Un genocid ignorat

Comunitatea armenilor din Romania impreuna cu Biserica Armeneasca a organizat duminica, la orele 19.00, in fata Senatului Romaniei, o comemorare a genocidului armenesc, initiata de artistul Haik Azarian. Cu aceasta ocazie, cei prezenti au scris cu lumanari aprinse "1915", anul declansarii masacrelor anti-armenesti. La implinirea a 90 de ani de la genocidul armenesc si cu prilejul manifestatiilor comemorative din Bucuresti, am primit din partea comunitatii armenesti din Romania urmatoarele randuri. (D.E.)
1921 este anul in care Romania isi deschidea granitele pentru armeanul refugiat din fata unor atrocitati ce au constituit un motto insangerat al secolului XX, Genocidul armean. Familii dezmembrate si grupuri de orfani paseau pragul Romaniei cu speranta ca cele proaspat traite nu se vor mai repeta niciodata in noua lor patrie. Lasau in urma amintiri pline de groaza, executii si deportari, in care s-au pierdut 1.500.000 de suflete, ceea ce reprezenta la vremea aceea jumatatea populatiei armene din lume. Putini dintre fratii nostri romani cunosc tragedia neamului nostru si asta deoarece niciodata armenii din Romania nu au incercat sa ii faca partasi ai suferintei proprii. S-au integrat in marea masa de oameni asa cum o facusera si alti armeni inaintea lor veniti ca urmare a altor si altor valuri insangerate incepand cu marele exod al secolului X si sfarsind cu anii1890, anii ultimului masacru din Turcia imperialista, din timpul domniei lui Abdul Hamid, supranumit din cauza cruzimii sale Sultanul Rosu. Putini dintre fratii nostri romani ne cunosc deoarece armenii au fost loiali Romaniei si niciodata nu si-au facut cunoscuta apartenenta nationala considerandu-se romani pe deplin. Ioan voda cel Cumplit, Manug Bei, Trancu Iasi, Ana Aslan, Vasile Conta sunt doar cateva nume de armeni care fac ca numarul armenilor din Romania sa para inmiit si nu 1700 de suflete dupa cum reiese din ultimul recensamant.
Din anul 946, de la prima atestare a armenilor din Cetatea Alba, armenii au luat parte la viata Cetatii, ridicandu-si biserici si aprinzand vetre, punandu-si amprenta in cultura romaneasca. Desi erau in numar mic, si-au facut simtita prezenta in arhitectura bisericeasca, in evenimentul politic si istoric, precum si in sacrificiul pentru neamul romanesc din care face parte. Biserica Arges sta marturile, adoptand pana si numele localitatii Arges din Armenia, locotenentul Pruncu, inmormantat la Marasesti sta marturie acestui fapt, iar, in aceste zile triste pentru Romania, Ovidiu Ohanesian ne arata ca suntem parte a Romaniei. Ma folosesc de prilejul acesta pentru a indemna la rugaciune. Faca Bunul Dumnezeu ca cei trei jurnalisti romani, ostateci in Iark, sa se intoarca teferi acasa! Nu mai putem inchide ochii si trebuie sa ne facem auzit glasul. Au trecut nouazeci de ani de la un eveniment ignorat prea mult timp al carui efect s-a rasfrant asupra altor zeci de natii supuse genocidelor in secolul trecut pentru simplul motiv ca acest lucru se intamplase fara efecte vizibile si fara penalitati. Prea tarziu s-au intreprins masuri pentru ca acele ucideri in masa sa nu se mai repete, sa nu fie un lucru facil, o statistica, genocidul armean fiind precursorul Holocaustului masacrelor din Africa si al genocidului comunist. Tacerea a ucis.
Anul acesta am ridicat in curtea bisericii armene din Bucuresti un monument comemorativ, o cruce sculptata in tuf vulcanic care, pe langa cuvantul senatorului Varujan Vosganian in Senatul Romaniei, cuvantul deputatului Varujan Pambuccian in Camera Deputatilor, expozitia "Marturii si destine", din foaierul Teatrului National, conferinta stiintifica din cadrul Facultatii de stiinte Politice si marsul tacerii din seara de 24 aprilie din Piata Palatului, constituie actiunile intreprinse de comunitatea armeana, Biserica Armeana din Romania si Uniunea Armenilor din Romania pentru marcarea primului genocid al secolului trecut, actiuni care nu ar fi fost posibile fara sprijinul autoritatilor romane si fratilor nostri romani.
Suntem crestini si am iertat dar nu vom uita niciodata pierderea ireparabila pe care a suferit-o poporul armean. Vom comemora acele zile si ne vom face glasul auzit pana cand Turcia moderna va accepta acele fapte caci recunoasterea lor nu inseamna o asumare a crimei ci restabilirea adevarului istoric.

---

Despre autor: