Autoritatile Romei erau, ieri, in stare de asediu, din cauza numarului urias de pelerini care doresc sa prezinte un ultim omagiu Papei, si au adoptat masuri de securitate exceptionale pentru a face fata sosirii celor 200 de lideri din intreaga lume,
Autoritatile Romei erau, ieri, in stare de asediu, din cauza numarului urias de pelerini care doresc sa prezinte un ultim omagiu Papei, si au adoptat masuri de securitate exceptionale pentru a face fata sosirii celor 200 de lideri din intreaga lume, pentru funeraliile de azi. Chiar daca "fluviul uman" (asa cum au denumit comentatorii uriasul exod de pelerini sositi de pe toate meridianele pentru a aduce un ultim omagiu Suveranului Pontif) a inceput sa se mai reduca, dupa ce accesul credinciosilor in bazilica Sfantul Petru a fost intrerupt miercuri seara, timp de trei ore, o multime foarte mare astepta inca, ieri, in fata portilor Vaticanului, pentru a se putea apropia de catafalcul Papei.
Podul Emanuele II catre via della Conciliazione, care conduce catre Vatican, era gol la ora pranzului. Politistii impiedicau accesul pelerinilor care incercau sa ajunga la catafalcul papal, inainte de inchiderea portilor, la ora 20:00 GMT (23:00, ora Romaniei). Pe margine, sute de voluntari distribuiau cafea si ceai cald celor care statusera afara, in picioare, ore intregi, in speranta de a-l mai vedea o data pe pastorul Bisericii Catolice.
"Roma nu mai face fata"
Seful Protectiei civile, Guido Bertolaso, a explicat ca la Roma se aflau, ieri, mai mult de un milion de pelerini iar orasul nu mai putea "face fata sosirii altora" in zona Vaticanului. In conditiile afluxului pelerinilor, protectia civila a solicitat credinciosilor sa nu se mai indrepte spre Vatican, ci sa se deplaseze direct in zona campusului universitar Tor Veragata, situat la aproximativ 20 de kilometri sud de capitala. Acolo a fost amplasat un ecran la care credinciosii vor putea urmari funeraliile Papei. Aceeasi masura a fost adoptata in mai multe piete din Roma.
Ceremonia funerara va dura trei ore, va fi difuzata de posturi de televiziune din intreaga lume si probabil urmarita de sute de milioane de oameni. Slujba religioasa va fi celebrata de cardinali, dar si de Patriarhi ai unor Biserici orientale (care tin de Vatican), si va fi prezidata de cardinalul german Joseph Ratzinger, care va tine predica. Capitala peninsulara a pregatit timp de mai multe luni Jubileul din 2000 si Zilele mondiale ale tineretului, la care au participat doua milioane de persoane. Insa, de data aceasta, autoritatile nu au avut la dispozitie decat cateva zile pentru a se pregati.
Italia nu se teme de teroristi
Autoritatile italiene minimalizeaza pericolul unui atac terorist in timpul funeraliilor Papei Ioan Paul al II-lea dar nu vor sa-si asume nici un risc. Militantii ar avea motive sa planuiasca un atac, avand in vedere numai implicarea Italiei in coalitia multinationala din Irak si ancheta autoritatilor italiene privind activitatea unor presupuse celule ale retelei teroriste Al-Queda in orasul nordic Milano.
Responsabilii cu securitatea de la Roma afirma ca, in ce-i priveste, nu au indicatii privind un posibil atac in cursul funeraliilor, dar au instalat in jurul capitalei lansatoare de rachete antiaeriene, iar zona de coasta a Marii Tireniene din dreptul orasului este patrulata de o nava de razboi. Fortele aeriene italiene sunt pregatite sa lanseze avioane de lupta. Tragatorii de elita isi vor ocupa azi pozitiile pe acoperisuri. Intre alte masuri, au fost intensificate patrulele inarmate pe Tibru. Spatiul aerian al Romei va fi inchis in timpul funeraliilor pe o raza de opt kilometri. Traficul pe aeroportul Leonardo da Vinci va fi limitat iar aeroportul Ciampino, folosit atat pentru zboruri civile cat si militare, va fi inchis. Tot din motive de securitate, aeroportul din Ciampino a fost inchis traficului aerian si ieri, incepand cu ora locala 08:00 (11:00, ora Romaniei), exceptie facand cursele statului si cele de urgenta. Restrictiile impuse traficului aerian au provocat scaderea cu 30 la suta a numarului curselor aeriene prevazute sa aterizeze pe principalul aeroport din Roma, Fiumicino. Azi va inchis si un alt aeroport, mai mic, utilizat pentru curse private si turistice. Nu a fost uitat nici labirintul de canale de sub Roma, care a fost atent cercetat pentru depistarea eventualelor bombe. Din dispozitia Primariei circulatia rutiera in centrul orasului va fi interzisa incepand cu opt ore inainte de debutul ceremoniilor si pana seara. Edilii le-au recomandat pelerinilor sa nu vina cu pungi sau rucsacuri in centru. Totusi, pelerinii care asteptau, ieri, sa vada corpul Papei expus la Bazilica Sf.Petru, nu au fost verificati nici la intrarea in piata si nici in lacas.
Aproximativ 20.000 de persoane, membri ai echipelor de interventie, personal al Protectiei civile si alte persoane au fost mobilizate pentru a asigura securitatea in timpul desfasurarii funeraliilor. Politia si-a consolidat, ieri, prezenta la Roma de la aproximativ 10.000 la 16.500 de agenti, inclusiv prin desfasurarea unui numar mai mare de "carabinieri", politia militara. Au fost mobilizati si cainii politisti specializati in depistarea de explozibil. Totusi, starea de spirit, inclusiv in randul carabinierilor, parea destinsa ieri, in Piazza della Rotonda, in fata Pantheonului roman, putand fi vazuti doar doi ofiteri in uniforma, unul fumand langa fantana, iar celalalt flirtand cu o vanzatoare.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.