Numărul unu mondial al tenisului masculin, Novak Djokovic, a fost trimis din nou într-un centru de detenţie în oraşul Melbourne, după ce viza i-a fost anulată pentru a doua oară de guvernul australian, care susţine că jucătorul nevaccinat împotriva Covid-19 constituie un pericol public.

Novak Djokovic s-a întors în centrul de detenţie în Australia

Acest nou episod dintr-o saga care a început pe 5 ianuarie, când Djokovic a fost blocat pe aeroportul din Melbourne, face din ce în ce mai puţin probabil ca sârbul în vârstă de 34 de ani să participe la Australian Open, ce începe luni. Djokovic caută o a 10-a victorie în acest turneu, care ar fi un al 21-lea titlu de Grand Slam, un record.

Prezenţa lui Djokovic în Australia "ar putea să încurajeze sentimentul anti-vaccinare" şi "să ducă la o recrudescenţă a tulburărilor civile", a declarat ministrul Imigraţiei, Alex Hawke, într-un document judiciar.

Potrivit documentelor instanţei, Novak Djokovic, care a fost citat în cursul dimineţii de către serviciile de imigraţie, se afla sâmbătă într-un centru de detenţie din Melbourne, aşteptând o decizie judecătorească în cazul sau. Sâmbătă şi duminică sunt programate audieri la tribunalul federal, iar autorităţile au declarat vineri seara că nu-l vor expulza pe tenisman din Australia până când judecătorii nu se vor pronunţa.

Guvernul australian încearcă a doua oară să îl expulzeze pe Djokovic

Jucătorul are voie să părăsească centrul de detenţie doar pentru a urmări, online, audierile legale care îl privesc din birourile avocaţilor săi şi sub supravegherea poliţiştilor de frontieră. Este a doua oară când guvernul australian încearcă să-l expulzeze pe Djokovic.

Pe 5 ianuarie, la sosirea în Australia, Djokovic a fost reţinut pe aeroportul din Melbourne, iar viza sa de intrare, obţinută în urma unei scutiri medicale de la vaccinarea obligatorie impusă de autorităţile australiene, a fost revocată.

Luni 10 ianuarie, Djokovic a obţinut în justiţie anularea deciziei de revocare a vizei. Sârbul a recunoscut, miercuri, că a comis o "eroare umană, cu certitudine nu intenţionată" în declaraţia sa de călătorie făcută în faţa autorităţilor australiene, completată de o persoană din staff, care a bifat caseta greşită în legătură cu călătoriile sale anterioare sosirii în Australia.

Citeste si:
Novak Djokovic: „Prefer să sacrific trofee decât să fiu forțat să...
Novak Djokovic: „Prefer să...

În Serbia, Djokovic este considerat erou naţional

În concluziile sale prezentate sâmbătă în faţa tribunalului, ministrul a susţinut că prezenţa lui Djokovic în ţară "este susceptibilă sa prezinte un risc pentru sănătatea comunităţii australiene", deoarece ea încurajează, în opinia sa, sentimentul anti-vaccinare şi i-ar putea convinge australienii să nu-şi mai facă dozele de rapel, în timp ce varianta Omicron se răspândeşte în continuare cu viteză mare, potrivit Agerpres.

Deşi a recunoscut că riscul ca Djokovic să-i infecteze pe australieni este "neglijabil", ministrul a considerat că "dispreţul" arătat în trecut de jucător faţă de regulile sanitare împotriva Covid-19 constituie un exemplu prost şi, prin urmare, un risc pentru sănătatea publicului. Ministrul "nu citează nicio dovadă" în sprijinul argumentelor sale, au replicat avocaţii jucătorului.

Citeste si:
Viza lui Novak Djokovic pentru Australia a fost anulată. Motivul...
Viza lui Novak Djokovic...

Această telenovelă cu întorsături de situaţie are loc într-o ţară ai cărei locuitori au îndurat aproape doi ani unele dintre cele mai stricte restricţii anti-Covid din lume şi unde sunt programate alegeri pentru luna mai. De aici un context politic încărcat. Presiunea s-a intensificat în jurul prim-ministrului conservator Scott Morrison, acuzat de "incompetenţă" de către opoziţia laburistă.

Această saga este urmărită cu mare atenţie şi în Serbia, unde liderii politici îl ridică pe Djokovic la rangul de erou naţional. Vineri, preşedintele sârb Aleksandar Vucic l-a susţinut din nou pe jucător, acuzând Australia cî îl "maltratează".


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 15 Ianuarie 2022 - 12 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.