Secretarul Executiv al PSD, Marius Lazar, a confirmat, luni, ca intre social-democrati si conservatori exista un dialog pe tema unei aliante preelectorale, dar ca o decizie in acest sens va fi luata miercuri in cadrul Consiliului National.

Intrebat daca PSD ia in calcul o alianta preelectorala cu PC, Marius Lazar, care tine locul purtatorului de cuvant Cristian Diaconescu pe perioada campaniei electorale, a spus ca partidul din care face parte poarta discutii cu conservatorii pe tema unei astfel de aliante, dar ca acesta aspect va fi transat in cadrul CN, convocat pentru miercuri la ora 16.00.

„In cadrul sedintei Consiliului National de miercuri vom decide asupra acestei chestiuni(alianta preelectorala cu PC-n.r.), exista un dialog cu PC pe aceasta tema, sa asteptam ziua de miercuri sa vedem cum se finalizeaza aceasta chestiune. Nu ascund faptul ca si astazi si maine vor mai fi discutii pe aceasta tema”, a spus Lazar.

PSD ar putea face o alianta cu PC pentru alegerile din acest an, in conditiile in care cele doua partide au participat impreuna si la scrutinul din 2004,dar PC, fost PUR, a renuntat la intelegerea cu social-democratii pentru a intra la guvernare cu Alianta DA,au declarat pentru NewsIn surse din PSD.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.