ilfoveanu, gazduita de Centrul Cultural "Palatele Brancovenesti", in galeriile "Cuhnia" si "Lapidarium", este deschisa pana pe 26 iunie


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.