Ascensiunea lui Gigi Becali

Din punctul nostru de vedere, trei partide sunt pe cale sa-si epuizeze mesajul si proiectul politic, fapt demonstrat de crizele cu repetitie pe care le traverseaza si pe care le gestioneaza cu tot mai mare greutate. Este vorba de PSD, PNL si PRM. Cazul UDMR este unul particular, desi suntem inclinati sa-l alaturam celor trei citate mai sus. Nu o facem inca, pentru ca exista in sanul acestei uniuni de curente politice si civice ale minoritatii maghiare o anume dinamica, ce-i permite sa se re-inventeze, fara a-si schimba prea mult discursul si obiectivele.

Mai devreme sau mai tarziu, UDMR va cunoaste crize asemanatoare cu acelea din PSD sau din PNL, lucru vizibil in relatiile complicate ale Uniunii cu reprezentantii Consiliului National Secuiesc.
Declinul acestor partide are, cum am mai spus, o posibila explicatie, dincolo de faptul ca, in general, nu este o perioada prea fasta pentru democratia reprezentativa si pentru partidele politice clasice. Este vorba de declinul claselor, care se reflecta in declinul partidelor. Daca la inceputul anilor ’60 ai secolului 20, circa 25% dintre cetateni erau membri sau simpatizanti ai unui partid politic si se implicau activ in viata publica, acum aceasta proportie a scazut dramatic, la circa 3%-5%, iar prezenta in viata publica este mai degraba simbolica.

Proletariatul si burghezia au fost clasele-far si motoarele luptei politice in epoca industriala. Tensiunile dintre ele, extrem de constructive, desi nu lipsite de excese, au generat actualul sistem democratic, cu institutiile lui, cu sistemul de valori morale si politice, cu aceasta adevarata obsesie pentru drepturi si libertati civice. Cu cat ne apropiem mai mult de sfarsitul epocii industriale, cu atat peisajul social se schimba: din burghezie si din elitele proletare se formeaza o destul de intinsa clasa de mijloc, avand la extreme o asa-numita hiper-burghezie, elite de toate soiurile, extrem de bogate si de influente, si un fel de sub-proletariat, produsul tuturor esecurilor pietei libere.

Romania a urmat, in procesul de industrializare, atat in perioada interbelica, cat si in cea comunista, un trend asemanator celui din lumea occidentala, cu corectiile de rigoare si la scara corespunzatoare stadiului de dezvoltare a tarii noastre. Decalajele de dezvoltare se reflecta in toate aspectele vietii sociale.

Structura societatii s-a fragilizat atat in ultimii ani ai perioadei comuniste, cat mai ales in perioada de tranzitie. Nu mai exista in Romania grupuri sociale omogene si stabile, cu valori si interese puternic conturate, care sa permita organizatiilor politice sa se structureze in perspectiva timpului lung, sa se consolideze, sa dureze. Oamenii sunt, intr-o mare masura, lipsiti de ceea ce putem numi ancore sociale, nu mai au sentimentul apartenentei. Interesele lor variaza in functie de situatia de moment, si nu in functie de proiectele lor pe termen mediu si lung. Este unul dintre motivele pentru care tot mai multi romani, dar nu numai, nu se mai recunosc in partidele politice si reactioneaza la fiecare eveniment in functie de umoarea de moment, judecand lucrurile in principal prin prisma sentimentelor, caz fericit, pentru ca cel mai adesea este vorba de resentimente.

In aceasta situatie, durata de viata a unui partid scade dramatic, ceea ce pune serioase semne de intrebare in ceea ce priveste calitatea si functionalitatea democratiei. Pe acest fond a aparut si PNG-CD, partidul lui Gigi Becali, un lider populist prin excelenta, care profita de resentimentele cetatenilor si de ineficienta administrativa a statului pentru a promova un discurs politic plin de ura fata de ceea ce inseamna sistemul politic actual.

Gigi Becali este omul care dispretuieste profund tot ceea ce inseamna reguli, institutii, legi. Pentru el nu exista nimic din ceea ce simbolizeaza statul modern, de extractie occidentala. Si-a facut averea mereu in afara sau in marginea legii, nu plateste taxe si impozite decat atunci cand nu mai are incotro. Asa-zisele lui acte de caritate, unele dintre ele substantiale, nu sunt decat expresia unui soi de egocentrism, o sfidare la adresa celor care il depasesc in educatie si in pozitie sociala. Instinctiv, Gigi Becali simte dispretul elitelor politice si intelectuale, chiar si al acelora care vin cu mana intinsa la el sa-i ceara bani. Dispretul lui fata de ei se masoara in sacosele cu bani pe care le cheltuieste ca un nabab.

Discursul lui religios este o forma de mimetism, de adaptare la realitatea unei societati in descompunere. Asa cum remarca Ralf Dahrendorf, societatile noastre laice, in special cele din estul Europei, recent iesite din totalitarism, sunt pe cale sa puna intre paranteze mostenirea Epocii Luminilor. Locul lasat de ideologii, in Est si in Vest, trebuie umplut cu ceva. Cei care credeau ca religiile veritabile au parasit de mult arena politica se vad contrazisi. Religia devine un actor de prim-rang in viata politica si sociala a lumii occidentale, si adesea sub forme fundamentaliste, pe care le credeam imposibile intr-o lume dominata de rationalitate.

Gigi Becali nu este nici un original in discursul lui religios, nici un deschizator de drumuri. El nu face altceva decat sa radicalizeze discursul politico-religios, stiind foarte bine ca acest lucru prinde intr-o tara in care moastele Sfintei Parascheva atrage sute de mii de oameni care nu mai gasesc rezolvarea problemelor lor in lumea laica, unde sistemele publice de sanatate, de protectie sociala, de gestionare colectiva a riscurilor sunt tot mai ineficiente si mai putin prietenoase cu oamenii. Daca statul nu mai este partenerul cetateanului, poate ca Divinitatea este solutia asteptata. Si de ce nu s-ar prezenta Gigi Becali drept unsul lui Dumnezeu pe Pamant, pentru ca asta nu costa!

Pentru multi dintre cei care si-au inceput cariera de cinefili inraiti in anii ‘60 ai secolului trecut, imaginea lui Gigi Becali, cocotat pe capota luxosului sau Maybach, adresandu-se multimii furioase din ghetoul Zabrauti, impiedicata sa mai fure curent de la RENEL, le-a amintit de o scena cu adevarat memorabila, Lenin adresandu-se multimii din fata garii Finlandia (sper sa nu gresesc!) de pe un automobil blindat, dupa intoarcerea sa din Finlanda, pentru a conduce Revolutia bolsevica.

Gigi cel Mare, cocotat pe un sac de bani dubiosi

Unde se va opri cresterea PNG si a liderului sau? Greu de spus in acest moment. In Romania nu avem o clasa de mijloc demna de acest nume, iar multi dintre cei care apartin ei sunt oameni departe de valorile clasei de mijloc din Occident. Recompunerea sociala naste mai degraba o clasa populara extinsa, care are in comun resentimente si frustrari, saracia si lipsa de viitor, si mai deloc valori pozitive, moderne.

Segmentele sale mai moderate se simt reprezentate de Traian Basescu, cele radicale sunt atrase de discursul lui Gigi Becali. Depinde cat de multi sunt cei moderati si daca nu cumva consecintele economice si sociale ale aderarii la Uniunea Europeana nu vor genera un supliment de frustrari si de radicalism. Suntem surprinsi de sustinerea de care se bucura Gigi Becali din partea unor intelectuali apropiati de valorile dreptei extreme din perioada interbelica, formatori de opinie, cat si din partea unor medii de informare. Banii lui Becali nu explica in totalitate aceasta atractie si sprijinul lor. Si acest fenomen naste motive de ingrijorare.

Oricum, macar o vreme ne vom confrunta cu procesul de becalizare a politici romanesti. Totul este ca acesta sa nu se transforme in ceea ce domnul Octavian Paler numeste im-becalizare, cu atat mai mult, cu cat populismul devine un instrument predilect al clasei politice, incapabila sa sesizeze pericolul la care se expune si expune democratia noastra, si asa nepermis de fragila.

Corneliu Ciontu, "constructorul" unui partid pseudo-legionar

Deocamdata, domnul Becali nu are de gand sa-l concureze pe Lenin si nu conduce decat un obscur partid de extrema dreapta, cu un program cetos, alaturi de oamenii sai de casa, angajati sau parteneri de afaceri, si de un transfug de la PRM, Corneliu Ciontu. Mai degraba succesele echipei Steaua, decat discursul sau politic, atrag simpatia oamenilor, care nu uita nici actele de caritate, mai ales cele care vin sa arate impotenta statului. Dar un public de felul celui care compune galeria Stelei nu poate sa nu ridice semne de intrebare.

Care vor fi reactiile unui astfel de public frustrat la discursul radical al lui Becali intr-un moment de criza ca acela din 1999, de exemplu? Reprezinta acest public rezultanta procesului de recompunere sociala, ca efect al schimbarilor induse de transformarea structurala suferita de Romania dupa decembrie 1989? Daca da, atunci chiar avem o mare problema. Este foarte probabil sa ne confruntam cu o crestere a violentei in societate, cu efectele fundamentalismului religios, intr-un moment in care economia Romaniei incepe sa aiba nevoie de muncitori straini, cei mai multi apartinand altor culturi si religii. Sa nu uitam ca in randul simpatizantilor lui Gigi Becali se afla multi indivizi cu atitudini rasiste si xenofobe.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe