Câteva sute de sindicalişti din Societatea de Transport Bucureşti (STB) participă la un miting de protest în faţa sediului instituţiei şi solicită demisia directorului general, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti, Vasile Petrariu.

Angajații STB au cerut, prin protest, demisia directorului

"Oamenii sunt supăraţi în primul rând din cauza refuzului directorului general de a negocia un nou Contract Colectiv de Muncă, unul care să asigure şi o creştere minimă de salarii, plecând de la rata inflaţiei şi ceea ce se întâmplă cu preţurile, din cauza lipsei dialogului social cu actualul director general. Oamenii cer demisia directorului general. Directorul general a luat decizii unilaterale nu numai în ceea ce priveşte contractul colectiv de muncă, dar şi în alte situaţii când a decis de capul dumnealui fără să se consulte şi cu noi, conform Contractului Colectiv de Muncă şi conform legii dialogului social, pentru că totuşi noi reprezentăm un sindicat cu peste 8.500 de membri", a afirmat Vasile Petrariu.

Preşedintele Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti a explicat că angajaţii sunt nemulţumiţi deoarece bugetul STB pe anul în curs prevede un fond de salarii mai mic decât cel de anul trecut.

"Mai mult, după discuţiile avute acum o săptămână, când i-am cerut directorului general să spună care va fi creşterea de salarii fundamentată în proiectul de buget, şi despre care n-a spus nimic atunci, ieri am intrat în posesia proiectului de buget şi creşterea fondului de salarii este minus 1,64%. Deci ce inflaţie? Că bugetul de salarii e mai mic decât anul trecut. Dar la capitolul contracte de mandat, comisii, comitete şi ce mai e pe acolo, creşterea e de 18,94%, deci când e vorba de Consiliul de Administraţie şi de directorul general s-a putut, iar când e vorba de oameni nu se poate. Aşa vede el evoluţia şi relaţia cu forţa de muncă din cadrul societăţii. Şi asta lăsând la o parte faptul că a proferat ameninţări, a demis prin unităţi, i-a ameninţat pe oameni să nu participe la protest, aşa a incitat şi mai rău oamenii", a adăugat Vasile Petrariu.

Citeste si:
Elevii din Capitală vor avea o aplicație pentru abonamentele de...
Elevii și studenții din...

Circulația STB nu a fost afectată de protestul organizat de sindicali

Liderul sindical a susţinut că pe moment programul de circulaţie a STB nu este afectat, deoarece la protest participă doar angajaţi care nu se află în timpul de lucru.

"Deocamdată programul de circulaţie al STB nu e afectat, pentru că cei care sunt aici, 600-700 de oameni, sunt din timpul liber, nu au afectat nimic. Cu cât se rezolvă mai repede această situaţie, cu atât dezamorsăm mai repede acest conflict şi evităm o întrerupere a activităţii, lucru pe care nu ni-l dorim şi nu mai depinde de noi, depinde de cei care iau decizii. (Despre majorările salariale, n.r.) noi am discutat de principiu să plecăm de la rata inflaţiei, 10%, de la acest minim. Numai că ei au depus un fond de salarii în minus, nici măcar 2-3-4% în plus la fondul de salarii", a menţionat Vasile Petrariu.

Citeste si:
Abonamentele STB vor fi prelungite cu durata grevei. Ce alte măsuri...
Abonamentele STB vor fi...

Preşedintele Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti a subliniat că participanţii la protest sunt hotărâţi să obţină miercuri demisia directorului general al STB, potrivit Agerpres.

"Oamenii sunt hotărâţi ca problema să se rezolve astăzi, adică demisia directorului general şi începerea negocierii unui nou contract colectiv de muncă cu un alt director general. Aici lucrurile sunt clare, nu mai e cale de întors. Mai sunt şi alte probleme, dar cauza declanşării acestui conflict a plecat de la această problemă foarte importantă care ţine de negocierea unui nou contract colectiv de muncă şi demisia directorului general", a încheiat Vasile Petrariu.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 19 Ianuarie 2022 - 05 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.