"Partidul Democrat nu va sprijini prin vot acest cabinet restructurat, fiindca este un guvern ilegitim, iar premierul este un impostor, care tradeaza interesul general si votul Aliantei DA, in urma caruia a ajuns in aceasta functie", a spus Boc. Liderul PD a afirmat ca partidul pe care il conduce a facut tot ce i-a stat in putinta pentru a mentine ADA, dar, "Calin Popescu Tariceanu s-a grabit sa inmormanteze Alianta", care a fost, inca de la inceput, "cosmarul PSD".

Emil Boc a spus ca PD prefera sa plece in Opozitie, insa, premierul Tariceanu va trebui sa-si dea demisia. "Daca noul guvern primeste votul de incredere al Parlamentului, premierul Tariceanu va deveni prim-ministru pesedist, al Partidului National Liberal. Consider ca premierul ar trebui sa isi prezinte demisia, si sa lase locul unui nou guvern. Solutia demisiei, pentru formarea unui nou cabinet, este singura valabila si de bun simt, care poate fi luata in acest moment", a afirmat Emil Boc.

Liderul PD a fost transant in pozitia adoptata, prezentand, pe puncte, concluziile BPN si catalogand noul Guvern ca fiind "ilegitim, imoral si ilegal", iar despre premierul Tariceanu afirmand ca a tradat electoratul Aliantei asociindu-se cu PSD si acceptand comanda unui partid care a fost adversarul Aliantei si ca se agata de putere cu orice pret. "PNL a indeplinit visul PSD.

PNL a mintit si a inselat electoratul, preferand alianta PNL-PSD. Votantii Aliantei au fost tradati. Prin decizia luata, PNL sfideaza voturile celor ce au votat Alianta", a afirmat Emil Boc. Actualul guvern "ajunge din nou la nivelul 2004, repunand coruptia pe masa", a accentuat el. Deasemenea, presedintele PD l-a acuzat pe Tariceanu ca, prin excluderea democratilor, i-a eliminat pe cei mai performanti ministri din Guvern, pentru simplul motiv ca au refuzat sa fie "slugile" lui.

Citeste si:

Totodata, Boc a subliniat ca motivul real al excluderii PD este acela ca "se doreste blocarea proceselor judiciare, intrucat PD nu a lasat loc sa se faca jocurile baietilor destepti". Boc l-a mai acuzat pe Tariceanu ca dezinformeaza atunci cand il acuza pe presedintele Romaniei ca a distrus ADA. "Presedintele a vegheat ca Guvernul sa puna in practica ceea ce a promis; promisiuni pe baza carora presedintele a fost ales si l-a adus la putere pe domnul Tariceanu.

Atacurile repetate ale grupului Tariceanu la adresa presedintelui, complicitatea cu demersurile PSD, PC, PRM de suspendare a presedintelui nu sunt decat atacuri la adresa propriilor promisiuni si a propriului program de guvernare, la adresa modernizarii Romaniei", a mai spus liderul PD. La randul sau, presedintele executiv al PD, Adriean Videanu, a declarat ca deciziile premierului din ultimele trei luni au aruncat Romania intr-o criza guvernamentala fara precedent, intr-o criza institutionala si una morala.

"Singur, de bunavoie si nesilit de nimeni, Tariceanu a constatat decesul Aliantei, intarit prin decizia de ieri, de excludere a PD din Guvern, iar astazi constata ca Alianta functioneaza si isi asuma programul acesteia de guvernare". Videanu a calificat situatia ca fiind "una fara precedent, dincolo de prevederile constitutionale si legale". In final, democratii au fost categorici: se vor retrage din sala in momentul in care se va vota guvernul restructurat. "Nu vom participa la votul din Parlament", a conchis presedintele PD, Emil Boc.