Solicitantii unui credit agricol vor putea garanta si cu activele viitoare. Acesta este aspectul pozitiv al noii legi a creditului agricol de investitii, aflata pe masa expertilor ministrului Agriculturii. Vestea proasta pentru investitori este ca fo
Solicitantii unui credit agricol vor putea garanta si cu activele viitoare. Acesta este aspectul pozitiv al noii legi a creditului agricol de investitii, aflata pe masa expertilor ministrului Agriculturii. Vestea proasta pentru investitori este ca fondurile disponibile ale ministerului sunt insuficiente, de numai 400-500 de miliarde de lei, aproximativ 10 miliarde de fiecare judet. Potrivit proiectului de lege, aceasta suma insa se va reintregi cu sumele rambursate.
Principala menire a respectivei propuneri legislative este, potrivit oficialilor MAPDR, stimularea transformarii actualelor gospodarii taranesti in ferme familiale. Totodata, colateral, se urmareste imbunatatirea performantei fermelor existente, in sensul finantarii domeniului de procesare a produselor agricole. Creditele sunt adresate tuturor celor interesati, de la simple familii, la asociatii si societati comerciale.
Un alt element pozitiv este faptul ca solicitantul nu va mai fi obligat sa aduca dovada desfasurarii unei activitati economice, prin care sa demonstreze ca poate rambursa respectivul credit, asa cum ii este cerut in prezent de catre toate bancile care acorda credite agricole.
Noutatea pe care o aduce aceasta lege, dincolo de posibilitatea de garantare cu activele viitoare, este aceea ca respectivele garantii nu se vor mai plasa la banci ci direct satului, ca proprietar al fondurilor. Si asta pentru ca actualul Executiv este constient ca nici o banca nu va acceptat garantarea cu activele viitoare. Totusi, fondurile vor fi acordate de catre banci acreditate, care vor avea insa numai rolul de intermediar, intre stat, reprezentat de Agentia Nationala de Consultanta Agricola (ANCA). Pentru aceasta, institutiile de credit acreditate vor beneficia de un comision. Noua Lege a creditului agricol pentru investitii ar putea si un efect colateral, in sensul determinarii institutiilor de credit private de a-si "imblanzi" conditiile pe care le impun investitorilor in domeniu.
In prezent, bancile sunt inca extrem de reticente in acordarea acestui tip de credite. BCR este singura institutie care a testat piata, acordand 90 la suta din totalul creditelor agricole. Suma totala acordata fermierilor sau procesatorilor de catre banci este insa extrem de mica, 3 mii de miliarde de lei anual.
Potrivit Ministerului Agriculturii, valoarea creditelor din agricultura care au fost rambursate anul trecut s-a ridicat la 1.400 de miliarde lei.
Pentru a putea obtine un credit de la BCR, de exemplu, este necesar ca solicitantul sa fie o firma cu activitate in domeniu, care sa prezinte documente care atesta situatia economico-financiara a societatii (bilant, contul de profit si pierdere, balante de verificare), fluxul de lichiditati (cash flow) si bugetul de venituri si cheltuieli aferent perioadei pentru care se solicita creditul.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.