Multe din incidentele mai ciudate ale razboiului n-au capatat niciodata o deslusire. Deoarece la adapostul din padure fusesera adusi sa munceasca si romanii din satul cel mai apropiat care s-au inteles bine cu soldatii, satenii i-au imbracat pe nemti in straie de-ale locului, le-au zis la unii Ion si la altii Gheorghe si, pana prin 1967, cand guvernul german a aflat de situatie si i-a repatriat, nemtii s-au chemat romani si au trait in sat, ca localnici, fara ca nimeni sa faca in mod oficial caz de situatia lor. Cum s-ar spune, toata lumea a inchis ochii si i-a deschis doar atunci cand nemtilor nu li se mai putea intampla nimic.
Cum de a fost posibil ca nici Militia, nici Securitatea si nici organele locale sa nu se impacienteze de existenta plutonului de nemti, iata intr-adevar o intrebare! Iar raspunsul ar trebui sa fie: nu era posibil. Ceea ce inseamna ca s-a stiut de ei si ca au fost ingaduiti, in noua lor conditie de tarani care lucrau bine campul si nu prea aveau treaba cu viata comunitatii, deoarece statul roman urmarea in ascuns ceva. Iar o dovada ca a urmarit in ascuns ceva a fost trocul cu guvernul german din 1967. Un singur neamt nu avea cum sa scape neprins, dar un intreg pluton sau cati vor fi fost cu totii uitati din padure insemna din punct de vedere politic o cantitate. Oameni sau marfuri, cantitatile au tratamente diferite, daca sunt neglijabile sau mari. Plutonul acela de nemti conta probabil ca un secret strategic.
Amicul care mi-a relatat toata istoria era de parere ca a fost vorba de solidaritate. Ca taranii, din respectul pe care romanul l-a avut mereu pentru eficacitatea neamtului, s-au contaminat de la disciplina si corectitudinea acestora si, in loc ca nemtii sa se integreze in romanime, satul a devenit unul nemtesc fruntas pe tara. E o ipoteza magulitoare.
Lucrurile la prima vedere stranii au in final, o explicatie atat de simpla ca nu-ti vine sa crezi. De pilda, ca n-a existat nici un pluton de nemti abandonat intr-un codru din partea Radautilor, ci doar povestea acestuia. Una din acele legende prin care se recupereaza in mitologie tot ce se pierde in fapt.
Povestile au intotdeauna un sambure de adevar. Undeva, intr-un sat din Nordul Moldovei mai traiesc probabil cativa batrani care, dac-ar fi intrebati, si-ar aminti cate ceva. De pilda, ca s-a sapat un timp in padure. Dar nu o cazemata, ci un bordei. Si ca plutonul n-a fost chiar un pluton, ci un singur neamt. Care nu era neamt de tot, pentru ca era polonez. Adica un leton fugit din Polonia, care voia s-ajunga in Danemarca, dar pana la urma s-a stabilit in Bulgaria. De unde si povestea cu plutonul de nemti salvat de taranii bulgari, foarte populara la Tarnov si-n imprejurimi.