Pace "a la francaise"

Realitatea democratica autohtona sufera de strangulari suicidale. Continuu, asadar, sa constat ca ne incapatanam sa ne prezentam la urne pentru a alege in mod direct un presedinte de tara care se vede legat, apoi, de maini si de picioare prin prerogative constitutionale vadit impotente, ca avem doua Camere legiuitoare care se calca pe bataturi una pe cealalta, ingreunand astfel procesul legislativ, ca in marea majoritate a ei, clasa politica exerseaza dublul standard, verbalizand nevoia votului uninominal pentru alegerea senatorilor si a deputatilor, dar pastrand in interiorul partidelor privilegiul confortabil al alegerii "echipelor de lideri" si/sau a "echipelor cu programe" care sa preia sefia respectivelor formatiuni - refuzand confruntarea individuala care sa dezvaluie atat imposturile, cat, mai ales, valorile -, ca se agita mediatic continuu nevoia de promovare a talentelor, in general, si nevoia de autentici oameni politici, in particular, fiind insa clar pentru oricine ca, in marea majoritate a cazurilor, oamenii de talent sunt acceptati, finalmente, daca se multumesc doar cu roluri secunde (sa fie, oare, acesta maximul de concesie pe care mediocritatea o poate face superioritatii?), ca distanta dintre vorbe si fapte ramane, pe mai departe, afectata de imoralitatea opinentilor etc.
Ma intrebam mai deunazi - zgandarit de tentatii speculative - ce s-ar intampla daca presedintele Basescu si-ar da seama ca, din actuala postura, nu poate face nimic mai mult decat sa vorbeasca frumos si sa imprime, cel mult, Aliantei DA un soi de vointa politica relativa izvorata din ambitiile personale? Ce s-ar intampla daca presedintele Traian Basescu ar realiza ca o Republica Prezidentiala nu poate exista altfel decat in interiorul unui sistem constitutional si legislativ adecvat - sistem pe care Romania nu il poseda in acest moment? Ce se va intampla cand onor establishment-ul PSD isi va da, la randu-i, seama ca este cazul sa isi arate coltii atat Executivului cat si insusi presedintelui, atragand atentia ca acestia nu pot exersa politicul in afara sistemului constitutional existent? (Gurile rele afirma chiar ca schimbarea lui Ionut Popescu de la Finante ar fi, deja, unul dintre semnalele care arata ca infrastructura PSD isi revine din mahmureala, asa cum izolarea Monicai Macovei in chiar interiorul propriului minister face parte tot din logica luptei de gherila a PSD contra Alianta DA). Nu cred ca gresesc prea mult daca semnalez ca Traian Basescu incearca sa conduca "à la francaise" o Republica atat de mult romaneasca si atat de putin prezidentiala. Si, convins ca Basescu este bine intentionat, realizez instantaneu ca - legal vorbind - fostul primar general al Capitalei nu are parghii prin care sa isi exerseze executiv vointa politica. Paradoxal, se poate afirma chiar ca, pastrand proportiile, Basescu avea mult mai multa putere executiva de vizavi de Cismigiu decat are din Dealul Cotrocenilor.
Dar, Romania este o Republica parlamentara, cat si... vadit "guvernamentala"! Este suficient sa observam numarul (inca, foarte mare!) de ordonante simple si ordonante de urgenta pe care, indiferent de culoarea politica, guvernele acestei tari le-au emis in ultimii ani, pentru a realiza ca activitatea legiuitoare a devenit o realitate guvernamentala dinamica, omniprezenta si o corvoada parlamentara, lenta si inecacioasa (cu exceptia momentelor cand interesele - ati ghicit! - ale Guvernului pun pe jar Legislativul, ca in cazul trecerii cu viteza luminii prin Parlament a pachetului de legi necesare incheierii negocierilor de aderare).
Intr-o asemenea realitate democratica si vadit guvernamentala Traian Basescu are doua solutii de exercitiu: fie sustine schimbarea sistemului politic republican spre consacrarea unei Republici Prezidentiale - pentru a-si crea, astfel, parghiile legale necesare coducerii executive din postura de presedinte -, fie accepta situatia de fapt si prezideaza de la Cotroceni (la limita legislatiei actuale) activitatea Executivului pentru a-si pune in aplicare agenda in conditiile existente. Inclin sa cred ca a doua formula este cea care va prevala.
In acest caz, insa, imi este teama ca se va produce (daca nu cumva s-a si produs!) compromisul intre Cotroceni - via Palatul Victoria - si infrastructura tributara PSD care graviteaza in jurul anumitor ministri ai Cabinetului Tariceanu si nu numai. Mentinerea dinozaurilor supraponderali ai PSD in aparatul administratiei prezidentiale, cat si reactia prezidentiala in fata demersului disperat al ministrului Justitiei in lupta cu procurorii banuiti de interese oculte, par emblematice... In plus, cu un PSD gata sa fluture cererea de suspendare din functie a presedintelui - exact pe motive de incalcare a prerogativelor Constitutionale! - si cu o atat de fragila majoritate parlamentara, devine extrem de dificil pentru Basescu sa guverneze de la Cotroceni, fara sa cada "la pace" cu toate fortele interesate...
O atare rezolvare incumba, evident, sacrificarea vocatiei de tip "cruciat" a presedintelui in favoarea unor abordari mult mai nuantate. Dar, in acelasi timp, s-ar putea asigura si o "guvernare prezidentiala" relativ linistita, ceea ce poate fi un obiectiv real daca Basescu considera ca integrarea europeana merita un armistitiu relativ si temporar (?) cu establishment-ul PSD, de dragul unui parcurs lejer spre Europa.
Acum cinci saptamani scriam in paginile acestui ziar comentariul "Lasati-ma sa cred !".
Ma straduiesc din rasputeri sa o mai fac...

---

Despre autor: