Memoriile Cardinalului Ratzinger

Alegerea lui Ratzinger ca papa a declansat in Germania un fenomen extrem de imbucurator: o imbulzeala fara precedent asupra cartilor sale. Librarul prin care de obicei comand carti imi spunea ca nu mai face fata cererii. Pe mine, cumparator fidel, a trebuit sa ma puna pe o lista de asteptare. Dar nu numai micii librari s-au vazut confruntati cu aceasta problema. Mari magazine precum Dussmann sau Hugendubel comanda cate o mie de exemplare, dar nu primesc de la editori decat jumatate, cererea generala depasind capacitatile tipografiilor, care altminteri scot zilnic noi si noi exemplare. Din fericire, editorii au avut obraz si n-au profitat de conjunctura favorabila pentru a creste preturile, asa ca masele de cititori pot profita de viziunea "democratica" si "ne-elitista" a editorilor de carte crestina. La Dussmann am vazut cum in cateva clipe au disparut ultimele exemplare din niste lucrari mai vechi ale noului papa, iar la Hugendubel am putut contempla cu uimire mormanele de carti care urmau, fireste, sa fie vandute ca painea calda. Un atare fenomen este cu atat mai surprinzator, cu cat Berlinul este un oras in care practica religioasa si chiar apartenenta confesionala sunt foarte reduse. Aproape ca nu-mi pot imagina cum stau lucrurile in regiuni catolice precum Renania si mai cu seama Bavaria.
Printre numeroasele volume, pe care le-am cumparat si eu ca tot omul, as vrea sa prezint pe scurt amintirile noului papa, publicate pentru prima oara in 1997, o data cu implinirea a 70 de ani ("Din viata mea: Amintiri 1927-1977") . Desigur, unii vor fi fost deceptionati de faptul ca memoriile se opresc in 1977, anul alegerii lui Joseph Ratzinger ca arhiepiscop de München si Freising. Nici vorba, asadar, de conducerea Congregatiei pentru Doctrina Credintei sau de pontificatul lui Ioan Paul al II-lea. Or, pe mine tocmai asta ma cucereste: acestea nu sunt memoriile unui print al Bisericii, ele nu inregistreaza etapele unei ascensiuni fulgeratoare si nu pun in scena mecanismele puterii eclesiastice. Ele sunt relatarea simpla si directa a unei vieti modeste, provinciale chiar, de preot si profesor. Atata timp cat n-a fost luat de guler de catre Providenta, Ratzinger n-a facut decat sa-si urmareasca pasiunea pentru carti, dublata de un atasament natural pentru liturghie. Citind aceste amintiri, ai impresia ca actualul papa a fost mereu, vorba lui Carl Schmitt, "catolic, asa cum pomul este verde". Nici o criza majora nu pare sa puncteze acest parcurs spiritual, afara doar de moartea celor apropiati sau de diferitele controverse cu alti profesori. Doar deciziile lui Paul al VI-lea si Ioan Paul al II-lea l-au putut scoate din ale lui. Desigur, un moment de cotitura exista, si anume revolta studenteasca din 1968, dar criza nu s-a petrecut inlauntrul sau, ci tocmai in lumea exterioara. Reactia lui Ratzinger a fost una de protejare a propriei linisti interioare si seriozitati stiintifice prin transferarea de la prestigioasa, dar turbulenta Universitate din Tübingen la nou creata si placida Universitate din Regensburg.
Acest transfer este semnificativ si din alt punct de vedere: dorinta de-a reveni in Bavaria natala. Primul post de profesor titular detinut de Ratzinger a fost la Bonn, iar cu fiecare noua numire (Münster, Tübingen, Regensburg) el a incercat sa se apropie mereu mai mult de locurile copilariei bavareze. Perimetrul acestei vieti este foarte limitat din punct de vedere geografic, iar partea fascinanta este ca tocmai un asemenea om s-a vazut proiectat in arena universalitatii. Atunci cand a fost numit arhiepiscop de München, Ratzinger a introdus doua elemente noi in blazonul episcopal: scoica pelerinului legata de un episod din viata Sfantului Augustin si ursul din legenda Sfantului Corbinian. In drum spre Roma, calul acestuia fu ucis de un urs. Ca pedeapsa, Sfantul Corbinian si-a pus bagajele in carca ursului, care a trebuit astfel sa mearga si el pana la Roma. Este o parabola care reprezinta deopotriva nevrednicia si asumarea rabdatoare a unei chemari. Cat despre Sfantul Augustin, doctoratul despre eclesiologia marelui parinte occidental este prima caramida din vastul edificiu teologic construit de Ratzinger pe parcursul unei vieti intregi. Poate ca aici stau radacinile profunde ale unei raportari complexe la lumea ortodoxa. In schimb, consideratiile asupra Revelatiei si Traditiei, dezvoltate pentru prima oara in teza de habilitatie despre Sfantul Bonaventura, pot fi oricand asumate de teologia ortodoxa, ele aratand cu maxima claritate de ce Revelatia nu poate fi redusa la text si nici trairea crestina la exegeza biblica. Acelasi simt al traditiei bine intelese l-au facut pe Ratzinger sa critice vointa post-conciliara de a inlocui peste tot vechea liturghie cu cea noua. Or, o atare uniformizare nu era deloc inscrisa in proiectul marelui conciliu de la Vatican II. Si cine mai bine decat Ratzinger poate aprecia intentiile parintilor conciliului? Doar nu el a fost unul dintre purtatorii de stindard ai reinnoirii teologiei catolice?

---

Despre autor: