Iliescu nu a fost debarcat de un lider mai carismatic, de o alternativa la propria sa conducere. Un vot masiv antiIliescu a refuzat intoarcerea sa la varful PSD dupa parasirea Cotrocenilor. Avem de a face cu "cooperativa" care a preluat partidul. Coeziunea ei este data de primejdiile interne. Una din amenintari este Dan Ioan Popescu, lasat la o parte de complotistii de la congres. Alta amenintare Viorel Hrebenciuc, sacrificat ca si filialele din Moldova. El a reusit o manevra de supravietuire si a revenit la conducerea grupului din Camera Deputatilor. Este o consolare, dar si o baza de putere care ii va folosi. In schimb, cei trei au o vreme liniste. Alta tinta este Ioan Talpes, prea apropiat de Iliescu, tentat de iesiri melodramatice in decor. Dar locul de dat cu capul, si care da coeziune celor trei, este ideea de a-l respinge pe Ion Iliescu. Indiferent de scenariile puse in opera, Ion Iliescu nu mai este dorit. Discursurile de lup moralist ale celor trei sunt strict politice. Interesul este de a-l anestezia pe Iliescu, dar nu numai. Alta tinta o constituie simpatizantii lui Iliescu, interesati sau doar nostalgici, cei care isi doresc un lider paternalist. Chemarile la respectul cuvenit datorat vechiului lider sunt vorbe goale. Nu trebuie luate ca atare. Este o ceremonie de despartire de liderul consacrat al gruparii, grupare care a trait in mare masura din popularitatea lui Iliescu.
Daca Iliescu iese din partid este una. Daca iese din partid si formeaza o noua formatiune politica e alta. Cea mai comoda situatie pentru triumvirat este ca Iliescu sa ramana in partid, dar fara o functie anume, ca simplu membru. El trebuie anesteziat cu formule de respect, montate cu bizantinismul stiut, dar lipsit de o putere si, influenta reale. Iliescu, conform acestui scenariu de tip asiatic, trebuie impaiat, mumificat, plimbat ca sfintele moaste prin targuri, adulat... Preotii acestui cult cu un zeu viu ar fi chiar Geoana, Nastase&Mitrea. Cu cat respectul manifest va fi mai sus, cu atat Iliescu ar fi mai inofensiv. O simpla statuie in piata centrala la care sunt aduse grupuri de copii sa depuna flori. Sau suit prin prezidii sa zambeasca, si sa zica la nevoie vorbe simtite. Un fel de patriarh indepartata, patern, cum i-a placut de altfel sa se infatiseze pana acum poporului. Drama lui Iliescu este ca a vrut neaparat sa se intoarca in politica reala, din vale, dupa ce multa vreme a survolat sigur de sine, societatea conflictelor dure si sangeroase, pe bani sau putere. A dat cu capul de prag. L-a ajutat sa colectioneze cucuie o generatie mai tanara, care nu mai are rabdare si pofta sa imparta ceva cu un Guru. Iliescu a fost executat la congres de o coterie. Una nocturna, ca orice complot. Dar nu cunosc congres fara subterana, fara conspiratii, fara negotul stiut de voturi. Iliescu s-a crezut deasupra acestor aranjamente si intamplari contingente. Instinctul lui politic atat de laudat, a palit chiar in zilele congresului. Mica politica l-a inghitit. A fost sacrificat chiar de invataceii lui de pana mai ieri. El le-a predat manualul practic de politica. Le-a format si antrenat reflexele, le-a transmis abecedarul meseriei. I-a invatat arta manevrei si le-a demonstrat ani de zile forta culiselor, a dosarelor de cadre, si a vorbelor bune pentru prostime. Prosti, dar multi, si aducatori de voturi. Nimic nu a fost uitat de complotisti din ce au invatat stand pe langa Iliescu. Ce s-a intamplat la congres, a fost pur si simplu, o lectie de recapitulare la toate lectiile predate de Iliescu. Copiii lui politici au inceput experienta postguvernare sacrificindu-l. Privind spre 2008, ucenicii au ales ales alt viitor, fara Iliescu.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
A scăzut încrederea în economie
Sursa: futurebanking.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Shimbări la vârful Allianz-Țiriac Pensii Private: Virgil Ichim pleacă de la...
Sursa: wall-street.ro