In prima predica a pontificatului sau, papa Benedict al XVI-lea a facut un apel la unitatea crestinismului sub un singur pastor. Intr-o lunga predica in care a fost mentionata parabola oitei ratacite, Suveranul Pontif a descris umanitatea ca "o oaie
In prima predica a pontificatului sau, papa Benedict al XVI-lea a facut un apel la unitatea crestinismului sub un singur pastor. Intr-o lunga predica in care a fost mentionata parabola oitei ratacite, Suveranul Pontif a descris umanitatea ca "o oaie pierduta, care, aflata in desert, nu-si gaseste calea" si a cerut "intregii Biserici sa conduca lumea afara din desert catre locul vietii, catre prietenia cu copiii Domnului". De asemenea, noul Papa a tras un semnal de alarma fata de liderii politici ai lumii "care se tem de Iisus Hristos", o aluzie la noua Constitutie Europeana in care nu au fost mentionate radacinile crestine ale Europei. "Viitorul lumii va fi al Bisericii", a mai spus noul Papa. Benedict al XVI-lea nu a luat inca o pozitie publica fata de Constitutia Europeana care va fi supusa referendumului saptamanile viitoare in Franta si Marea Britanie, insa o condamnare deschisa din partea inaltului prelat ar putea duce la blocarea actului fundamental european. (D.E.)
Suveranul Pontif a criticat in prima sa predica in calitate de sef al Bisericii Catolice "ideologiile puterii", care isi justifica actiunea de distrugere prin dorinta de a "zdrobi raul". "De cate ori nu ne-am dorit ca Dumnezeu sa se arate mai ferm, sa loveasca, sa invinga raul si sa creeze o lume mai buna! Toate ideologiile puterii se justifica astfel", a mai spus el. Cand le cerea credinciosilor sa nu se teama, "Papa Ioan Paul al II-lea se adresa personalitatilor puternice ale lumii, care se temeau ca Iisus Christos le-ar stirbi puterea daca I-ar deschide usa si daca ar accepta libertatea credintei", a adaugat Benedict al XVI-lea. "Intr-adevar, le-a luat ceva: dominatia coruptiei, incalcarea dreptatii, arbitrariul", a afirmat el, adaugand ca "Papa se adresa tuturor, in special tinerilor".
"Rugati-va pentru mine, umil lucrator in via Domnului". " Fie ca ingaduinta, iubirea si speranta voastra sa ma insoteasca in aceasta misiune, care depaseste orice capacitate umana, de Sfant Parinte" - a invocat ieri Papa Benedict al XVI-lea cu ocazia slujbei de inscaunare in tronul Sfantului Apostol Petru. Gestul de umilinta al Suveranului Pontif a fost intampinat de aplauzele intense ale celor peste 300.000 de pelerini reuniti in Piata San Pietro. Ovatiile credinciosilor, politicienilor, reprezentantilor culturii, ale religiilor lumii au fost intensificate de fraza urmatoare: "Sa ne rugam unii pentru ceilalti. Domnul atotputernic sa ne ajute sa fim servitorii unitatii".
Papa Benedict al XVI-lea a primit duminica patrafirul confectionat din lana de miel si Inelul Pescarului, cele doua insemne ale functiei de cap al Bisericii Catolice, in cursul liturghiei solemne de inaugurare oficiala a pontificatului sau, oficiate in aer liber in piata Basilicii Sfantul Petru de la Vatican. Patrafirul din lana alba, avand 2,6 metri, lungimea sa din primele secole, este brodat cu cruci de culoare rosie, iar Inelul Pescarului poarta o imagine a Sfantului Petru aruncandu-si plasa de pescuit. Patrafirul i-a fost petrecut peste gat lui Benedict al XVI-lea, cel de-a 265-lea Papa, de cardinalul protodiacon, chilianul Jorge Medina Estevez, care, saptamana trecuta, a anuntat multimii adunate in aceeasi piata numele succesorului defunctului Papa Ioan Paul al II-lea si l-a prezentat.
Inelul pescarului i-a fost inmanat noului Suveran Pontif de cardinalul italian Angelo Sodano, vicedecan al colegiului cardinalilor si secretar de stat al Vaticanului. Dupa oficierea acestor ceremonii, Papa Benedict al XVI-lea a luat Sfanta Evanghelie in maini si a binecuvantat multimea, apreciata de agentiile internationale de presa la circa o jumatate de milion de persoane.
"Nu va fie frica!"
"Adevaratul meu program de guvernare - a evidentiat Ratzinger- nu consta in urmarirea vointei sau ideilor mele, ci in a ma supune pe de-a-ntregul cuvantului si vointei Domnului Dumnezeu, lasandu-se ghidat de El. Astfel, Dumnezeu va fi cel care va ghida Biserica in acest moment al istoriei".
Lunga predica rostita de noul Pontif este expresia viziunii sale teologice: "Omul este pierdut, ratacit fara Dumnezeu. Hristos este izvorul sperantei al vietii" .Viata fara Mantuitorul omenirii este un desert imens, desert exterior care alimenteaza pustietatea trairii interioare.
Astfel, experienta lui Iisus Hristos revine in centrul vietii persoanei umane. "Nu va fie teama!", "Deschideti larg portile lui Hristos!" a reevocat Ratzinger cuvintele legendare pronuntate de Papa Ioan Paul al II-lea la debutul misiunii sale, cuvinte care, confeseaza noul Pontif, ii "rasuna in urechi". Avertisment adresat, indeosebi, celor care detin efemera putere lumeasca si care pot controla viata celorlati. Puternicilor zilei nu trebuie sa le fie teama de a afirma mesajul crestin, deoarece numai astfel vor putea sa urmeze calea "ingusta" a justitiei, a libertatii si a vietii autentice.
Cu ocazia slujbei de ieri, Benedict al XVI-lea si-a afirmat intentia ca pontificatul sau sa se afle sub semnul evanghelizarii, de a fi, cu alte cuvinte, un pontificat pastoral. Si asta, intrucat, in calitate de Papa, intentioneaza sa marturiseasca lumii intregi mesajul lui Iisus Hristos: "S-a spus Bisericii si succesorilor lui Petru: Ridicati ancora in marea istoriei si aruncati unditele pentru a cuceri oamenii cu cuvantul Evangheliei. Doar intru Hristos, in Dumnezeu este viata autentica". O Biserica unica, sub un unic pastor, a mai spus Papa.
"Gandurile mele se indreapta catre toti oamenii, crestini sau necrestini, precum si catre poporul evreu de care ne leaga un imens patrimoniu spiritual", a afirmat Benedict al XVI-lea. Si, sub indrumarea sa, Biserca catolica nu va fi inchisa in inghetul splendorii doctrinare, a sugerat Suveranul Pontif, parand astfel a dori sa spulbere umbrele indoielii si ale suspiciunilor frecvente in mass media mondiala in legatura cu lipsa unei deschideri spre realizarea unui dialog religios si ecumenic al ex-prefectului Cogregatiei pentu doctrina credintei. Dupa predica de ieri devine din ce in ce mai evidenta intentia lui Ratzinger de a continua opera si mostenirea predecesorului sau Ioan Paul al II-lea: lupta impotriva secularizarii europene, urmarirea liniei Concilium Vatican II, precum si a raspunde in mod crestin provocarilor modernitatii.
"Lumea va fi salvata de crucifix"
"Lumea va fi salvata de crucifix si de cel rastignit, iar nu de cei care rastignesc", conchide Papa Benedict al XVI-lea, intrucat: "Una dintre caracteristicile fundamentale ale pastorului crestinilor trebuie sa fie iubirea semenilor care i-au fost incredintati spre pastorire, cu o masura egala dragostei pentru Hristos in serviciul caruia se afla. A iubi inseamna a fi pregatit sa suferi. A iubi inseamna sa dai oilor pe care le pasti binele autentic, hrana adevaratului Dumnezeu, a cuvantului lui Dumnezeu, hrana prezentei sale, prin intermediul sfintelor taine".
Cu Benedict al XVI-lea, se revine la predicile lungi, bogate in semnificatii, predici de care Biserica catolica a fost vaduvita, din cauza bolii lui Ioan Paul al II-lea.
La cateva zile de la funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea, reprezentanti a 40 de delegatii oficiale din intreaga lume si-au prezentat salutul pentru initierea pontificatului Papei Benedict al XVI-lea, printre care: Germania (tara natala a Pontifului), Austria, Italia, Belgia, Franta. Romania a fost reprezentata ieri la Vatican din partea Guvernului de catre ministrul de Externe, Razvan Mihai Ungureanu.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.