Politica 17 Mai 2008 03:03
Responsabilii cu integritatea: Nicu Marcu, presedintele CNI si Alexandru Macovei, seful ANI nu par ingrijorati
Pe masa inspectorilor Agentiei Nationale de Integritate (ANI) s-au strans peste 60.000 de declaratii de avere si de interese depuse de candidatii la primarii, consilii locale si judetene. Aceasta, in conditiile in care, dupa mai multe concursuri, au putut fi ocupate doar o treime dintre posturile de inspectori. Cu alte cuvinte, zecile de mii de documente cad momentan in sarcina a 16 investigatori, urmatorul concurs de angajare urmand a se termina spre sfarsitul lunii mai. Deocamdata 75% din personalul ANI lucreaza la inregistrarea declaratiilor. "Avem mari probleme. Suntem blocati cu aceasta activitate birocratica. Sunt peste 60.000 de declaratii. Nu am reusit inca sa contabilizam numarul", ne-a declarat presedintele Agentiei, Alexandru Macovei.

Potrivit acestuia, verificarea ar trebui sa se realizeze pana la alegeri, conform legii, lucru practic imposibil. "Ne-au venit cu camionul de la birourile electorale. Nu le putem termina pana atunci", ne-a mai spus Macovei, adaugand ca, in perspectiva alegerilor parlamentare, ar fi utila o modificare a legislatiei, in sensul ca declaratiile sa fie transmise in format electronic. Mai ales ca Legea privind organizarea si functionarea ANI stabileste ca declaratiile se publica pe pagina de internet a Agentiei, in termen de zece zile de la primire, si trebuie mentinute acolo.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.