Nu calitatea de fondator i-a creat domnului Ion Iliescu convingerea ca nu are rival la conducerea PSD ci calitatea de salvator al acestuia. In 1992, cand echipa sa a fost pusa in minoritate in cadrul FSN, Ion Iliescu, lucrand prin interpusi, in doar
Nu calitatea de fondator i-a creat domnului Ion Iliescu convingerea ca nu are rival la conducerea PSD ci calitatea de salvator al acestuia. In 1992, cand echipa sa a fost pusa in minoritate in cadrul FSN, Ion Iliescu, lucrand prin interpusi, in doar cateva luni a creat FDSN si a castigat alegerile. In 1996, dupa ce partidul sau (devenit PDSR), acuzat de coruptie si de lipsa de modernitate, trecuse in opozitie, acelasi Ion Iliescu a fost solutia salvatoare care a dus la recucerirea puterii peste patru ani. Atunci el a obtinut chiar si voturile adversarilor sai cei mai ireductibili si a aparut ca un factor indispensabil al concordiei nationale. In 2005, dupa un mandat prezidential care, cu exceptia unor accidente de parcurs si a unor controverse banale, a fost apreciat ca servind pacii interne si prestigiului extern al Romaniei, domnul Iliescu a simtit ca mai este o data chemat sa salveze formatiunea pe care o fondase, intre timp transformata in PSD. A fost o data prea mult.
Cu o victorie electorala situata sub nivelul performantelor sale guvernamentale si totodata confiscata de noul sef al statului, Traian Basescu, precum si coplesit de imaginea de partid al coruptilor, PSD cunostea o perioada de deruta. Adrian Nastase, cu prestigiul si influenta diminuate de infrangerea in alegerile prezidentiale, de suspiciunea ca este protectorul baronilor locali si centrali ai partidului si de izolarea in care il adusesera tocmai incercarile de a se sustrage pe sine si partidul de sub influenta adesea nefasta a acestora, nu parea apt sa ramana pe pozitii. In echilibristica dintre baroni nimeni nu avusese cum capata, peste figura secundului etern, alura liderului de prim rang si nici aceea de lider national. Prin urmare, domnul Iliescu era condamnat sa revina in fruntea PSD ca izbavitor providential, cu un mesaj de simpatie si solidaritate adresat celor saraci si cinstiti. Asa s-a si deplasat prin tara si a vorbit multimii; asa si-a tratat contracandidatii.
Convins ca functia de presedinte al PSD este nu doar instrumentul potrivit pentru indeplinirea misiunii sale, dar si locul sau firesc, domnul Iliescu nu s-a vazut in pozitia de lider informal si nici in cea de conducator onorific sau sef de tranzitie. Optand astfel nu a observat trei lucruri. In primul rand, PSD nu mai este FSN, FDSN sau PDSR, ci un partid rezultat din unirea mai multor formatiuni, curente si personalitati ale stangii democrate romanesti, influentat de Internationala Socialista si Partidul Socialistilor Europeni al caror membru este, si altoit prin cooptarea, chiar pe cai nestatutare, a unor tehnocrati mai sensibili la glasul occidentului decat la dezideratele conservatoare ale Romaniei profunde si sarmane. In al doilea rand, revenirea "vechii garzi", chiar daca benefica pentru curatenia morala si refacerea identitatii ideologice a PSD, nu putea fi nici pe placul cleptocratiei de partid, nici pe acela al favoritilor protejati de vechea conducere. In al treilea rand, prin neasteptata si mult criticata decizie a lui Adrian Nastase de a-si asocia in campania prezidentiala un candidat la functia de prim-ministru, s-a ajuns la transformarea unui tehnocrat fara radacini in partid intr-o personalitate cu imagine de jucator in liga nationala.
Cand Adrian Nastase, tot mai nefolositor si mai stanjenitor pentru baronii locali, a refuzat atat o retragere ordonata cat si continuarea luptei pentru pastrarea pozitiei de presedinte al PSD, incheind, in schimb, un acord pentru ocuparea unei orbite de asteptare, favoritii sai l-au parasit si au cautat atat simbolul national pe care sa il transforme in candidat cat si aliantele necesare spre a obtine o masa critica in sprijinul acestuia. Astfel, infrangerea lui Ion Iliescu il aduce pe Adrian Nastase, singur, in pozitia nevizata de adjunct al unui presedinte ambitios. O postura deloc confortabila ca sa fi lucrat pentru ea.
In ceea ce il priveste, Mircea Geoana, ajuns in varful piramidei, se transforma din vanator in vanat. Fireste, el isi doreste o echipa. Ramane de vazut daca, Ion Iliescu odata infrant, liderii regionali care l-au propulsat se vor simti datori sa il sustina sau vor incerca sa il controleze; dupa cum este de aflat daca Mircea Geoana se va lasa controlat. Mai cu seama, insa, este de raspuns la intrebarea daca diferenta uriasa dintre voturile obtinute de cei doi candidati masoara si evolutia societatii romanesti sau reflecta doar raporturile de putere fara legatura cu societatea, din interiorul partidului.
Oricum, pe termen scurt, PSD va beneficia de o redresare a imaginii sale interne si externe. Lucru ingrat, daca ne gandim ca aceasta se obtine prin sacrificarea lui Ion Iliescu. Lucru drept, daca observam ca dupa testul acestui Congres PSD nu mai poate fi tratat ca "partid-stat", nedemocratic si antisistem.
Pe termen mediu se va verifica daca unei atari schimbari de imagine ii corespunde si o schimbare a realitatii. Daca noua realitate va consta in sporirea pluralismului si dinamismului in PSD, apta a duce la aparitia naturala de lideri noi care sa modernizeze cu adevarat partidul, va fi bine. Daca ea va insemna doar un alt mecanism al echilibrului intre grupurile de interese si diminuarea continua a suportului electoral al PSD, tensiunile interne se vor perpetua si fantoma "salvatorului" se va intoarce.
In cazul in care PSD nu se va scinda ca urmare a infrangerii lui Ion Iliescu - ceea ce este probabil - organizarea de alegeri anticipate in perioada imediat urmatoare, pe fondul justificatei sau nejustificatei cresteri de simpatie generate de aceasta, pare riscanta pentru putere. Inclusiv de aceea, momentul este potrivit pentru ca, bariera psihologica Iliescu o data depasita, orgoliosul Adrian Nastase o data retras in plan secund si conflictualul Traian Basescu o data aflat la Cotroceni, sa se reia ideea unificarii stangii democrate prin fuziunea dintre PSD si PD. Aceasta ar permite formarea unei puternice si stabile majoritati guvernamentale de stanga. Astfel, UE ar fi scutita de disconfortul a doua partide social-democrate romanesti care se lupta intre ele, iar romanii de oboseala scrutinului anticipat.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.