NATO, Romania, Basarabia, Transnistria

Unul dintre cei mai fini analisti ai spatiului romanesc rasaritean, Boris Asarov, coordonator al Departamentului de cercetari strategice al organizatiei civice din Transnistria "Pro Europa", emite un plan concret care trateaza perspectivele integrarii europene a regiunii Basarabia-Transnistria. Tinand cont de evolutiile geopolitice si geostrategice actuale si de interesele Romaniei si ale comunitatii euro-atlantice la Marea Neagra, publicam integral acest studiu de referinta, multumind autorului.
Prabusirea Uniunii Sovietice, urmata de schimbari radicale in sistemul relatiilor internationale, a pus si problema reconsiderarii rolului Aliantei Nord-Atlantice in lume. Falimentul sistemului bipolar al ordinii mondiale si demararea procesului de formare a alteia noi, un element complementar al careia il constituie schimbarile radicale in structura echilibrului de forte la nivel central si regional, au propulsat pe arena internationala mai multe state noi, de-ideologizate. Intrucat este cu neputinta ca tinerele state sa devina democratice peste noapte, tarilor cu o democratie dezvoltata din cadrul NATO, in frunte cu SUA, le revine fata de acestea obligatia sa le "invete democratia", adica sa promoveze o politica concertata in vederea formarii viitoarelor elite politice, economice si tehnocrate din aceste tari. Statele din blocul NATO urmeaza sa acorde o atentie deosebita principiului suprematiei legii pe plan mondial, iar acolo unde este necesar, in orice tara, fara exceptie, sa nu ezite in a limita puterea absoluta a statului. De asemenea, trebuie asigurata libertatea confesionala, egalitatea in fata legii, toleranta religioasa si etnica, inviolabilitatea proprietatii private.
Fundamentul politico-juridic al relatiilor dintre NATO si regiunea Basarabia-Transnistria
Situatia rezultata in urma acestor transformari pe plan planetar cerea de la bun inceput operarea unor schimbari substantiale in sistemul existent de securitate europeana si transatlantica. Totusi, abia pe la mijlocul anului 2003 s-a incheiat, de fapt, reorganizarea Aliantei Nord-atlantice, iar noua structura de conducere a fortelor armate ale NATO a fost elaborata tinandu-se cont atat de sarcinile pe care le are blocul in prezent, cat si de evolutiile militaro-politice si strategice in zona euro-atlantica, in masura sa mentina rolul conducator al Aliantei in noua arhitectura a securitatii euro-atlantice. NATO s-a adaptat la noile conditii, devenind o organizatie militaro-politica moderna si eficienta. De facto, NATO este o alianta care reuneste un numar de state, modificand, in acelasi timp, considerabil, calitatea strategica si geopolitica a acestora, conferindu-le o noua dimensiune, superioara, pe plan global. In virtutea legii "avansarii spatiale progresive", extinderea NATO este un proces iminent.
Desigur, aceste transformari importante pe arena internationala nu presupuneau in mod necesar primirea in NATO a noilor state eliberate, pentru a asigura astfel stabilitatea in acest spatiu si, implicit, a minimaliza amenintarile aduse securitatii democratiilor vest-europene. Asadar, era necesar sa fie conceputa mai intai o structura politico-juridica privind cooperarea cu aceste state, structura ce facea posibila coordonarea integrarii acestor state in procesul de constituire a noii conceptii de securitate euro-atlantica.
Gradul de antrenare a noilor state independente in acest proces variaza in functie de un intreg complex de factori geopolitici, social-politici si economici, intre care:
a) factori geopolitici - situarea geopolitica a statului si importanta sa geo-economica, influenta sa asupra echilibrului regional de forte, pozitiile actorilor regionali, gradul de conflictualitate din zona;
b) factori social-politici - natura regimului politic, gradul de democratizare, de institutionalizare si de de-ideologizare in sistemul social-politic, situatia in domeniul drepturilor omului si calitatea relatiilor stat - minoritati etnice;
c) factori economici - potentialul economic al statului, ritmurile de promovare a reformelor economice si de afirmare a principiilor economiei de piata.
Prezenta si raportul dintre acesti factori determina pana in prezent nivelul si calitatea cooperarii dintre aceste state si Alianta. In conformitate cu linia sa politica generala, NATO depune eforturi in vederea sprijinirii acestor state pentru infaptuirea reformelor social-politice si economice de al caror succes depind stabilitatea si caracterul previzibil al evolutiilor in spatiul politic al Europei de Est si in cel post-sovietic.
Parteneriatul pentru Pace
Adoptarea documentului-cadru "Parteneriat pentru Pace" a avut o importanta exceptionala atat pentru statele ce si-au dobandit libertatea dupa terminarea razboiului rece si dezintegrarea ulterioara a URSS, cat si pentru Alianta insasi. Pentru NATO, acest act solutiona concomitent cateva probleme strategice-cheie: in primul rand, programul "Parteneriat pentru Pace" crea o anumita baza politico-juridica de cooperare cu statele din fostul lagar socialist si cu tarile din spatiul politic post-sovietic, facand posibila coordonarea procesului de atragere a acestor state in constituirea noii configuratii a securitatii euro-atlantice. In prezent, programul "Parteneriat pentru Pace" reuneste peste 40 de tari, dintre care majoritatea sunt state cu economii in tranzitie. Totodata, in acest moment programul "Parteneriat pentru Pace" este documentul de baza care reglementeaza relatiile dintre Republica Moldova si NATO. Formatiunile militare din Transnistria sunt lipsite, fireste, de aceasta baza, insa, in perspectiva, prin participarea impreuna cu armata nationala a Republicii Moldova la aplicatii militare comune si trecerea sub un comandament unit, ele au sansa de a participa la programul "Parteneriat pentru Pace".
Aprofundarea relatiilor dintre NATO si regiunea Basarabia-Transnistria.
Iluzii si realism
In capitolul anterior am incercat sa schitam viitorul fundament politic si juridic care sa statueze gradul relatiilor dintre partea basarabeano-transnistreana si Alianta Nord-Atlantica. Este incontestabil, in context, ca si in Basarabia, si in Transnistria sunt necesare actiuni importante pentru a imprima o evolutie pozitiva relatiilor bilaterale cu Alianta. La randul sau, NATO urmeaza sa manifeste o cointeresare tot mai mare pentru stabilirea unor adevarate relatii de parteneriat cu aceasta zona gri.
Cand este vorba de procesele integrationiste in Europa, statele vestice acorda o atentie deosebita problemei promovarii valorilor democratiilor liberale occidentale in noile tari independente din spatiul european. De regula, statele ce inregistreaza succese in acest domeniu nu au probleme cu integrarea in structurile europene, inclusiv in NATO. Principala problema este legata de statele din continentul european care promoveaza insuficient reformele democratice. Este vorba de realizarea unei concordante depline, pentru realitatea basarabeano-transnistreana, cu modelul occidental de organizare statala. Cu alte cuvinte, partea basarabeano-transnistreana trebuie sa constientizeze ce importanta acorda Occidentul factorului democratizarii, cand e pusa pe tapet chestiunea integrarii in structurile euro-atlantice. In context, la ora actuala, abordarea problemei privind includerea regiunii Basarabia-Transnistria in NATO pare a fi intrucatva prematura, iar concentrarea exclusiva a atentiei pe aceasta directie pentru asigurarea securitatii, ignorandu-se totodata alte solutii posibile de aprofundare a cooperarii, este pe deasupra mioapa.
O a doua iluzie strategica, desi nu vizeaza o problema politica globala, ca in primul caz, reprezinta totusi un produs al pozitiei ei social-politice pe care o ocupa in prezent o parte din elita politica a Republicii Moldova. Este necesar, desigur, sa tinem seama de influenta pe care o are diferendul transnistrean asupra pozitiei clasei politice din Republica Moldova fata de canalele unor organizatii internationale, in special ale NATO, dar, in acelasi timp, ar fi nejudicios sa se creada ca, aderand la programul "Parteneriat pentru Pace", Republica Moldova ar putea miza pe un sprijin militaro-politic substantial acordat de NATO pentru solutionarea problemei transnistrene. Aceasta iluzie se intemeiaza pe convingerea ca Alianta este in masura sa acorde Republicii Moldova un ajutor politic si militar decisiv pentru rezolvarea diferendului transnistrean. Convingerea respectiva din mentalul social-politic din Republica Moldova a fost alimentata de graitorul exemplu al regiunii Kosovo. Actiunile eficiente, dar mai ales hotarate, ale Aliantei pentru pedepsirea partii agresoare in conflictul din Kosovo au constituit un exemplu atragator pentru Chisinau. Totusi, este necesar sa realizam ca modelul Kosovo este inaplicabil in conditiile relatiilor existente intre Republica Moldova si Transnistria. NATO nu va uza aici de metodele de forta pe care le-a folosit in Iugoslavia.
Pentru o mai buna intelegere, ne putem imagina modelul strategiei militaro-politice a NATO ca avand un mecanism ierarhic de identificare si de infaptuire a prioritatilor strategice:
a) la nivel supraregional;
b) la nivel regional;
c) la nivel subregional.
Astfel, identificarea si materializarea ulterioara a unei prioritati la nivel subregional trebuie sa fie circumscrisa prioritatilor principale, stabilite pe un plan mai larg, regional. In acelasi timp, politicile promovate la nivel regional nu vor contrazice in nici un caz prioritatile strategice supraregionale. Bazandu-ne pe acest model, avem urmatoarele: politica NATO in regiunea Basarabia-Transnistria (nivelul c) nu va deteriora linia politica promovata in intregul spatiu post-sovietic (nivelul b), care, la randul sau, nu va contraveni imperativelor strategice ale NATO in spatiul euro-atlantic (nivelul a).
Doar existenta acestui model transforma scenariul de atragere a NATO in reglementarea disputelor teritoriale intre Republica Moldova si Transnistria intr-o iluzie ce perturba planificarea rationala a strategiei fata de Alianta. Eroarea ce deriva din aceasta iluzie consta in concentrarea obiectivelor-tinta ale cooperarii cu Alianta asupra solutionarii problemei teritoriale a Republicii Moldova si posibila dependenta ulterioara de aceasta a perspectivelor relatiilor dintre Republica Moldova si Alianta in general. Un rezultat al acestei situatii ar putea fi, in primul rand, amplificarea in sanul clasei politice din Republica Moldova a tendintelor de indepartare de linia euro-atlantica spre asa-zisa politica "echilibrata". Ceea ce constituie, la randul sau, o si mai grava greseala strategica. In virtutea situatiei geopolitice specifice a Republicii Moldova in regiune, alternativa ce s-ar impune acestei politici "echilibrate" este de neacceptat. E cu neputinta sa te mentii pe o pozitie echilibrata sau chiar neutra aflandu-te intr-o incercuire antagonista si, in plus, nedispunand de resurse militare, economice si sociale substantiale, necesare pentru promovarea unei asemenea politici externe.
Totodata, Alianta ar putea contribui la procesul de demilitarizare a regiunii, delegand in zona o misiune de observatori militari pentru monitorizarea procesului de evacuare a armamentului si munitiei, tergiversat in mod artificial de catre conducerea Federatiei Ruse, care incalca astfel acordul semnat la summit-ul din Istanbul din 1999 si cel din Porto, in anul 2002. Cea mai potrivita ar fi, in acest sens, solutia unei operatii comune a fortelor NATO si a Uniunii Europene, in cadrul programului existent "Politica Europeana de Securitate si Aparare". Operatia "Concordia", executata cu succes in cadrul acestui program in Macedonia, componenta a fostei Iugoslavii, precum si operatia "Artemis", infaptuita in Republica Democratica Congo, constituie un exemplu de cooperare eficienta dintre fortele NATO si cele ale Uniunii Europene in afara frontierelor UE, model care ar putea fi valabil si in realitatile basarabeano-transnistrene. De asemenea, misiunea de observatori militari in Transnistria si-ar putea asuma atat functiile de inspectare a fabricilor de armament, pentru a institui un control si a nu admite traficul necontrolat de armament, cat si controlul asupra lichidarii depline, in conformitate cu Conventia de la Ottawa, a minelor antipersonal stocate in Transnistria.
In acelasi timp, o problema stringenta pentru regiunea Basarabia-Transnistria este necesitatea stabilirii unor repere formale rigide (cel putin pe directiile strategice generale) de politica externa si, respectiv, de identitate geopolitica a Basarabiei si Transnistriei, care sa nu depinda intr-un mod atat de hotarator de schimbarea conducerii politice.
Problema stabilitatii social-politice in regiunea Basarabia-Transnistria poate fi abordata si ca un aspect deosebit de important in relatiile cu NATO. Chezasia unei atari stabilitati consta, in primul rand, in procesele de democratizare din societate, intrucat acestea asigura interesele tuturor categoriilor sociale si creeaza un sistem legitim de distribuire si de transfer al puterii politice. In plus, un element important al stabilitatii este prosperitatea economica, care, din punctul de vedere al Occidentului, este posibila doar in conditiile economiei de piata. In context, pentru regiunea Basarabia-Transnistria este imperios necesara accelerarea proceselor de trecere la economia de piata functionala si, ulterior, integrarea deplina in structurile economiei mondiale. Desigur, dezvoltarea economiei de piata in regiunea Basarabia-Transnistria este de neconceput doar pe baza finantelor si resurselor interne. De aceea, valorificand optim potentialul intern, este necesara crearea unor conditii favorabile pentru impulsionarea procesului de atragere a investitiilor straine in economia regiunii, in principal din partea tarilor membre NATO.
Variante realiste si maxim eficiente de cooperare cu NATO pentru asigurarea securitatii politice
In contextul aspectelor analizate privind relatiile bilaterale, problema modului in care regiunea Basarabia-Transnistria va fi in masura sa contracareze provocarile geopolitice vizand securitatea sa prin activizarea cooperarii productive cu NATO capata o importanta deosebita. Aceasta analiza arata clar ca perspectiva intrarii apropiate a tanarului stat in structura respectiva este putin exagerata. De realitatea in cauza, prea putin optimista, trebuie sa se patrunda, in primul rand, clasa politica din Basarabia si Transnistria. Pentru a elabora un curs strategic eficient fata de Alianta, se impune o analiza a situatiei facand o delimitare intre actiunile fezabile intr-o perspectiva imediata si cele ce urmeaza a fi examinate pe termen lung. Important este sa apelam la variantele cele mai realiste pentru moment. De aceea, elitele din Basarabia si Transnistria trebuie, pe de o parte, sa identifice clar gradul de apropiere de NATO posibil in acest moment, iar pe de alta, sa determine acel imperativ strategic minim necesar pentru neutralizarea principalelor provocari vizand securitatea, plecand de la premisa nivelului de apropiere pe care Alianta il accepta la ora actuala. In aceasta ordine de idei, putem propune trei variante de baza ale unui asemenea statut. Aspectul fezabilitatii acestora il vom analiza mai jos.
1) Integrarea nemijlocita in NATO a regiunii Basarabia-Transnistria.
2) Incheierea unui tratat privind relatiile speciale dintre Republica Moldova si NATO (un acord bilateral expres).
3) Un tratat privind cooperarea militaro-politica dintre NATO si organizatia regionala de state (cu participarea regiunii Basarabia-Transnistria).
La ora actuala, varianta intrarii Republicii Moldova in NATO nu constituie linia strategica principala a clasei politice din Basarabia, intrucat Constitutia Republicii Moldova contine un asemenea anacronism precum articolul ce stipuleaza neutralitatea tarii. Pe de alta parte, asa cum arata practica internationala, un stat este intr-adevar neutru doar daca acest statut al sau este recunoscut de ONU. In acelasi timp, programul "Parteneriat pentru Pace" prevede ca participarea activa a statului la acest program va fi un factor favorizant in procesul de primire a noilor membri in NATO. Tocmai de aceea, inainte de toate trebuie sa raspundem la intrebarea: cat de realist e sa abordam chestiunea integrarii posibile a regiunii Basarabia-Transnistria in NATO?
Posibile argumente pentru o noua extindere a Aliantei Nord-Atlantice
Revenind iarasi la articolul anacronic din Constitutia Republicii Moldova care proclama neutralitatea, orice previziuni privind sansele extinderii apropiate a Aliantei in regiunea Basarabia-Transnistria sunt iluzorii. Pe de alta parte, ne intrebam daca aceasta concluzie este definitiva si fara drept de apel. Si ce factori obiectivi ar putea face ca NATO sa-si modifice politica? Unele procese ce se desfasoara in spatiul politic post-sovietic, in special in regiunea Marii Negre, ne solicita un efort de analiza a problemei.
Factorii-cheie pot viza doua aspecte:
a) cresterea dinamica a intereselor economice ale tarilor euro-atlantice in regiunea Marii Negre;
b) deteriorarea drastica a relatiilor dintre tarile euro-atlantice si Rusia.
Este de remarcat, in context, valabilitatea ambelor aspecte. Anumite semne ale primului, precum si ale celui de-al doilea aspect se inregistreaza deja. Totodata, relativa stabilitate a relatiilor dintre tarile euro-atlantice si Rusia nu confirma eficienta primului aspect. Doar noile tendinte de confruntare globala in relatiile dintre tarile NATO si Rusia (sau cu blocul continental ce se formeaza cu participarea acesteia din urma) vor influenta transformarea intereselor geoeconomice ale tarilor euro-atlantice in aceasta parte a Europei in interese geostrategice. Un exemplu elocvent este aici cazul integrarii in NATO a Turciei si Greciei. In conditiile unei confruntari, tocmai interesele geostrategice euro-atlantice au avut atunci un rol decisiv pentru ca aceste state sa fie acceptate in Alianta. Actualmente, relativa stabilitate ce a existat intre NATO si Rusia capata treptat o noua calitate. Adoptarea, in aprilie 2003, de catre Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a unei hotarari care recomanda Comitetului de Ministri al Consiliului Europei sa creeze un Tribunal International pentru judecarea crimelor de razboi in Cecenia si acceptarea spre examinare de catre Parlamentul European a unui plan al ministrului Afacerilor Externe al Republicii Cecene Icikeria, Ilyas Akhmadov, plan ce prevede retragerea trupelor ruse si inlocuirea acestora cu forte pacificatoare ale ONU, sugereaza Kremlinului, fara echivoc, ca Europa va curma gradual dar ferm orice tendinte agresive ale imperialismului rus ce renaste. Iar daca admitem ca relatiile dintre parti au ajuns deja in faza confruntarilor, este de asteptat ca, in noua conjunctura geopolitica, Alianta sa-si consolideze flancurile din sud. In aceasta situatie, am putea previziona ca argumente de oportunitate geostrategica sa aiba acelasi rol ca si in cazul Turciei. Plecand de la aceasta ipoteza, nu putem exclude categoric ca eventualitatea unei intrari proxime in NATO nu este intru totul corecta, cu atat mai mult cu cat situatia curenta inregistreaza anumite tendinte de constituire a unui nou echilibru de forte geopolitice. Influenta acestor tendinte se face deja resimtita la nivel regional si subregional.
Varianta parteneriatului special cu NATO
Desi varianta unei integrari nemijlocite a statului in NATO este posibila din punct de vedere teoretic, a miza pe realizarea efectiva a unui atare scenariu in cadrul unei perspective imediate nu este intru totul rational, desi e dezirabil. Un fapt este incontestabil: putem conta pe transpunerea in fapt a acestei variante in regiunea Basarabia-Transnistria doar intr-o perspectiva pe termen mediu, cu conditia prezentei tuturor factorilor, atat a celor conditionati de stat, cat si a celor ce nu depind de pozitia politica externa a acestuia.
Daca tinem cont de situatia curenta, miza strategica pe celelalte doua variante pare a fi mai rationala, deoarece infaptuirea acestora pune mai putine probleme atat in ce priveste termenele, cat si numarul mult mai redus de momente tehnice pe care le reclama procedura de intrare in NATO. In primul rand, un proces activ de cooperare cu Alianta pe baza bilaterala poate fi asigurat prin incheierea unui acord special care sa prevada un spectru larg de colaborare si de consultari. Un model edificator in acest sens ni-l ofera Carta cu privire la Parteneriatul special intre Alianta si Ucraina, semnata in anul 1997. Acest document stabileste atat principiile de dezvoltare a relatiilor intre parti, cat si domeniile de consultari directe si de cooperare. Sa retinem din acest document momentele de cel mai mare interes pentru regiunea Basarabia-Transnistria. Acestea sunt, in primul rand, chestiunile politice si problemele de securitate, in special consolidarea securitatii euro-atlantice, prevenirea conflictelor, gestionarea crizelor, mentinerea pacii, dezamorsarea conflictelor si operatiile umanitare, tinandu-se cont de rolul ONU si OSCE in aceste domenii; dezarmarea si controlul armamentelor, inclusiv aspectele referitoare la Tratatul privind armele conventionale in Europa, combaterea traficului de stupefiante si a terorismului; planificarea de actiuni in cazul unor situatii exceptionale si calamitati; relatiile dintre populatia civila si militari, controlul democratic asupra fortelor armate si reforma militara; planificarea militara; formarea bugetului, politica, strategia si conceptia securitatii nationale.
Apreciind probabilitatea realizarii acestei variante in regiunea Basarabia-Transnistria, este de mentionat ca exista argumente destul de solide in favoarea acestei perspective. In primul rand, insusi Occidentul este interesat de oportunitatea geopolitica de materializare a acestei variante. In acest context, e necesar sa raspundem la intrebarea privind motivatia geopolitica ce a contribuit la incheierea unui asemenea acord cu Ucraina. Factorul existentei unei Ucraine independente reprezinta un element de prima importanta in faza curenta a relatiilor dintre Occident si Rusia. Sprijinirea independentei Ucrainei ofera intr-o anumita masura posibilitatea de a evita activizarea unor procese geopolitice distructive in estul spatiului Eurasiei. Pe de alta parte, Ucraina reprezinta in acest moment o zona-tampon flexibila intre zona juridica de responsabilitate a Aliantei si zona intereselor directe ale Rusiei in Europa de Est. Existenta acestui teritoriu flexibil elimina linia de confruntare frontala intre NATO si Rusia. Tocmai din aceste considerente, NATO este interesata, in situatia curenta, sa mentina stabilitatea si sa asigure securitatea Ucrainei prin intermediul unui acord special, nicidecum prin integrarea Ucrainei in Alianta, intrucat ultima varianta ar conduce la o mai mare radicalizare a situatiei in regiune. Pe de alta parte, semnarea Cartei a fost motivata si de necesitatea crearii unui echilibru in fata unei potentiale politici agresive neoimperiale, care, in mod real, ar putea fi promovata de conducerea Federatiei Ruse. Intelepciunea unei asemenea abordari a fost intru totul justificata. Dupa venirea la putere in Rusia a unor grupuri inchise controlate in temei de fosti colaboratori ai KGB si care urmaresc atragerea cat mai stransa a statelor membre ale CSI in sfera lor de influenta, problema garantiilor pe care le ofera Occidentul tinerelor state post-sovietice din Europa de Est si Caucaz a capatat o importanta primordiala.
Incontestabil, in echilibrul de forte est-european, importanta geopolitica a Ucrainei in arhitectura securitatii euro-atlantice conteaza obiectiv mult mai mult decat importanta similara pe care o are regiunea Basarabia-Transnistria. Cu toate acestea, daca tinem seama de evolutia intereselor euro-atlantice in aceasta zona, factorul existentei regiunii Basarabia-Transnistria, protejata de politica agresiva, anti-umana si anti-democratica a regimului neoimperial rus, va avea un rol tot mai mare in politica regionala promovata de NATO. Prin urmare, pentru NATO, incheierea unui acord special cu Republica Moldova va contribui la:
a) o minimalizare considerabila a amenintarilor securitatii tanarului stat si, prin urmare, la crearea unei regiuni sigure, stabile si orientate proNATO;
b) o anumita reducere a influentei distructive a Rusiei in Balcani, precum si in bazinul Marii Negre;
c) crearea unei zone-tampon favorizante in flancul de sud-est al NATO.
Totodata, modelarea de o asemenea maniera a relatiilor dintre statul basarabeano-trensnistrean si NATO ar diminua consecintele negative ale politicii Aliantei fata de intregul spatiu post-sovietic.
Varianta aliantei regionale pro-NATO
Cea de-a treia varianta ce stabileste modul de cooperare cu NATO ar putea fi calificata, de asemenea, ca suficient de eficienta pentru tanarul stat. Ea presupune incheierea unui acord privind cooperarea militaro-politica intre Alianta si o organizatie regionala de state, cu participarea partii basarabeano-transnistrene (o asemenea organizatie, intr-o anumita conjunctura, ar putea fi grupul regional de state GUUAM). Totusi, trebuie sa subliniem ca pentru infaptuirea acestei variante este necesar mai intai de a transforma grupul regional de state intr-o organizatie regionala militaro-politica, cu structura organizatorica respectiva, precum si cu mari unitati militare. Si in aceasta perspectiva, factorul-cheie ce va confirma valabilitatea ultimei variante va fi comunitatea de interese ale statelor membre GUUAM si activismul lor politic real, orientat spre transformarea grupului regional intr-o structura militaro-politica regionala. In atare conditii, aceasta directie a politicii externe trebuie sa devina imperativul strategic de baza pentru regiunea Basarabia-Transnistria. Realizarea acestei variante este, totodata, atragatoare si pentru NATO.
In primul rand, aceasta va consolida echilibrul de forte la nivel regional si, respectiv, va contribui intr-o mare masura la contracararea amenintarilor legate de perspectiva instituirii unei hegemonii regionale atat in Balcani, cat si in Caucaz, precum si in bazinul Marii Negre si al Marii de Azov, ca si in regiunea Caspica (factorul hegemoniei regionale este asimilat ca una dintre cele mai mari amenintari pentru interesele NATO).
In cel de-al doilea rand, materializarea acestei perspective va da NATO posibilitatea reala de a influenta cursul politic al statelor membre GUUAM.
In cel de-al treilea, o atare transformare a GUUAM, respectiv a statutului interactiunii bilaterale militaro-politice cu NATO, ar putea contribui eficient la solutionarea problemei mecanismului de asigurare a securitatii in eventualitatea crearii Culoarului Eurasiatic Transcaucazian de Transport.
Mentionam, totodata, ca pentru tanarul stat, ca si pentru Alianta, este deopotriva de important rolul celorlalte state membre, care, reglementand eficient problema unei stranse cooperari cu Alianta, permit a se evita un intreg spectru de dificultati legate de apartenenta formala la NATO. Este incontestabil, de asemenea, faptul ca realizarea acestei variante ofera o posibilitate reala atat pentru regiunea Basarabia-Transnistria, cat si pentru alte state membre GUUAM, sa solutioneze problemele legate de aspectele politice interne, de securitate. O structura militaro-politica bine coagulata ofera totodata acestor state sansa unei cooperari fructuoase si in sfera economica.
Concluzie
Analiza gradului de eficienta strategica a celor trei variante, pe care am facut-o mai sus, ne permite sa tragem anumite concluzii privind masura de fezabilitate a acestora. Transpunerea in fapt a fiecareia din ele implica, fara indoiala, un efort de politica externa deosebit de sustinut, mai ales din partea clasei politice din regiunea Basarabia-Transnistria. Cu toate ca prima varianta, care presupune calitatea de membru al NATO a Basarabiei si Transnistriei, pare a fi cea mai eficienta sub aspectul asigurarii securitatii militaro-politice, dar totodata cea mai putin realizabila in situatia curenta, intr-o perspectiva strategica pe termen lung, partea basarabeano-transnistreana trebuie sa activeze si pe aceasta directie. Totusi, realismul politic cere cu prioritate o concentrare a eforturilor pentru realizarea celei de-a doua si a treia variante, care par a fi mai rationale intr-un orizont politic pe termen scurt si mediu. Pe langa cele trei variante de cooperare cu NATO, cu un grad diferit de eficienta strategica, este necesar sa luam in calcul si faptul obtinerii statutului de membru NATO de catre Romania in anul 2004. In acest moment, calea cea mai rationala este armonizarea legislatiei Basarabiei si Transnistriei in concordanta deplina cu exigentele si standardele Uniunii Europene, fara a astepta pana cand regiunea va capata statutul oficial de membru asociat al Uniunii Europene. Este necesar, de asemenea, de a formula o initiativa independenta in vederea implementarii efective a propunerilor facute noilor state in cadrul programului de integrare in NATO "Membership Action Plan". In tot cazul, intr-un anumit fel, orientarea spre Romania trebuie sa fie pentru regiunea Basarabia-Transnistria un imperativ strategic. Conceptia de integrare europeana si euro-atlantica a Basarabiei si Transnistriei trebuie sa fixeze scopul integrarii reale in spatiul euro-atlantic si obtinerea statutului respectiv. Totodata, tinand cont de situatia confuza din Transnistria, antrenarea unui asemenea institut precum Inaltul Comisariat ONU pentru problemele Transnistriei in solutionarea diferendului transnistrean va permite promovarea actiunilor respective in cel mai scurt timp. Pentru ca acea sansa, astazi destul de firava, de implementare a reformelor atat de necesare regiunii sa devina mai realista, se cere respectarea a doua conditii: manifestarea initiativei societatii civile din Basarabia si Transnistria si o politica consecventa a organismelor internationale respective pentru sprijinirea dezvoltarii acestei regiuni in concordanta cu exigentele si standardele democratiei liberale.
Boris ASAROV
Departamentul de cercetari strategice al organizatiei civice din Transnistria "Pro Europa"

---

Despre autor: