Bucurestiul imaginarei Zaraza era un oras al paradoxurilor. Am auzit despre el din povesti si mai stim cate ceva din vechi jurnale de actualitati cinematografice. Cateva cladiri ne-au ramas pe retina, cateva strazi mai reusesc sa evoce atmosfera de atunci. Arhivele scot din cand in cand pelicule in care zarim hotelul Athenee Palace, fostul Teatru National, cateva birje, florarese si adolescenti vanzand ziare, daca nu preferati sa va faceti pantofii la un lustagiu... Vedem in imaginile de epoca o lume bine imbracata, vesela, relaxata, infruntand tacanitul rotii istoriei cu o anume inconstienta. Seninatatea acelor umbre provenea din iluzia naiva ca nimic rau nu se poate intampla la Bucuresti.

Camera se plimba peste Piata Universitatii, unde trona statuia lui Ion Bratianu, marele lider liberal implicat in atitea fapte marete: aducerea lui Carol de Hohenzollern Sigmaringen pe tron, independenta, declararea regatului... Camera ne arata studentii in strada, in statia de tramvai, cam pe locul se intind azi buchinistii. Sau te duce cu privirea in Piata Palatului cu statuia marelui rege Carol Intai, semet pe cal, cum l-a surprins Ivan Mestrovici. Ambele statui au fost distruse cam la vremea cand mai cantau Cristian Vasile, Jean Moscopol, Maria Tanase pentru publicul amator de tango si romante. Zavaidoc, pe numele lui real Teodorescu, murise. Rafinatii ascultau jazz cu Gaston Ursu, Joe Reininger. Cred ca nimeni nu isi mai aminteste de acea lume, de personajele ei, in afara de cativa impatimiti ai istoriei Bucurestiului, cei carora le place sa ii evoce "parfumul de altadata".

Restaurante pline si alimente rationalizate

Bucurestiul devenise un oras in care era periculos sa traiesti. Din toamna anului 1944, gangsterismul a devenit un adevarat fenomen. Diferite bande isi disputau intaietatea. Spargerile, talhariile, jafurile, crimele, intrasera in cotidian. Lumea, invatata cu raul razboiului, nu prea observa violenta in care se traia in anii '45-46. Nu se compara cu traiul dulce din anii '30. Si ce ar fi putut face? Cei prudenti, cu bani depusi in Elvetia, Spania, Anglia, s-au grabit sa plece. Pamfil Seicaru, un exemplu din presa. Nicolae Malaxa si Max Auschnit, dintre oamenii de afaceri. Si exemplele sunt multe. Imprudentii au disparut in puscarii, ceva mai tarziu.

Citeste si:

In Bucurestii timpului, se petrecea in fiecare seara. Noaptea, rafalele de pistol automat strabateau orasul fara intrerupere. Era extrem de riscant sa ramai pe strazi dupa lasarea intunericului. Totusi, lumea umplea salile de teatru. Aici straluceau Elvira Godeanu, Dina Cocea, Puiu Iancovescu, Mircea Septilici, Radu Beligan, Birlic... Succes mare faceau si teatrele de bulevard si de music hall. La sala Savoy, la Alhambra, premierele se tineau lant. Restaurantele, terasele, gradinile de vara erau si ele pline. Era o afacere infloritoare, de vreme ce asemenea localuri apareau peste tot, pe un colt de trotuar, intr-o curte mai larga, intr-un fost depozit, sau in pravalii dezafectate.

In piete si magazine nu se gasea mai nimic, dar patronii de carciumi mai reuseau sa aduca de pe la tara de-ale gurii. Totul era pe cartela. Iata un exemplu, care azi suna amuzant. "Primaria municipiului Bucuresti face cunoscut urmatoarele: Cu incepere de la 20 ianuarie 1945, in bodegi, restaurante de lux de cl. I si cl. ll, nu se va mai consuma decat paine alba. De asemenea, incepand de la acea data, martea si joia, in toate restaurantele si bodegile se va consuma mamaliga in loc de paine. Se aproba, in mod exceptional, in restaurantele de cl. ll si in carciumi clientii sa poata manca painea ce si-o vor aduce cu ei."

Alt anunt: "Ratiile de carne pentru sarbatorile Pastelui. Cu ocaziunea Sfintelor Sarbatori, va fi valabil bonul nr. 20 carne, pentru 0,500 kg, de miel. Vanzarea carnii pe acest bon va incepe vineri 4 mai a.c., iar valabilitatea bonului este pana in ziua de 11 mai a.c. inclusiv. Pretul carnii de miel, cu amanuntul, este de 1600 lei/Kg."

Unii patroni isi aduceau alimentele si ingredientele de la Istanbul, Tunis, din Salonic, cu vaporul prin portul Constanta. De obicei, aceste localuri - care erau si cele mai bune - erau rezervate pentru Comisia Aliata de Control, pentru diplomatii si ziaristii straini. Americani, englezi, francezi, si bineinteles, rusi. Romanii nu aveau acces, decat daca faceau parte dintre oficialitati. Si nici asa nu era sigur ca pot intra. Cand patronii nu gaseau sa se aprovizioneze cu de-ale gurii, tigari si bauturi fine, pur si simplu improvizau. Se descurcau la bursa neagra.