Viza de Australia a liderului mondial al tenisului profesionist masculin, sârbul Novak Djokovic, a fost anulată, vineri, ''din motive de sănătate şi ordine, pe baza faptului că este în interesul public o astfel de măsură'', a anunţat ministrul Imigraţiei, Alex Hawke.

Australia i-a anulat viza lui Novak Djokovic

Novak Djokovic va fi acum deportat, cu câteva zile înaintea debutului turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, la care urma să joace în prima rundă contra conaţionalului Miomir Kecmanovic.

În urma acestei decizii, Djokovic, deţinătorul recordului de titluri cucerite la Australia Open (nouă) şi campionul en titre, riscă să îi fie interzisă intrarea în Australia pentru următorii trei ani.

''Guvernul (Scott) Morrison este angajat ferm să protejeze graniţele Australiei, în special în legătură cu situaţia pandemiei de Covid-19'', a mai afirmat ministrul Hawke.

Djokovic a obţinut în justiţie anularea deciziei de revocare a vizei

Pe 5 ianuarie, la sosirea în Australia, Djokovic a fost reţinut pe aeroportul din Melbourne, iar viza sa de intrare, obţinută în urma unei scutiri medicale de la vaccinarea obligatorie impusă de autorităţile australiene, a fost revocată.

Luni 10 ianuarie, Djokovic a obţinut în justiţie anularea deciziei de revocare a vizei.

Sârbul a recunoscut, miercuri, că a comis o "eroare umană, cu certitudine nu intenţionată" în declaraţia sa de călătorie făcută în faţa autorităţilor australiene, completată de o persoană din staff, care a bifat caseta greşită în legătură cu călătoriile sale anterioare sosirii în Australia, potrivit Agerpres.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 14 Ianuarie 2022 - 10 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.