Voiculescu anunta un miniprogram de guvernare ce-i poarta numele, isi aroga atributii de premier si vrea sa conduca ministerele altora. S-a intimplat, ieri, intr-o conferinta de presa extraordinara, cind liderul Partidului Conservator a afirmat ca intra conditionat in Guvern. Scopul imediat: salvarea Romaniei.

Oda lui Dinu Patriciu

Voiculescu i-a multumit unui jurnalist "pentru o anumita viziune" publicata intr-un editorial: "Spune ca, atunci cind oamenii din Top 300 se angajeaza, renunta la beneficii proprii si la familie si se angajeaza intr-un proces folositor societatii, tara respectiva poate fi salvata. Deci, spre deosebire de mentalitatea romaneasca, unde, din pacate, un om care s-a realizat pe sine, un om care nu mai are nevoie de nimic material, are nevoi spirituale pe scara nevoilor umane si vrea sa dea...Vrea sa contribuie la bunul mers al societatii, daca ei sint convinsi, oamenii acestia, sa intre in Guvern, sa participe la guvernare, ca Romania poate fi salvata. Aici ma refer si la Dinu Patriciu, aici ma refer la oamenii care in 16 ani au demonstrat, au creat imperii si au demonstrat ca pot genera prosperitate pentru ei, pentru familiile lor si pentru salariatii lor. Daca vom reusi sa-i convingem pe acesti oameni sa se implice mai mult, sa creeze prosperitate pentru tara intreaga, vom fi cistigatori".

Conditiile lui Voiculescu

Desigur, intrarea in Guvern nu e simpla. "Adica, stimate doamne si domni, nu voi intra in acest Guvern decit daca va fi foarte clar ce am eu de facut, care sint pirghiile pe care le am la indemina si termene la care trebuie sa realizez ce mi-am propus, programul lui Dan Voiculescu", s-a incurajat liderul PC. "Voi elabora un program, programul meu, programul lui Dan Voiculescu", a repetat Voiculescu.

El spune ca a discutat pe aceasta tema cu premierul Tariceanu miercuri, timp de o ora. "Am stabilit cu premi-erul ca in nici un caz nu sint de acord sa preiau atributiunile pe care le avea dl Copos. Daca vin in Guvern, trebuie sa reimpartim atributiunile intre cei trei viceprim-ministri, astfel incit primul-ministru, opinia publica si toata lumea sa cunoasca exact care cu ce se ocupa, si sa raspunda pentru domeniile pe care le coordoneaza. Ca atare, eu nu voi prelua atributiunile dlui Copos, negociez cu premierul si cu colegii mei, dl Marko Bela si dl Pogea, reimpartirea atributiunilor", a aratat liderul PC .

Citeste si:

"Sa se faca dreptate in sistemul de pensii!"

Ce are de gind Dan Voiculescu? "Mi-am propus ca in urmatoarele sase luni sa reglementez prin activitatea pe care o voi depune in Guvern problema pensiilor, in sensul sa se faca dreptate, ca la ora actuala sistemul de pensii e nedrept. Mi-am propus ca intr-o perioada de 12 luni sa reglementez definitiv problema medicamentelor compensate, si mi-am propus ca intr-o perioada de 24 de luni sa rezolv problema asistentei medicale."

Dan Voiculescu merge si mai departe si declara ca ii este greu sa accepte o relatie de subordonare. "Mi-e foarte greu sa am un sef, eu nu am mai avut sef in ultimii 20 si ceva de ani, si va fi un efort mare din partea mea, pe care sint dispus sa-l fac cu conditia sa stiu exact care e relatia mea cu seful meu."

Vrea sa salveze tara

Presedintele PC si-a incarcat discursul din fata jurnalistilor cu mici artificii si jonglerii care sa-l faca mai simpatic. A reluat (a n’spea oara) cererea de a i se recunoaste ca n-a fost ofiter, agent sau colaborator al Securitatii.

Voiculescu a afirmat ca i-a trimis din nou "domnului Turcasiu sau cum... domnului Secasiu" solicitarea de a i se verifica dosarul. Intrebat daca va primi de la Traian Basescu un "cadou" de tipul celui primit de Radu Stroe, Voiculescu a spus: "Nu stiu despre ce este vorba, dar daca mie imi da vreo hirtiuta, va promit ca in clipa in care mi-a dat-o, v-o arat."