Locuinta fostului sef al Serviciului de Combatere a Crimei Organizate din cadrul IJP Braila a fost incendiata, in noaptea de vineri spre sambata, cu doua coktailuri Molotov. Comisarul Ionel Iorga, care locuieste intr-un imobil in care detin apartamen
Locuinta fostului sef al Serviciului de Combatere a Crimei Organizate din cadrul IJP Braila a fost incendiata, in noaptea de vineri spre sambata, cu doua coktailuri Molotov. Comisarul Ionel Iorga, care locuieste intr-un imobil in care detin apartamente doar angajati ai Ministerului Administratiei si Internelor, a declarat ca atacul a avut loc in jurul orei 3.15. Atunci, unul din geamurile locuintei sale a fost spart cu un pietroi de persoane necunoscute, care au aruncat apoi doua sticle incendiare exact in dreptul patului in care politistul dormea impreuna cu sotia si copilul sau in varsta de un an si sase luni. Sticlele s-au spart insa de tablia patului, iar benzina a stropit covorul care a luat foc, flacarile fiind cu greu stinse intrucat la acel moment, in bloc nu curgea apa. "Am coborat cu un furtun sa sting incendiul, cand am vrut sa sting incendiul nu era apa, am urcat inapoi sus, ca aveam o caldare de apa, rezerva, am venit, am stins focul, si pe urma am gasit un pietroi asa mare, de 30 pe 25 centimetri si doua sticle sparte. Norocul mare a fost ca a lovit tablia patului, ca, daca lovea in pat, erau terminati", a declarat un vecin.
Cerc largit de suspecti
Autorii atacului nu au fost inca identificati, oamenii legii sustinand ca ancheta in acest caz este ingreunata de faptul ca exista foarte multi suspecti. Politistii sustin ca fostul sef al Serviciului de Combatere a Crimei Organizate IPJ Braila a avut de-a face cu multe persoane periculoase, in functia din care si-a dat demisia acum o luna, astfel incat cercul suspectilor este foarte mare. "Fapta este deosebit de grava. Comisarul Iorga este fostul sef al Serviciului de Combatere a Crimei Organizate al IJP. Dupa cum stiti, acest serviciu se ocupa de infractiuni de terorism, prostitutie, trafic de persoane, consum si trafic sau orice alte operatiuni cu droguri, care implica un anume risc", a declarat comisarul Ionel Decu, adjunctul sefului IPJ Braila. La randul lor, procurorii au declarat ca in acest moment se lucreaza la restrangerea cercului de suspecti si identificarea autorilor atacului. "Se fac cercetari asidue pentru restrangerea cercului de elemente suspecte, in sensul identificarii faptuitorilor", a aratat Mircea Ionescu, procuror criminalist la Parchetul de pe langa Tribunalul Braila. Referindu-se la atac, victima atacului a precizat ca doreste ca incidentul sa fie anchetat de o echipa de specialisti a MAI. "Ceea ce s-a intamplat este tragic, as dori ca incidentul sa fie anchetat de o echipa de specialisti din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor", a spus comisarul Ionel Iorga, victima atacului.
Altfel, pe langa identificarea autorilor, anchetatorii cazului incearca sa stabileasca si daca intreruperea furnizarii apei si a luminii pe strada a fost o simpla intamplare sau daca a fost oprita intentionat. In situatia in care se va dovedi ca apa si curentul electric au fost oprite intentionat, fapta va fi incadrata la "acte de terorism". (G. TARATA)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.