Scumpirea gazelor naturale a afectat pe toată lumea. Muzeul Național Peleș are de achitat 86.463 de lei pentru gazele consumate în luna decembrie, cu aproape 80% față de prețul perceput până acum de furnizor.
Factură uriașă pentru consumul de căldură la Castelul Peleș
Consumul de căldură din luna decembrie al acestui an a fost mai mic față de cel înregistrat în aceeași perioadă în anul precedent, potrivit jurnalul.ro. Veniturile încasate în decembrie din vizitele castelului se pare că vor acoperi la limită factura la gaze, deoarece fluxul de vizitatori s-a redus drastic.
Totuși, factura la gaze din acest an din luna decembrie nu este cea mai mare factură la gaze plătită până acum de Muzeul Național Peleș. Cea mai mare sumă pentru căldură a fost achitată în iarna anului 2013, fiind în valoare de 110.000 de lei.
Castelul Peleș a primit factura la gaze
În anul 2019, când iarna a fost una ceva mai blândă, iar temperaturile nu au coborât sub minus 24 de grade, facturile la gaze ale castelului au fost de aproximativ 48.000 de lei la gaze și 18.000 de lei la curentul electric.
Centrala muzeului funcționează acum aproximativ 16 ore pe zi pentru a menține o temperatură constantă în cele 162 de camere ale castelului, în care pot fi admirate cele mai valoroase obiecte de artă națională.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
Ce măsuri au luat cele mai importante zone turistice din Italia pentru a...
Sursa: wall-street.ro