Din 2006 si pana astazi, la unitatea de ingrasare a porcilor, lucrurile s-au rodat si experienta isi spune cuvantul: sunt crescuti ca pe banda cate 3.000 de porci trimestrial, cat capacitatea microfermei. Ei sunt achizitionati, ingrasati timp de trei luni si livrati catre terti. De aici si profitul, unul destul de bun.


POEZIE A TIHNEI.
Pamantul? Arde. Cerul galbui ca o sfera se scurge peste dealuri. Broboane fierbinti de sudoare iti tulbura privirea. In calea arsitei, totul se evapora. La sat, tarana nu se mai ridica in colburi. Pare ca a fost stransa pe de-a-ntregul de soarele scurs pe ogoare. Intram la racoare. Ventilatie. Aer proaspat, rece si voie buna in micul univers al animalelor. O ferma in care porcii huzuresc. Parca fac in ciuda celor care tin piept zi de zi vipiei de afara. Nadusiti, rasuflam greoi aerul perpelit la un foc parca al iadului. Intram la racoare. E ca o poezie a tihnei interiorul acestei bijuterii de ferma. Ciorchini de codite alburii se invart si se zbenguie mangaiati parca de o briza de primavara. Porcilor le e bine, dar le e cam lene. Abia au mancat, dupa ce au dormit, si li s-a facut iar somn. Aerul conditionat ii face sa nu simta caldura.


FURAJE ANTISTRES.
Ultima sarcina primita de muncitori? Sa agate jucarii in fiecare boxa, asa incat neastamparatii purcelusi sa aiba cu ce sa-si petreaca timpul: asa a vazut patronul la o ferma din Germania. "Voi tocmi si lautari sa le cante, cat de curand, daca va fi nevoie", spune razand Mihai Popescu, proprietarul fermei, care-si arata grija ce le-o poarta godacilor. Atentia pentru porci este una deosebita. Pana si furajele sunt speciale, antistres, de o granulatie mica, pentru ca porcii sa nu se chinuiasca foarte tare cu mestecatul, sa fie lenesi si sa se ingrase cat mai repede.

EUROPORCAR. Personalul unor renumite societati de profil din Europa a sosit in vizita aici si a avut numai cuvinte de lauda. Infiintata cu circa un an in urma si recunoscuta la nivel mondial, ferma este practic nestiuta in Romania. Pusa pe picioare printr-un proiect SAPARD, are la baza agoniseala stransa cu greu de Mihai Popescu (32 de ani), un satean al locului, despre care trebuie subliniat faptul ca, dupa ce a muncit pe branci noua ani pe santierele Italiei, s-a intors sa investeasca in Romania.