Recomandari 30 Apr.
Recomandari 29 Apr.
Nu ai cont? Aboneaza-te
Social scris de Valentina Podgorneac 14 Jan. 2022
Tramvaiele 40 din Capitală vor circula în acest weekend pe un alt traseu din cauza unor lucrări la rețeaua de canalizare pe Calea Călărași, între Strada Traian și Strada Popa Nan.
Social scris de Valentina Podgorneac 15 Jan. 2022
Numărul unu mondial al tenisului masculin, Novak Djokovic, a fost trimis din nou într-un centru de detenţie în oraşul Melbourne, după ce viza i-a fost anulată pentru a doua oară de guvernul australian, care susţine că jucătorul nevaccinat împotriva Covid-19 constituie un pericol public.
Află prognoza meteo pentru duminică, 16 ianuarie 2022.
Angajații din domeniul învățământului au anunțat că vor intra în grevă de avertisment începând de miercuri, 19 ianuarie.
Lucrători din industria spectacolelor protestează sâmbătă, în Piaţa Victoriei, în cadrul campaniei #NuSuntemInvizibili, solicitând Guvernului măsuri compensatorii pentru pierderile financiare din ultimii doi ani, sprijin constant şi consecvent din partea autorităţilor pentru liber-profesioniştii din acest domeniu şi un plan de reluare a activităţii predictibil şi coerent, adaptat specificului activităţii din această industrie.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 10.062 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 178 mai mult decât în ziua anterioară. 952 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Scumpirea gazelor naturale a afectat pe toată lumea. Muzeul Național Peleș are de achitat 86.463 de lei pentru gazele consumate în luna decembrie, cu aproape 80% față de prețul perceput până acum de furnizor.
Verifică-ți cunoștințele printr-un test de cultură generală culese din mai multe domenii de interes. Tu la câte întrebări ai răspuns corect?
Un agent de poliţie din Râmnicu Sărat este cercetat penal după ce a provocat un accident rutier şi a refuzat testarea alcoolemiei, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău.
Social scris de Valentina Podgorneac 16 Jan. 2022
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.595 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 2.467 mai puțin decât în ziua anterioară. 724 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
O educatoare din Suceava este cercetată penal pentru că ar fi agresat sexual o fetiță de trei ani și alte două copile de 7 ani. Totul s-a aflat după ce tatăl uneia dintre fete i-a incendiat automobilul educatoarei pentru a se răzbuna. Aceasta ar fi mers la poliție, iar bărbatul le-a povestit în cele din urmă de unde a pornit întreaga problemă.
Află prognoza meteo pentru luni, 17 ianuarie 2022.
Cel de-al doilea semestru al anului şcolar 2021 - 2022 începe luni şi va avea 20 de săptămâni.
Poliţia Locală a Capitalei anunţă că o bucureşteancă a fost amendată cu 3.000 de lei pentru faptul că şi-a abandonat câinele de companie într-un parc.
Cryptomoneda românească, Aether, lansată la sfârşitul anului trecut în reţeaua Binance Smartchain, ce are o capitalizare de piaţă de 750.000 de dolari şi 5.648 de investitori, va fi lansată în spaţiu cel târziu la începutul lunii februarie, cu o rachetă aparţinând ARCA Space, o companie aerospaţială autohtonă, informează reprezentanţii companiei.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că nu a susţinut niciodată vaccinarea obligatorie, dar că a pledat pentru necesitatea acesteia, mai ales în contextul dat de primele variante ale SARS-CoV-2.
Duminică după amiază a avut loc un cutremur cu magnitudinea în zona Vrancea de 4,5 grade pe scara Richter, la o adâncime de 145 de kilometri.
Social scris de Valentina Podgorneac 17 Jan. 2022
O fetiţă în vârstă de 5 ani a murit după ce a fost lovită pe o pârtie de schi din Alpii francezi, conform relatărilor din presă.
Social scris de Alexandra Chivu 17 Jan. 2022
Elevii încep astăzi semestrul II al anului școlar 2021 - 2022. Săptămâna precedentă, criteriile în baza cărora învățăceii treceau sau nu la școala online erau diferite, adică în funcție de rata de vaccinare și cea de infectare. Acum, acțiunea este determinată de numărul de paturi din spitale.
Cazul șocant de sechestrare și abuz a fost depistat de polițiști la finalul lunii decembrie, în comuna Jugureni, județul Prahova. Tatăl îți ținea fiica prizonieră într-o construcție de tip buncăr. Femeia nu a mai fost văzută în societate din 2011, nu era înregistrată în evidențele niciunui medic de familie și primea medicație antiepileptică fără prescripție. Public, părintele acesteia afirma că fata sa se află în America și că este bine, se arată în documentul cu motivarea deciziei Tribunalului Prahova. Instanța a respins contestația formulată de inculpat împotriva arestării preventive.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, atenţionări Cod galben şi Cod portocaliu de intensificări ale vântului, iar în unele zone montane de ninsori moderate cantitativ şi viscol, valabile, etapizat, până marţi seara.
Rata de infectare cu coronavirus din București a crescut considerabil de la începutul acestui an. Luni, în Capitală a fost înregistrată o incidență de 5,67 de cazuri la mia de locuitori.
Un bărbat a amenințat, printr-un apel la 112, că „va face dreptate cu o armă de foc” dacă agentul care a omorât o fetiță pe o trecerea de prietoni din Capitală nu va fi arestat, a transmis Poliția Capitalei.
Luni, 17 ianuarie 2022 a fost stabilită Blue Monday, sau cea mai tristă zi a anului. Experții sunt de părere că prima lună a noului an este mereu cea mai depresivă. Pentru prima dată, acest concept a apărut în anul 2005.
Suta de lei nu mai are valoare astăzi, după ce și-a pierdut din putere câte puțin în fiecare an. Inflația fură anual câțiva lei din această sumă și noi simțim puternic cum bancnota cu portretul lui Ion Luca Caragiale devine tot mai neînsemnată.
Luni, 24 ianuarie, este considerată zi liberă legală, fiind sărbătorită Ziua Unirii Principatelor. Prin urmare, elevii, preșcolarii și profesorii vor avea parte de un weekend prelungit și vor merge de marți la ore.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat zece amenzi contravenţionale, în valoare de 195.000 de lei, companiilor furnizoare de electricitate şi de gaze naturale, în cadrul controalelor derulate de Comandamentul pentru Energie al instituţiei, a anunţat, luni, ANPC.
Social scris de Valentina Podgorneac 18 Jan. 2022
Rata de incidenţă COVID-19 calculată la 14 zile pentru Bucureşti este, marţi, de 6,15 cazuri la mia de locuitori, conform Direcţiei de Sănătate Publică.
Social scris de Alexandra Chivu 18 Jan. 2022
Polițistul din Buzău reținut după ce a comis mai multe ilegalități rămâne după gratii. Procurorii au decis să îl aresteze preventiv pentru 30 de zile pentru că a refuzat recoltarea probelor biologice după ce a urcat beat la volan și a provocat un accident. Înainte de acest episod, bărbatul a mers la o prostituată îmbrăcat în uniformă. El a fost angajat în Poliție din sursă externă, iar în trecut a lucrat ca recepționer. În cazul său se desfășoară, pe lângă cele două anchete penale, și o anchetă administrativă.
O educatoare de la o grădiniță din Suceava este acuzată că ar fi violat trei minore, de 3 și 7 ani. Cadrul didactic le-ar fi supus la perversiuni sexuale pe copile. Faptele sale au ieșit la iveală după ce tatăl a două dintre victime i-a incendiat mașina, în semn de răzbunare. Femeia a fost arestată pentru 30 de zile, iar anchetatorii bănuiesc că există mai mulți copii care au trecut prin aceleași orori. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, luni seară, că este „incalificabil” gestul său. Oficialul a completat că, dacă acuzele se confirmă, aceasta „trebuie supusă unui examen psihiatric”, pe lângă faptul că trebuie să răspundă penal.
O coloană de camioane lungă de cel puţin cinci kilometri este formată, marţi, pe autostrada A1 înainte de ieşirea din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, iar timpul de aşteptare pentru şoferi ajunge la patru ore, în timp ce numărul arterelor de control nu poate fi suplimentat din cauza personalului insuficient alocat de Ungaria.
Certificatul digital COVID poate fi descărcat după 10 zile de la vaccinarea cu a treia doză, în cazul persoanelor vaccinate anterior cu schema completă.
Scene scandaloase au fost filmate, luni seară, pe o stradă din Bacău, în timpul vijeliei. Un bebeluș aflat într-un cărucior a fost împins de vânt în stradă, după ce tatăl său l-a lăsat pe trotuar pentru a intra să joace la păcănele. Bărbatul a ieșit din locație înainte să se producă o tragedie.
Social scris de Advertorial 19 Jan. 2022
Polițistul de proximitate din București care a provocat un accident, în urma căruia Raisa, o fetiță de 13 ani, a murit, iar o alta de 11 ani a ajuns în stare gravă la spital, rămâne la volan. Acesta poate conduce mașina în continuare. Chiar dacă autoritățile i-au suspendat permisul după accident, agentul a primit o dovadă înlocuitoare de 15 zile.
Social scris de Valentina Podgorneac 19 Jan. 2022
Un adolescent de 17 ani a fost înjunghiat, miercuri dimineaţa, în drum spre şcoală, în zona Pieţei 700 din Timişoara, în urma unei altercaţii cu un alt băiat şi cu o fată.
Social scris de Alexandra Chivu 19 Jan. 2022
Taximetriștii fuduli, care vor să îi taxeze pe clienți cu sume exagerate sau care îi iau pe pasageri doar dacă le convine distanța, sunt în centrul atenției din nou. Reprezentanții Aeroportului Internațional din Iași au decis, sătui fiind de reclamații din partea călătorilor, să schimbe regulile. Totul până la ieșire, însă, căci modificările sunt obligații doar în incinta aerogării, apoi șoferii vor respecta normele municipalității.
O româncă a reușit să păcălească o bătrână de 82 de ani din Italia să îi dea peste 40.000 de euro, bani strânși de bunică o viață întreagă. Victima și-a dat seama că este ceva la mijloc în momentul în care a vrut să își plătească facturile și nu mai avea niciun ban în cont.
Cel mai în vârstă bărbat din lume, inclus în Guinness World Records, a decedat marți, 18 ianuarie, într-un oraș din nord-vestul Spaniei.
O polițistă de 25 de ani din Strehaia, județul Mehedinți, a murit după ce s-a împușcat în cap cu arma din dotare, miercuri dimineață. Tânăra își desfășura activitatea în cadrul Poliției Transporturi Feroviare. Tragedia s-a petrecut la locul de muncă al acesteia, în gara din orașul natal.
Un cutremur a avut loc în România în această după amiază, 19 ianuarie 2022, în zona seismică Vrancea.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat că în următoarele două zile, cazurile de coronavirus din România vor crește din două motive.
Oricât de ciudat ar suna, există mai multe probleme nerezolvate care încă stau cu semnul întrebării în cunoștințele noastre despre lume. Bright Side a adunat câteva lucruri la care oamenii de știință nu au găsit un răspuns încă. Poate că într-o zi omenirea va dezvălui aceste mistere.
Câteva sute de sindicalişti din Societatea de Transport Bucureşti (STB) participă la un miting de protest în faţa sediului instituţiei şi solicită demisia directorului general, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti, Vasile Petrariu.
Social scris de Alexandra Chivu 20 Jan. 2022
E grevă la Societatea de Transport București (STB). Transportul public de suprafață din Capitală este paralizat complet. Șoferii de autobuze, trolee și vatmanii au oprit munca după negocierile eșuate de ieri. La depoul Bucureștii Noi a venit directorul general al societății, care s-a rugat de oameni să iasă pe traseu. În zadar, însă. Angajații sunt nemulțumiți de salarii, de condițiile de muncă și de actuala conducere.
Satul Rotunda de lângă municipiul Onești, județul Bacău, este de vânzare. Prețurile caselor sunt de nerefuzat, la prima vedere: 250 de euro două camere. Realitatea arată ceva probleme. Satul arată ca după război și nu se vede nici țipenie de om. Totuși, pentru a vedea cu ochii lor, posibilii cumpărători, oameni de la oraș care vor o casă de vacanță la țară, și-au făcut apariția în teren.
Social scris de Valentina Podgorneac 20 Jan. 2022
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, două atenţionări Cod galben de viscol şi vânt puternic, prima fiind valabilă până sâmbătă dimineaţa în zona de munte, la altitudini de peste 1.600 de metri, iar cea de-a doua până vineri, la ora 2:00, în şase judeţe din Transilvania.
Greva declanşată joi dimineaţa de sindicaliştii din Societatea de Transport Bucureşti (STB) este ilegală şi vom sesiza tribunalul pentru suspendarea ei, a declarat directorul general al STB, Adrian Criţ, într-o conferinţă de presă.
Ahmed Sami el Bourkadi, cetățean marocan, care are și cetățenie canadiană, principal suspect în cazul morții celor doi studenți din Iași, s-a plâns mătușii sale că ar fi fost tratat abuziv de polițiști pe parcursul anchetei. Femeia s-a adresat Consulatului Canadei, iar reprezentanții instituției au venit la Iași pentru a verifica dacă tânărul chiar a fost victima unor abuzuri din partea oamenilor legii.
Potrivit datelor oferite de Direcția de Sănătate Publică, incidența COVID din Capitală a ajuns la o valoare de peste 7 cazuri la mia de locuitori.
Foloseste formularul de mai jos