Femeia!

Se plictisea cumplit si asa Ii venise ideea sa se joace de-a Creatorul. Era prea multa tacere in jur, si asta Il scotea din minti. si aburul ala sacaitor si umed care Ii macina plamanii ... Doar El ar fi fost in stare sa insufleteasca intinderea aceea muta si stearpa. Gandul Il invadase navalnic si nu-L mai slabi pana cand proiectul tainic nu capata contur, provocator si maret. La inceput nu-si inchipuise cum va arata nemaiauzita si nemaiintalnita Opera, dar inspiratia, odata starnita, intrupase totul, intr-o succesiune a ordinii desavarsite. Totul, cu exceptia FEMEII! Ii scapase oare acest ""amanunt""? O eroare de calcul? Nu, desigur, insa, pur si simplu, nu concepuse un asemenea detaliu in planul Genezei ce-I faramitase linistea originara. Isi dorise sa aduca pe Pamant perfectiunea rotunda, egala cu ea insasi in orice clipa. Nimic altceva. In pacea noului Paradis, unul al monotoniei ideale, se trezise condamnat sa traiasca barbatul, ca incununare a Lucrarii divine. Singur si parasit. Strain si gol pe dinauntru. Amorf.
Timpul se scurgea anevoie si de prisos. Manat de curiozitate, Dumnezeu il chema pe barbat si-l intreba, printre altele, daca e fericit. Barbatul se codi sa-i zica ce are pe suflet, temator sa nu dezlantuie mania Atotputernicului. Raspunse monosilabic ca e bine, cu o tristete ce-l trada, desi se sfortase sa-si zalogeasca sentimentul in inima lui curata, neprefacuta. Dadu sa plece, dar Stapanul Cerurilor baga de seama ca sovaie si-l pironi cu o intrebare neasteptata: ""Te vad mereu mohorat, innegurat. Ce te mistuie, care-ti e nemultumirea?"". Barbatul ezita indelung, dar, in cele din urma, se incumeta sa-L infrunte cu sinceritate pe Tatal sau: ""E adevarat, Parinte al Necuprinsului, sunt nefericit! Nu-mi gasesc rostul in Raiul pe care mi L-ai pregatit minutios si ma usuc de neiubire. Ma seaca de moarte absenta FEMEII, dragostea ei fierbinte!"". Vorbitorul se opri abrupt, cantarindu-si vizibil insolenta, speriat de curajul nestiut pana atunci. Dumnezeu ii facu semn sa se indeparteze si ramase ingandurat. Discutia Il tulburase nespus. Isi rasuci barba ninsa si incerca sa priceapa suferinta adanca ce-l inghiontise pe om sa fie atat de nerecunoscator in izbucnirea sa revoltata. Nu intelegea de ce locuitorul Paradisului terestru simtea nevoia altei fiinte, de vreme ce El ii oferise totul. Nu si FEMEIA, cum i se reprosase deunazi, cu glasul subtiat de nesupunere. Amana cateva zile sa ia vreo decizie, dar, catand la barbatul din ce in ce mai melancolic, Dumnezeu se induiosa si zamisli FEMEIA.
Suparat pe ingratitudinea pamanteanului, Dumnezeu se abandona randuielilor ceresti, straduindu-se sa uite de necazul pricinuit de neamul prasit odinioara din slabiciunea Sa trecatoare. Cu anii, aproape ca-i iertase iesirea, asa incat trimise vorba supusului razvratit c-ar vrea sa-l vada si sa-l asculte. Barbatul se infatisa semet si impacat cu sine; batranetea ii infrumusetase figura rmonioasa. Ochii erau mai vii ca niciodata si sclipeau ca taciunii aprinsi de focul pasiunii. ""Ei, cum iti merge?"", il iscodi parelnic neutru Dumnezeu, dovada ca supararea Sa pierise definitiv. ""Bunule Creator, generozitatea Ta a pogorat asupra-mi darul iubirii, si pentru asta am inaltat temple si catedrale, sinagogi si moschei. Langa altarul Tau am asezat chipul Fecioarei si la el m-am inchinat cu speranta ori de cate ori astrele prevesteau nenorociri. FEMEIA daruita de Tine m-a imblanzit, m-a ingrijit, mi-a dat sa mananc, m-a povatuit in momentele grele, mi-a oblojit ranile, m-a intampinat dragastoasa, iar gustul ei pentru frumos m-a rasfatat cu placeri rafinate, la care nici nu visasem. Ea imi perpetueaza stirpea, imi alapteaza copiii si-i creste, arvunindu-ma nemuririi. Pentru ea ma lupt cu dusmanii si cu bolile, pentru ea am nascocit versul, culoarea si muzica, descoperind astfel stelele si Luna, limpezisul si furtuna, durerea si fericirea, ratarea si izbanda, VIATA adica. Doamne, ea a alungat izbavitor platitudinea absoluta in care ma prapadeam fara sa cunosc Iubirea, ce mai tura-vura, ea e destinul meu, fiindu-mi si mama, si sotie, si sora, si fiica, si ibovnica, si muza, si icoana! si, Doamne, dac-o fi sa distrugi Lumea, iti cer o favoare, una: ia-ma pe mine si salveaz-o pe ea, caci numai asa Opera Ta are sens! O iubesc, Doamne, si de aceea ma rog tie!"". Barbatul isi incheie marturisirea insufletita, usor exaltata, saruta poalele Domnului si reveni in Imparatia FEMEII, unde ea il astepta ca-ntotdeauna. Dumnezeu il urmari cu privirea si, cand se departa indeajuns, scoase dintr-un buzunar secret fotografia Mariei, o faptura draga Lui, o mangaie cu alean dumnezeiesc si clipi strengareste, fulgerat de un fior nemaitrait vreodata, dar profund omenesc. Se indragostise.

---

Despre autor: