Forumul de securitate al Consiliului parteneriatului euro-atlantic (EAPC) ce s-a desfasurat, ieri, in Suedia a fost deschis de secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, care a precizat faptul ca acest format de discutii este o premiera pentr
Forumul de securitate al Consiliului parteneriatului euro-atlantic (EAPC) ce s-a desfasurat, ieri, in Suedia a fost deschis de secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, care a precizat faptul ca acest format de discutii este o premiera pentru NATO si ca el va aduce o contributie esentiala la gasirea unor solutii pentru problemele de securitate luate in discutie.
La Panelul privind conflictele inghetate din spatiul ex-sovietic, subiectul favorit al vorbitorilor a fost Transnistria. Numele acestei regiuni a revenit obsesiv in toate discursurile si in dezbaterile ce au urmat. Este absolut evident ca NATO trebuie sa se implice mult mai serios in gasirea unei solutii politice pasnice pentru acest spatiu, dat fiind faptul ca toti membrii NATO si partenerii sunt de acord ca pentru Transnistria exista acum cele mai favorabile premise pentru o rezolvare pozitiva a disputei din acea zona. Ministrul de externe al Ucrainei Boris Tarasyuk a afirmat in discursul sau ca exista o lipsa de atentie acordata de comunitatea internationala pentru conflictele inghetate. "Consiliul de Parteneriat Euro-Atlantic (EAPC) este un cadru ideal pentru dezbaterea acestor probleme.(...) Prezenta militara nu ajuta sub nici o forma la rezolvarea acestor conflicte inghetate, dimpotriva. Iar regimurile corupte sunt o cauza fundamentala pentru mentinerea tensiunii in aceste zone. Ucraina si Rusia sunt state garante in Transnistria, iar dupa victoria democratiei in Ucraina si in Georgia trebuie continuat efortul pentru democratizarea spatiului ex-sovietic. Ucraina propune ca NATO, sub egida EAPC, sa creeze un grup de lucru pentru dezbaterea problematicii conflictelor inghetate si sa creeze Centre de informare in capitalele tarilor care au pe teritoriul lor astfel de zone".
Ministrul de Externe lituanian, Atanas Valionis a subliniat si el importanta Transnistriei ca posibil model de rezolvare a conflictelor inghetate si a precizat: "Sper ca Ucraina sa reziste diferitelor presiuni din partea celor care doresc mentinerea actualului statut al Transnistriei". Reputatul analist Vladimir Socor, de la Jamestown Institute, a creat cele mai vii dezbateri prin discursul sau plin de idei valoroase. El a afirmat ca "toate conflictele inghetate sunt subsumate zonei Marii Negre, o zona foarte relevanta pentru securitatea europeana, pentru transferul de resurse energetice din zona caspica si pentru stabilizarea Asiei Centrale si a Orientului Mijlociu." Socor a calificat zona Marii Negre drept "noul pivot al istoriei". Demilitarizarea completa a teritoriilor cu conflicte inghetate este o prioritate indispensabila pentru gasirea unei solutii. "Rusia este problema si nu solutia in cele mai multe dintre cazuri. Trupele rusesti sunt orice, numai trupe de mentinerea pacii in Transnistria, Osetia, Abhazia si alte asemenea teritorii. Rusia trebuie ascultata ca voce distincta atunci cand se iau decizii, dar nu trebuie acceptat dreptul sau de veto", a precizat Socor.
Dan Fried, reprezentantul Departamentului de Stat al SUA, a declarat ca exista doua contexte strategice fundamentale in care sunt dezbatute conflictele inghetate. Primul, cresterea serioasa a importantei zonei Marii Negre, prin democratizarea unor tari riverane in ultimul an si jumatate. Al doilea este accelerarea evolutiilor interne in tarile din spatiul ex-sovietic si reactia din ce in ce mai ferma a populatiei acestor state la coruptie, tentatii dictatoriale si proasta guvernare. "O Moldova reformista si democratica, cu economie de piata, va fi mult mai atractiva pentru ca actorii internationali sa se implice in rezolvarea problemei Transnistriei", a afirmat Fried.
Forumul din Suedia a dezbatut in alte trei paneluri urmatoarele subiecte: "NATO si alte Parteneriate", "Asia Centrala-cooperare viitoare in EAPC" si "Actionand in Balcani si in alte zone, cum poate cooperarea institutionala ajuta la securitatea mondiala?" La Forum au participat peste 45 de reprezentanti ai Ministerelor de Externe din tarile NATO si partenere, membri ai stafului international al NATO, analisti ai unor organizatii neguvernamentale si Think tank-uri din Europa, SUA, Rusia si zeci de jurnalisti.

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.