Ideea de a grupa oamenii de cultura dintr-o breasla intr-o asociatie care sa ii reprezinte nu e o inventie romaneasca si, orice ar spune criticii cei mai acerbi ai acestor structuri, ele au existat la noi si inainte de 1945. Aceasta, evident, nu inseamna neaparat ca respectivii critici nu au dreptate: in fond, nu momentul infiintarii acestor asociatii profesionale este relevant aici, ci natura lor. Or, tocmai natura lor constituie obiectul disputelor dintre viziunile diversilor oameni de cultura, indiferent daca ei fac parte sau nu din astfel de uniuni. Asadar, dincolo de intrebarea mai simpla "Ce fac, de fapt, aceste asociatii pentru membrii lor?", se ridica o problema mai ampla: ce ar trebui sa faca ele, care e rolul lor si ce este rezonabil sa se astepte de la ele. Suplimentul "Media & cultura" va propune astazi o analiza de caz in care literatii dezbat problema legitimitatii si performantelor Uniunii lor.

Ce uniuni avem

In prezent, in Romania exista, in fiecare bransa culturala, cite o uniune mare, alaturi de care, in unele cazuri, exista si altele mai mici, create dupa ’89 tocmai ca urmare a anumitor nemultumiri fata de rezultatele vechii ’uniuni. Astfel, pentru literatii de tot soiul (nu numai scriitori, ci si critici si chiar traducatori), exista posibilitatea de a se inscrie in bine cunoscuta Uniune a Scriitorilor din Romania, care grupeaza, conform statutului, asociatii locale de scriitori. Alternativ, s-a infiintat in anii ’90 ASPRO, cu ambitia de a da o replica USR. In domeniul artelor vizuale, exista Uniunea Artistilor Plastici, asa cum, in domeniul muzicii, Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor se presupune ca reprezinta, intr-un fel sau altul, breasla. In materie de teatru, UNITER este unicul actor de acest tip de pe piata. Singura exceptie de la regula unui monopol de facto este breasla facatorilor de filme, unde conflictele interne au fost, in ultimii 17 ani, atit de acute, incit, la ora actuala, exista cel putin trei asociatii profesionale.

"Comunista si mastodonta"

Incet-incet, s-a ajuns la o anumita radicalizare a pozitiilor diversilor protagonisti, care poate fi observata si astazi. Faptul ca resursele disponibile au ramas precare timp de atitia ani, managementul indoielnic al uniunilor sub anumite mandate si, in sfirsit, anumite falii politico-culturale i-au indepartat din ce in ce mai mult pe partizanii uniunilor de adversarii lor. Disputa a inceput sa se duca mai degraba in jurul unor chestiuni de ordin simbolic (liberalism vs asistentialism, lustratie vs reconciliere) decit despre ce sint si ce se poate astepta de fapt de la aceste asociatii profesionale. O pozitie extrema este reprezentata de cei - nu atit de putini pe cit s-ar putea crede - care considera ca nu mai e nimic de reformat la uniunile de creatie. Prozatorul Adrian Schiop afirma, astfel, ca, in privinta USR, "ar trebui sa se intimple cum ar fi trebuit sa se intimple in ‘89 cu Partidul Comunist - si nu s-a intimplat, de fapt - ideea e sa dispara, nu sa se reformeze. Sincer, imi doresc din tot sufletul ca USR sa nu se poata reforma, sa ramina la fel de comunista si mastodonta cum e acum".


Oferta de vacante si inmormintari

Citeste si:

Oricit de radicale ar putea parea, parerile lui Schiop, impartasite de multi autori din generatia mai tinara, isi au o anumita justificare in impresia pe care Uniunea Scriitorilor a lasat-o multora in decursul ultimilor 17 ani si mai ales pina la ultimele schimbari in conducerea asociatiei. USR a fost comparata adesea cu o intreprindere falimentara care cheltuieste bani publici si angajeaza cheltuieli nu arareori fara prea multe justificari, oferind diversilor responsabili ai momentului vacante gratuite si alte mici avantaje. "E organizata in stil comunist, cu filiale in fiecare judet, nenumarati sefi si sefuleti. Se considera organizatie privata, dar gestioneaza un fond facut cadou de statul roman (cladiri inchiriate, hotel, case de creatie)", spune Adrian Schiop. "Exista foarte multi care au beneficiat de diverse servicii din partea Uniunii, mai ales de servicii funerare", afirma, numai pe jumatate in gluma, scriitorul Caius Dobrescu.

Cearta despre taxe

Discutia despre banii publici cheltuiti de uniunile de creatie nu este specifica situatiei USR: finantarea acestor asociatii se face in parte prin colectarea unor taxe aplicate diverselor bunuri si servicii culturale si colectate, conform legii, de uniuni. Timbrul literar si diversele sale echivalente din alte domenii sint incasate de asociatiile profesionale ale creatorilor in virtutea caracterului lor "reprezentativ" pentru breasla in ansamblu. Situatia genereaza controverse in care interesele economice ale diversilor operatori culturali, care trebuie sa achite taxele respective (edituri, galerii, televiziuni...), se aliaza cu viziunea politica liberala a unora dintre artisti. Aceasta cu atit mai mult cu cit modul in care aceste fonduri sint cheltuite nu a fost intotdeauna transparent si "fair". "In loc ca banii de pe timbrul literar sa se constituie intr-un fond pe care sa se bata orice asociatie care vine cu un proiect viabil pe literatura, acestia sint in fapt varsati la USR", spune Schiop.

Probleme cu "politica de cadre"

Perceptia de invechit nu se leaga neaparat de structurile Uniunii, ci si, adesea, de "personalul" ei. Multi dintre autorii tineri refuza sa faca parte din Uniune, intre altele si "din pricina «politicii de cadre» dezastruoase din anii trecuti", cum explica Radu Pavel Gheo. O recunoaste si Horia Garbea, secretarul USR. Unul dintre defectele Uniunii, la ora actuala, este "media de virsta ridicata a membrilor". Aici intervine o chestiune mai delicata. Pe de o parte, daca se declara o simpla asociatie profesionala, o uniune de creatie nu are de ce sa faca distinctii intre "valoarea" membrilor ei, ci are datoria sa-i protejeze in egala masura pe toti. "In principiu, daca exista o organizatie sindicala care ii grupeaza pe cei care fac parte din aceasta profesie, e un lucru bun. Dar, cine poate si cine nu poate sa fie membru? Cantitatea de veleitari e foarte mare si este nevoie, totusi, de un anumit grad de credibilitate intelectuala pentru ca un proiect de acest fel sa functioneze", este de parere Caius Dobrescu.