Caragiale, despre presa de azi

  Nu demult s-a aprins si a ars cu valvatai in presa noastra un taifas despre pericolul tabloidizarii. Drept argument pentru presa de fapt divers, s-a adus cererea pietei. Intelectualii au recunoscut asta, dar au sustinut ca e un moment trecator, provocat de proasta educatie postdecembrista. S-a creat astfel impresia ca gustul pentru faptul divers in defavoarea celui pentru dezbaterea de idei ar fi doar cusurul publicului de azi.
Eroare! Dupa cum ne dovedeste Caragiale, pe la finele secolului trecut, publicul nu dorea altceva.
In Drapelul din 23 noiembrie 1897, marele gazetar publica un articol despre Coloana a V-a. Ce era aceasta Coloana a V-a, care da si titlul articolului? Un spatiu lasat de ziar pentru texte literare, stiintifice, artistice, economice. Intregul articol, marcat de scanteierea geniului caragialian, se intemeiaza pe o premisa: gustul publicului consumator pentru lucruri usurele, care sa nu-i bata capul. Asezandu-se ironic in ipostaza cititorului de gazete, Caragiale scrie: ""Ce-mi pasa mie, public, care ma interesez exclusiv de mersul afacerilor politice; ce-mi pasa mie, public, care vreau sa aflu fapte, accidente si scandaluri intamplate, si daca nu intamplate, macar neintamplate - ce-mi pasa mie de ce pareri, de ce idei, de ce gandiri sau de ce inchipuiri e capabila mintea dlor X sau Y? Pentru mine, caruia mi-e totdeuna degraba, macar ca foarte rar am treaba; pentru mine, care am nevoie de incordare a inchipuirii, coloana d-tale a cincea este peste masura de lunga. O consider ca o frauda ce mi se face"". Caragiale intuieste astfel o posibila obiectie a publicului cititor la introducerea Coloanei a V-a intr-o gazeta. Nu-l intereseaza parerile, gandurile, ideile. Vrea fapt divers: crime, accidente, scandaluri. Vrea altceva publicul de azi, departat de cel al vremii lui Caragiale printr-un secol si ceva? Fireste ca nu. Publicul cititor - continua Caragiale - respinge Coloana a V-a si pentru ca aceasta gazduieste articole lungi: ""Cum, domnule redactor? Dar d-ta mi-ai furat cu marafetul acesta, cu rasolul d-tale literar, macar cinci bucatele picante, cari ar fi incaput in locu-i. Dezbateri senine? Fantazii frumoase? Teorii personale?... Mofturi! Nu-mi trebuiesc. Mie da-mi titluri - un titlu bun este singur o idee. Dupa fiecare titlu, da-mi un fapt pe care l-ai aflat sau, daca n-ai aflat nici un fapt deocamdata proaspat, da-mi un fapt de alaltaieri, incalzit; in fine, daca nu, da-mi un fapt fierbinte de poimaine. Care va sa zica, am titlul, am faptul; mai imi trebuie o concluzie a d-tale, scurta, nervoasa, calda, caustica, corosiva. Toate, impreuna cu pseudonimul d-tale cu tot, sa incapa cel mult in doua vingalace si jumatate. Dar articole cari sa treaca peste o coloana si jumatate! Dar eu, cand vaz asa articole, simt o impresie monstruoasa: parc-as privi in mijlocul unei ograzi, printre animalele domestice din ziua de astazi, de proportiuni potrivite, plimbandu-se grav un mastodonte antediluvian"". Pe vremea lui Caragiale, publicul voia materiale scurte, mustind de fapte. Daca se putea, materiale reduse la titlu. Un titlu senzational, fireste. Vrea altceva publicul de azi? Ironia atinge punctul maxim de calitate in sesizarea discrepantei dintre realitate si misiunea sa de a scrie cronica literara: ""Da. E o vreme ingrata pentru Coloana V. In mijlocul agitatiei care framanta spiritele, nu mai este loc pentru o cronica literara; in mijlocul larmei de: sus! jos! si geamuri, obloane, capete sparte, si tropote de gendarmi, si fapte mari de arme, ar fi fost un lucru de foarte prost gust sa invartesc aristonul. De aceea nici nu l-am atins cateva zile: mai la urma, l-as fi invartit degeaba - cine oare i-ar fi dat cea mai mica atentie"". Caragiale se refera la un eveniment precis. Ministrul de Razboi in Guvernul Dimitrie Sturdza, generalul Anton Berindei, avanseaza un proiect de lege care prevedea ca tinerii evrei vor fi dispensati de serviciul militar. Motivul invocat? Unii soldati evrei nu dovedeau abnegatie in apararea Patriei. Ce s-a intamplat din cauza acestui proiect de lege ne spune Constantin Bacalbasa in Bucurestii de altadata: ""In ziua de 25 Noembrie evreii pamanteni se intrunesc la sala ""Dacia"" spre a protesta in contra acestui proiect de lege. Dar pe cand evreii discutau au intrat in sala un numar de studenti universitari si au cerut sa ia parte, in contradictoriu, la discutie. Negresit ca dezordinea s-a produs. Pe cand la ""Dacia"" se petreceau aceste fapte, alti manifestanti plecau in grupuri prin cartierele evreiesti si se dedau la manifestatiuni ostile. Pe strazile Sf. Vineri, Dudesti, Vacaresti, Cantemir, Carol, Lipscani, Victoriei etc. au fost sparte geamurile, iar unii evrei au fost batuti"". De aici, referirile lui Caragiale la geamuri sparte si la tropote de jandarmi.
Nimic nou sub soare, asadar. Acum un secol si ceva, consumatorul de gazete avea aceleasi gusturi ca si consumatorul de azi. Articolul de idei, de ganduri n-avea cautare. Ca si azi. O deosebire exista totusi. Pe vremea aia se afla un intelectual precum Caragiale care avea bunul-simt de a nu urechea cititorul pentru gusturile sale atat de comune!   NIMIC NU SE PIERDE

---

Despre autor: