Scandal de spionaj la Pentagon

Dupa o investigatie FBI care a durat aproape doi ani, un analist al Pentagonului a fost arestat, saptamana trecuta, fiind acuzat ca a divulgat informatii militare clasificate unor angajati ai puternicului grup de lobby pro-israelian de la Washington, AIPAC. Potrivit rechizitoriului, Lawrence A. Franklin, in varsta de 58 de ani, a dezvaluit, intr-o conversatie informala, continutul unui document ultrasecret cu privire la trupele americane din Irak. Beneficiarii acestei "indiscretii": Stephen Rosen, director de politica externa al AIPAC si Keith Weissman, principalul analist pe problemele Orientului Mijlociu din cadrul grupului. Ambii au fost intre timp destituiti, cu toate ca, oficial, nu au fost deocamdata pusi sub acuzare. De fapt, numele lor nici macar nu figureaza in rechizitoriul impotriva lui Franklin.
Scandalul are implicatii politice serioase si risca sa tensioneze relatiile dintre Washington si Ierusalim. Risca, mai ales, sa sifoneze imaginea "likudnicilor" din cadrul Administratiei Bush - cum au fost porecliti sustinatorii neconditionati ai politicilor de mana forte promovate de premierul israelian Ariel Sharon. Unii analisti vad in spatele acestei afaceri o rafuiala intre serviciile secrete si Pentagon, devenit, sub conducerea lui Donald Rumsfeld, fieful liniei celei mai dure a neo-conservatorilor de la Washington.
Totul a inceput in ziua de 26 iunie 2003, cand Lawrence A. Franklin, analist al Pentagonului, a luat masa de pranz, la restaurantul "Tivoli" din Arlington, Virginia, cu Stephen Rosen si Keith Weissman, doi membri marcanti ai AIPAC (American Israel Public Affairs Committee). Discutia lor a fost inregistrata de serviciile secrete americane. De ce? Nu se stie deocamdata. Erau monitorizati lobby-stii pro-israelieni? Amandoi, sau doar unul dintre ei? Sau "tinta" a fost de la bun inceput analistul Pentagonului? Mai oferise el si in trecut motive de suspiciune si fusese pus sub supraveghere? La aceste intrebari nu exista deocamdata raspuns. Cert este ca, in ziua aceea, conversatia celor trei a fost interceptata. Si nu degeaba. Franklin a fost auzit povestindu-le amicilor lui din AIPAC despre un document ultra-secret al Pentagonului. Document care evalua riscurile unui atac masiv - sponsorizat de regimul de la Teheran - asupra trupelor americane din Irak.
Rechizitoriul FBI mentioneaza ca Lawrence A. Franklin si-a avertizat comesenii ca aceste informatii sunt clasificate si extrem de sensibile si i-a rugat sa nu le "foloseasca". O dovada a faptului ca era constient ca incalca legea, sustin acuzatorii sai.
Patru zile mai tarziu, la 30 iunie 2003, biroul lui Franklin de la Pentagon a fost perchezitionat. Anchetatorii au gasit aici documentul despre care analistul le povestise prietenilor sai din AIPAC. Alte "surprize" avea sa aduca perchezitia domiciliara. In locuinta lui Franklin din West Virginia au fost descoperite alte 83 de documente clasificate, mai mult sau mai putin "sensibile", unele dintre ele vechi de 30 de ani. In rechizitoriu nu se precizeaza daca divulgarea informatiilor cuprinse in aceste documente ar fi pus in primejdie operatiuni americane din strainatate, sau viata unor cetateni ai Statelor Unite.
Lobby sau spionaj?
Dupa aproape doi ani de cercetari, FBI-ul nu a putut sa instrumenteze acuzatia de spionaj impotriva lui Lawrence A. Franklin. Anchetatorii au trebuit sa se multumeasca sa-l incadreze la "divulgare de informatii clasificate", delict pentru care risca o pedeapsa de maximum 10 ani de inchisoare. Franklin este judecat in stare de libertate, dupa ce, saptamana trecuta, a platit o cautiune de 100.000 de dolari. El a anuntat ca va pleda "nevinovat", cu toate ca, intr-o declaratie data la 30 iunie 2004, recunoscuse ca a dezvaluit informatii secrete celor doi membri AIPAC.
Totusi, nimic nu demonstreaza intentia lui Franklin de a se pune in slujba unei puteri straine, element fundamental in probatoriul acuzatiilor de spionaj. Pentru o astfel de incadrare, anchetatorii ar fi trebuit sa demonstreze, mai intai, ca Stephen Rosen si Keith Weissman lucrau pentru statul Israel, nu ca lobby-sti, ci ca agenti secreti. Si ca Franklin stia acest lucru. Ceea ce s-a dovedit pana acum imposibil de probat, cu toate ca FBI a semnalat de mult ca activitatea celor doi membri AIPAC a alunecat in zona delicata a securitatii nationale, acestia avand intrevederi frecvente cu oficialitati israeliene, inclusiv cu membri ai serviciilor secrete. Rosen si Weissman sustin insa ca n-au facut nimic altceva decat sa-si cultive sursele de informatii, la fel cum fac aproape toti lobby-stii si jurnalistii de la Washington. Avocatul celui dintai, Abe Lowell, a declarat intr-o conferinta de presa: "Stephen Rosen nu a solicitat, nu a primit si nu a transmis nici un fel de documente secrete provenind de la Larry Franklin, si domnul Franklin nu va putea niciodata sa afirme contrariul."
AIPAC a negat vehement orice implicare in vreo actiune de spionaj in favoarea Israelului si si-a aparat cei doi angajati. Fosti angajati, fiindca, in urma cu cateva saptamani, Stephen Rosen si Keith Weissman au fost dati afara. Purtatorul de cuvant al AIPAC, Patrick Dorton, a refuzat sa comenteze pe marginea acestui subiect.
Filiera Franklin-Feith-Wolfowitz
Dar ce l-a determinat pe Lawrence Franklin sa se confeseze unor membri ai lobby-ului pro-israelian? Un posibil raspuns este oferit de "New York Times", care consemneaza declaratiile unor apropiati ai analistului de la Pentagon. Potrivit acestora, Franklin, specialist in problema Iranului, era adeptul unor masuri de forta impotriva regimului de la Teheran. El ar fi fost nemultumit ca opiniile sale nu primeau destula atentie la Casa Alba. De aceea, a solicitat sprijinul AIPAC, in speranta ca astfel isi va putea promova in cercurile influente de la Washington, cu mai mult succes, punctele de vedere.
Si totusi, Lawrence Franklin avea acces la cateva dintre cele mai influente personaje din cadrul Administratiei Bush. Seful sau direct era Douglas J. Feith, subsecretar al Apararii pe probleme de strategie. Acesta, la randul sau, era mana dreapta a lui Paul Wolfowitz, la acea data adjunctul lui Rumsfeld. Wolfowitz a fost numit, intre timp, presedintele Bancii Mondiale.
Nu se poate spune, deci, ca Lawrence Franklin ar fi avut nevoie de ajutorul AIPAC pentru a-si face cunoscute opiniile la varful Administratiei Bush. Sau pentru a-si convinge sefii sa adopte o atitudine mai ferma in problemele Orientului Mijlociu. Feith si Wolfowitz fac parte din nucleul cel mai dur al neoconservatorilor de la Washington, numarandu-se printre autorii controversatului PNAC (Project for a New American Century). Sunt, de asemenea, sustinatori declarati ai politicii premierului israelian Ariel Sharon. Cu alte cuvinte, nu este prea clar ce usi dorea Franklin sa deschida cu ajutorul AIPAC, de vreme ce mesajul lui era oricum promovat cu maxima vigoare de la cel mai inalt nivel al Pentagonului.
Exista si voci care sustin ca Lawrence Franklin a "cazut de prost" in acest scandal tocmai din cauza relatiilor sale cu Douglas Feith si Paul Wolfowitz. Cu alte cuvinte, FBI-ul ar fi "umflat" afacerea, facand "din tantar armasar", tocmai pentru a-i compromite pe cei doi ultraconservatori. Wolfowitz insusi a lasat sa se inteleaga ca in spatele scandalului se afla grupuri din serviciile secrete, nemultumite de reformele adoptate in acest domeniu de Administratia Bush. Tensiunile din ultimii ani dintre Pentagon si agentiile americane de informatii (in primul rand CIA) sunt de notorietate, ele acutizandu-se dramatic in preajma invaziei din Irak.
Acum, cand armele de distrugere in masa ale lui Saddam Hussein s-au dovedit un mare bluff, Agentia Centrala de Informatii trebuie sa plateasca oalele sparte, fiind acuzata de incompetenta. Administratia Bush pare sa fi uitat ca cele mai incendiare (si false) rapoarte pe aceasta tema au fost furnizate de un serviciu special infiintat in cadrul Pentagonului tocmai pentru ca responsabilii CIA manifestau prea multa reticenta fata de fantasmagoriile debitate de exilatii irakieni. Cel mai cunoscut dintre acestia, Ahmad Chalabi, era favoritul Pentagonului pentru postul de premier al Irakului post-Saddam. Chalabi a cazut insa in disgratia Washingtonului, in urma cu un an, cand CIA l-a acuzat ca ar fi dezvaluit serviciilor secrete iraniene faptul ca americanii le descifrau comunicatiile codificate. Chalabi nu putuse afla o asemenea informatie decat de la o sursa bine plasata din cadrul Departamentului Apararii. Anchetele care au urmat nu au scos deocamdata la iveala cine a fost sursa in chestiune. In ciuda acestui scandal, dar si a dezvaluirilor legate de milioanele de dolari incasate de la Pentagon in schimbul unor povesti fabricate despre armele lui Saddam, Ahmad Chalabi nu si-a pierdut se pare toti sustinatorii de la Washington. El a devenit acum vicepremier al Irakului.
La fel ca si scandalul Chalabi, afacerea Franklin pune in dificultate esaloanele superioare ale conducerii civile din Departamentul Apararii. In ambele cazuri, cercurile neo-conservatoare din subordinea lui Donald Rumsfeld sunt suspectate de a fi pasat informatii clasificate, extrem de sensibile, unor persoane neautorizate.
Spionaj intre aliati?
Prin vocea ministrului sau de Externe, Silvan Shalom, Israelul a negat categoric orice implicare in afacerea Lawrence Franklin. Shalom a precizat ca tara sa a interzis orice operatiune de spionaj impotriva Statelor Unite.
Oficial, nici AIPAC, nici Israelul nu sunt mentionate in nici un fel in investigatia FBI. Totusi, potrivit agentiei Associated Press, la inceputul acestei luni anchetatorii americani care se ocupa de caz l-au intervievat, la Ierusalim, pe Uzi Arad, fost inalt responsabil in cadrul Mossad. Surse din cadrul serviciilor americane de contra-informatii, citate de "New York Times", sustin ca Israelul continua sa desfasoare operatiunile spionaj pe teritoriul Statelor Unite, concentrandu-se mai ales pe domeniul tehnologic, dar si pe strategia americana in Orientul Mijlociu. Acest din urma domeniu intereseaza in mod special Ierusalimul. De ce ar risca israelienii sa-si supere principalii aliati pentru niste informatii pe care ar urma, oricum, sa le primeasca? Pentru ca, aflandu-le mai devreme, pot influenta deciziile strategice de la Washington.

---

Despre autor: