"Morocanosul" si "Iutila", gemenii nascuti la diferenta de 59 de zile

Cazul celor doi gemeni romani nascuti in ani diferiti, unul in decembrie 2004, celalalt in februarie 2005, a facut la inceputul anului ocolul lumii. La doua luni de la finalizarea, din punct de vedere medical, cu succes a cazului, Libertatea i-a vizitat acasa pe cei doi micuti. Catalin si Valentin, sau Iutila si Morocanosul, cum sunt ei alintati in familie, sunt sanatosi tun si incearca timid sa descopere viata exact asa cum e. Si cu bune si cu rele. Luna decembrie a anului trecut a furnizat lumii medicale o noua surpriza de proportii. In Romania, undeva intr-un salon al Maternitatii "Cuza Voda" din Iasi, o femeie de 33 de ani avea sa atraga atentia doctorilor, dar si opiniei publice in-tr-un mod cu totul inedit, devenind fara voia ei un caz consemnat foarte rar si in tratatele de medicina: ea purta o sarcina gemelara dezvoltata in doua utere si nascuse un prunc prematur, la 7 luni, pe cale naturala, celalalt geaman, aflat inca in pantec, urmand sa se nasca la termen, prin cezariana. Povestea a continuat intr-un mod fericit, astfel ca in luna februarie a acestui an, la fix 59 de zile, celalalt copil, tot baiat, s-a alaturat familiei.
Catalin, primul nascut, si Valentin sunt acum lumina in jurul careia graviteaza toata familia Tescu. Iutila, pentru ca misca foarte des in burtica mamei, si Morocanosul, pentru ca are un temperament diferit de al fratelui sau, numele de alint folosite de fratele lor mai mare, Iulian, sunt deja celebri in intreaga lume. Desi au doar cateva luni ei sunt adevarate vedete, cautate si vanate de ziaristii din intreaga lume care sunt dispusi sa plateasca bani frumosi fie numai si pentru a-i fotografia.
In termeni duri si reci, decizia familiei Tescu de a mai aduce pe lume doi copii este vazuta de vecinii din micuta localitate Carlig, comuna Popricani-Iasi, undeva la limita dintre inconstienta si nebunie. "Nu sunt nici cei mai sarmani, dar nici nu au, cum sa zic, asa, posibilitati. Adica, cum sa zic, sa nu ma intelegeti gresit, nu stiu daca era momentul acum, ca sunt amarati", spune Vasile, un consatean.
De partea cealalta, lucrurile se vad exact invers. "Nu avem ce face, desi ne e greu, nu ne plangem. Sunt un dar de la Dumnezeu, altii o duc mult mai rau si nu se vaita, de ce am face-o noi", explica si se intreaba in acelasi timp Gandurel Tescu, capul familiei. Poate ca un dram de inconstienta exista, dar categoric ea e amestecata cu speranta pana la cer si inapoi si cu bucuria unei vieti simple, in care totul se complica doar atunci cand asa vrea Cel de Sus si cand, in- tr-un mod ciudat, problemele de zi cu zi dispar ca prin minune atunci cand Maricica si Gandurel dau zambind tarcoale locului in care micutii dau impresia ca plutesc. Intr-o liniste adanca ce parca iti zdrobeste timpanele.
Locuiesc intr-o casuta mica, modesta, nici prea, nici foarte foarte, pazita de un gard viu si un liliac imens, plin de flori violacee ce parca dau de veste trecatorilor ca undeva, inauntru, se afla ascunsa o mica mare comoara. "Asta micu’, Morocanosul, nu stiu ce e cu el, imi tot varsa, scuipa tot ce mananca, am fost cu el la medici, dar nu prea stiu nici ei sa-i dea de cap, cand e bolnavior, cand e bine, nu stiu ce sa ma fac cu el. Eh, mananca de toate, mar ras, banane maruntite, sunt voiosi, noaptea e mai greu, cand nu au somn, nu mai doarme nimeni in toata casa. Cand doarme unu’, plange celalalt si-l trezeste si pe alalalt si tot asa", povesteste Maricica.
Ajutoare de la stat? "Ce sa ne dea? Vorbe frumoase si urari de bine. Nu ne-au dat nimic, am fost si ne-am interesat si ne-au zis ca nu prea se poate, ca nu exista lege care sa le permita sa ne dea indemnizatia aia pentru amandoi copiii", ofteaza Maricica. Discutia e continuata de Gandurel, care, cu ochii plecati in pamant, isi pune sufletul pe tava. Vorbeste incet, calculat, cu teama parca de a nu spune ceva care sa complice si mai mult situatia familiei sale, se uita la noi, se uita la nevasta, se uita la mama soacra, cantarind cu atentie cuvintele. "E vorba de trei milioane patru sute, atat am eu leafa. Cum ma descurc? Iau cu imprumut de la vecini pana in ziua de salariu si atunci imi achit datoriile. Dupa aceea, iau iar cu imprumut si tot asa de la luna la luna, un milion de colea, un al milion de dincolo. Eu ma ocup cu gradinaritul, sunt peisagist la universitate, nevasta-mea face la fel, numai ca ea munceste la Gradina Botanica". Se spune ca speranta moare ultima. O sintagma atat de des folosita incat uneori pare sa-si fi pierdut adevaratul inteles, insa nu si in cazul Maricicai si Gandurel Tescu, doi gradinari care au avut curajul sa arate lumii intregi ca totul pare si devine atat de simplu atunci cand e vorba de dragoste curata.
"Probabil o sa ne mutam candva din casa asta, copiii or sa creasca, o sa fie nevoie de mai mult spatiu. Mi-au promis cei de la primarie ca ne ajuta cu un teren si o sa incep sa strang materialele. Luna asta imi iau nisipul, luna viitoare masina de facut beton, luna ailalta caramizile si tot asa", spune hotarat Gandurel.

Maricica si Gandurel Tescu sunt multumiti ca cei doi copii sunt sanatosi. Chiar daca are un salariu mic, tatal spune ca va face tot posibilul pentru a le asigura lui Valentin si Catalin un camin nou, casa veche devenind mult prea mica. "O sa fac in fiecare luna cate ceva, pana va fi gata".

---

Despre autor: