Astfel, CCR considera denigratoare declaratiile la adresa rromilor care locuiesc in alte state, in principal in Italia, declaratii care pot duce la "derapaje cu caracter limitativ, xenofob si rasist", dupa cum se arata intr-un memorandum adresat astazi presedintelui Traian Basescu.

"Declaratiile diplomatilor romani au constituit un imbold dat, atat organizatiilor extremist-xenofobe, cat si retelelor de crima organizata, care au interpretat aceasta ca pe un semnal prin care statul roman ii repudiaza pe rromi, asadar ei nu mai beneficiaza de protectia statului ai caror cetateni sunt. De aceasta situatie au profitat insa cei care, fiind prezenti in tari ale UE de mult timp, organizati in grupuri infractionale, au racolat pe multi dintre acei necajiti, indreptandu-i spre zona faptelor antisociale. Asa explicam amploarea acestor fapte in randul rromilor romani", a declarat presedintele CCR, Florin Cioaba.

Comunicatul CCR da drept exemplu declaratia fostului consul al Romaniei in Italia, Mircea Gheordunescu, care, potrivit editiei din 21 august a ziarului "Il Giornale", a spus ca romanii si rromii veniti din Romania apartin unor "popoare diferite" care nu trebuie confundate: "romanii muncesc, iar nomazii comit infractiuni, ocupa ilegal locuinte si ii tin prizonieri pe locuitorii lor".

CCR adreseaza memoriul si reuniunii anuale a ambasadorilor si diplomatilor romani, care se desfasoara in aceasta perioada la Bucuresti si propune o analiza a fenomenului migratiei economice a cetatenilor romani, inclusiv a romilor, in tarile UE. Asociatia solicita, totodata, statului roman sa acorde asistenta pentru integrarea economica si insertia sociala a emigrantilor din Romania, informeaza NewsIn.

Citeste si:

"Ambasadele Romaniei in tarile Uniunii Europene ar trebui sa infiinteze birouri sau servicii de consiliere a persoanelor si familiilor care doresc sa munceasca si sa se stabileasca pe teritoriul tarilor UE, in conditiile prevazute de legislatia acestor tari. Romania, ca tara membra UE, ar putea initia programe comune in acest sens, negociate atat in relatiile bilaterale ale statului roman, cat si in cadrul oferit de institutiile UE", a mai spus Cioaba, in comunicatul citat.

Aceasata initiativa a CCR survine dupa ce, o grupare extremista necunoscuta a revendicat, in luna august, incendiul asupra taberei de rromi de la Livorno in care si-au pierdut viata, patru copii originari din Romania. Gruparae extremista a mai adresat de asemenea un ultimatum tuturor rromilor din Italia si le-a cerut sa paraseasca aceasta tara in 20 de zile, incepand cu data de 25 august.

Seful diplomatiei romane, Adrian Cioroianu, a declarat, de asemenea, ca asteapta o confirmare oficiala din partea autoritatilor italiene in privinta revendicarii incendiului de la Livorno si a ultimatumului dat rromilor de gruparea extremista. Ministrul a sugerat ca autoritatile romane ar putea organiza operatiuni de repatriere in cazul unor amenintari reale la adresa cetatenilor romani